Prima pagină » Actualitate » Război în Orientul Mijlociu, ziua 501. Israelul a început retragerea din Liban, dar insistă că vrea să mențină trupe acolo

Război în Orientul Mijlociu, ziua 501. Israelul a început retragerea din Liban, dar insistă că vrea să mențină trupe acolo

Război în Orientul Mijlociu, ziua 501. Israelul a început retragerea din Liban, dar insistă că vrea să mențină trupe acolo
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 765

Israelul a început să se retragă din unele sate de frontieră din sudul Libanului, dar în același timp și-a afirmat intenția de a menține trupele acolo după noul termen limită stabilit în acordul de încetare a focului, scrie AFP.

„Forțele israeliene au început să se retragă din satele de frontieră, inclusiv Maiss al-Jabal și Blida, în timp ce armata libaneză avansează”, a declarat pentru AFP un responsabil libanez, sub protecția anonimatului.

Ce prevede acordul israeliano – libanez

Intrat în vigoare pe 27 noiembrie, acordul de încetare a focului a fost încheiat după două luni de război deschis între Israel și mișcarea armată pro-iraniană Hezbollah, în cursul căruia trupele israeliene au ocupat poziții în sudul Libanului, la frontiera de nord a Israelului.

Potrivit termenilor acordului, Israelul ar fi trebuit să își încheie retragerea din sudul Libanului până pe 26 ianuarie, unde urmau să fie desfășurate doar armata libaneză și Căștile albastre ale ONU. Hezbollah urma să-și dezafecteze infrastructura de acolo și să se retragă la nord de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri de granița israeliană.

Dar termenul limită a fost apoi amânat pe 18 februarie.

În ajunul noului termen limită, un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, a declarat la Ierusalim că trupele vor rămâne în cinci poziții în sudul Libanului.

„Având în vedere situația actuală, vom lăsa temporar un mic număr de soldați desfășurați în cinci puncte strategice de-a lungul frontierei libaneze, pentru a putea continua să ne apărăm locuitorii, și într-un mod în care să ne asigurăm că nu există o amenințare imediată. Este vorba despre o măsură temporară până când forțele armate libaneze vor fi în măsură să aplice pe deplin acordul”, a spus el.

Înaintea acestui anunț, președintele libanez, Joseph Aoun, fost șef al armatei, a cerut garanților acordului de armistițiu, în special Statele Unite și Franța, să exercite presiuni asupra Israelului, spunând că se teme că „nu se va realiza o retragere completă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Digi24
Capcana lui Putin: condiția care vizează direct România. De ce vrea Kremlinul Europa la negocierile privind Ucraina
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce europenii nu au încredere în alimentele dezvoltate cu tehnologii inovatoare?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră