Prima pagină » Actualitate » Premierul Nicolae Ciucă asigură că România nu va rămâne fără gaze, din cauza războiului. Ce măsuri se vor lua pentru acest lucru, în perioada următoare

Premierul Nicolae Ciucă asigură că România nu va rămâne fără gaze, din cauza războiului. Ce măsuri se vor lua pentru acest lucru, în perioada următoare

Premierul Nicolae Ciucă asigură că România nu va rămâne fără gaze, din cauza războiului. Ce măsuri se vor lua pentru acest lucru, în perioada următoare

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, duminică seara, la Digi 24, că România nu este în pericol să rămână fără gaz, din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina.

El a precizat, însă, că – fără îndoială – războiul din Ucraina va avea consecințe economice și asupra României, însă dă asigurări ferme că nu există riscul de a rămâne fără gaz.

Mai mult, din această vară sau cel târziu la finalul anului, va fi dat în funcțiune interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria, iar România va putea beneficia de gaz lichefiat.

De asemenea, în maximum două luni Parlamentul va adopta legea offshore, ceea ce va deschide calea pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.

„Nu pot să spun că nu ne va durea, nu pot să spun că nu vor fi efecte, în schimb nu vă pot spune care vor fi efectele concrete acum”, a spus premierul Nicolae Ciucă întrebat despre urmările războiului și ale sancțiunilor impuse Rusiei asupra economiei României.

Premierul a mai declarat că în prezent se fac analize și sunt consultări permanente cu Bruxelles-ul pentru a atenua cât mai mult consecințele asupra populației.

Întrebat dacă există riscul ca România să rămână fără gaz, în cazul în care Vladimir Putin ar decide sistarea furnizărilor de gaz către Europa, Nicolae Ciucă a fost ferm: „Nu. Cu toată responsabilitatea, nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz”.

Șeful executivului a explicat că România importă aproximativ 20% din necesarul său de gaz, iar în perspectiva imediată acest necesar ar putea veni prin interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria.

„Am avut întâlniri şi discuţii cu premierii ţărilor din regiune, premierul Greciei Mitsotakis a fost la București, cu cel al Bulgariei am discutat la telefon. (…) Suntem în legătură şi avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria, care se va întâmpla în luna iunie, urmând ca, cel mai devreme, în octombrie, cel mai târziu către finele anului, să putem să avem efectiv gaz care să fie injectat prin acel interconector şi atunci există posibilitatea să putem folosi gaz lichefiat care poate fi injectat prin terminalul de la Alexandroupolis”, a arătat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă asta înseamnă că România va reuşi să folosească gaz lichefiat american, premierul a răspuns: „Sigur că da, în toamnă, sau cel mai târziu la sfârşitul acestui an”.

„Fiecare dintre cei doi prim-miniștri, și cel al Greciei, și cel al Bulgariei, săptămânal au discuții pentru finalizarea acestui interconector. Este esențial nu numai pentru noi, ci pentru tot ceea ce înseamnă proiecte viitoare în ceea ce privește circuitul gazelor atât pe coridorul vertical, cât şi pe coridorul pe care noi deja l-am realizat pe infrastructura BRUA, care poate – de asemenea – să ducă gaz pentru celelalte țări din centrul și estul Europei”, a adăugat premierul.

Nicolae Ciuca, despre gazul din Marea Neagră

Întrebat despre momentul când România va putea extrage gaz din Marea Neagră, premierul a amintit de angajamentul pe care liderii coaliţiei şi l-au asumat ca, în perioada următoare, legea offshore să intre în Parlament.

Nicolae Ciucă a spus că nu crede că este vorba de mai mult de „o lună, maxim două”, pentru a fi adoptată.

Întrebat ce variantă a fost reținută în privința redevențelor, motivul care i-a făcut pe unii investitori să plece, premierul a evitat în primă instanță să dea un răspuns exact, limitându-se să spună că este varianta „cea mai benefică pentru poporul român. Este win-win. Nu pot să vă spun”, a adăugat premierul.

La observația că zilele acestea, pe surse, este vehiculată varianta 60% din venituri către statul român, 40% către cei care scot gazul, Nicolae Ciucă a comentat: „Urmează să vedem”.

Întrebat dacă ar fi o variantă de care ar fi mulțumit, Nicolae Ciucă a spus: „Cifrele sunt cele pe care le-aţi spus dumneavoastră. (…) Cei care trebuie să fie mulţumiţi sunt cei care susţin şi argumentează proiectul de lege, nu mă pricep la energie şi nu pot să spun dacă este nevoie să fiu eu mulţumit. Aici este vorba de a fi o lege care să asigure trecerea la exploatarea gazelor, iar România să fie beneficiarul acestui proiect”, a afirmat premierul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni? Iată prognoza ANM până la începutul lui septembrie!