Prima pagină » Actualitate » România, pe locul doi în Europa la numărul de ovine, dar nu le mai poate exporta. Cifre uriașe în spatele protestului fermierilor

România, pe locul doi în Europa la numărul de ovine, dar nu le mai poate exporta. Cifre uriașe în spatele protestului fermierilor

Elena Popescu
România, pe locul doi în Europa la numărul de ovine, dar nu le mai poate exporta. Cifre uriașe în spatele protestului fermierilor

România are al doilea cel mai mare efectiv de ovine din Uniunea Europeană, însă crescătorii nu mai pot exporta animale vii până la sfârșitul anului.

Comisia Europeană a decis ca România să interzică deplasarea ovinelor și caprinelor vii de pe întreg teritoriul țării către alte state membre, dar și către țări din afara Uniunii, până la 31 decembrie 2026. Decizia este motivată de riscul răspândirii pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, existând riscul ca bolile să ajungă nu numai în alte regiuni ale României, ci și în alte state membre sau în țări terțe.

Cifre uriașe în spatele protestului fermierilor

România avea în 2025 aproximativ 10,75 milioane de ovine, fiind depășită în Uniunea Europeană numai de Spania. Numai în 2025, exporturile de ovine și caprine vii către țările din afara Uniunii Europene au valorat aproximativ 241,7 milioane de euro, cu 22% peste nivelul din anul precedent.

Pentru 2026, înainte de introducerea restricțiilor, autoritățile estimau o creștere de minimum 40% a exporturilor, ceea ce ar fi putut duce încasările către pragul de 300 de milioane de euro, notează economica.net.

În acest context, fermierii români au protestat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei, oierii fiind supărați din cauza imposibilității valorificării animalelor pe piața externă.

Blocarea exporturilor, sacrificarea animalelor din focare și nemulțumirile privind despăgubirile s-au aflat printre motivele pentru care crescătorii au venit marți în fața Guvernului. Fermierii au depus mai multe revendicări, una dintre principalele solicitări fiind oprirea sacrificării animalelor și găsirea unei soluții pentru reluarea exporturilor.

Protestul a degenerat ulterior în confruntări. Potrivit bilanțului Jandarmeriei, 47 de persoane au fost conduse la secțiile de poliție, 10 jandarmi au fost răniți, iar patru dintre ei au ajuns la spital. Au fost aplicate 15 amenzi, în valoare totală de 21.500 de lei, iar două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Criza petrolului va continua în 2027. Rezervele stocate pe uscat, la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
Mediafax
Un miliardar ucrainean închide o IMPORTANTĂ FABRICĂ în România. MOTIVUL
Click
Câți bani ar încasa Tudor Chirilă de la PRO TV pentru „Vocea României”. Fratele artistului a dezvăluit suma: „E prea de tot”
Digi24
Ce prețuri ne așteaptă la curent și gaze: trei scenarii prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, privind evoluția pieței
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Ce se întâmplă doctore
De ce crește burta la menopauză, chiar dacă nu te îngrași? Schimbarea care poate afecta glicemia și inima
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ciorile iau decizii de două ori mai repede decât oamenii și maimuțele, arată un experiment
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP