Prima pagină » Actualitate » România și Franța, aliate pe frontul de Est al NATO. Ce au declarat miniștrii Apărării Tîlvăr și Lecornu la Paris

România și Franța, aliate pe frontul de Est al NATO. Ce au declarat miniștrii Apărării Tîlvăr și Lecornu la Paris

Rene Pârșan
România și Franța, aliate pe frontul de Est al NATO. Ce au declarat miniștrii Apărării Tîlvăr și Lecornu la Paris

Ministrul Apărării al României, Angel Tîlvăr, şi ministrul Forţelor armate franceze, Sebastian Lecornu, au reafirmat, vineri, la Paris că România și Hexagonul vor coopera în continuare pentru consolidarea flancului estic al NATO.

Cei doi șefi ai forțelor armate aliate nu au oferit nici o informație concretă, referitor la datele tehnice ale cooperării. Franța, alături de SUA, are cea mai mai consistentă prezență militară în România.

În urmă cu două luni Tîlvăr sublinia unitatea a peste 50 de state democratice și organizații internaționale în sprijinirea Ucrainei, o națiune determinată să-și protejeze granițele recunoscute internațional, în fața unei invazii brutale și neprovocate.

În momentul de față, flancul de est al României este protejat și de cea mai mare concentrare de tancuri Leclerc, care operează în afara teritoriului francez.

Inițiativa franceză Spearhead

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România – considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul României, integrând, prin rotație, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

”BGFP contribuie la creșterea cooperării militare a României cu Franța, și, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe Flancul Estic.

Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre”.

Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai a anului , prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în România.

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România – considerat vârful de lance c al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul României, integrând, prin rotație, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

”BGFP contribuie la creșterea cooperării militare a României cu Franța, și, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe Flancul Estic.

Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre”, anunța încă ce anul trecut MAPN.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Stolojan: Nu avem nici o altă șansă decât să mergem înainte cu premierul Bolojan
Digi24
Albania este în stare alertă după un avertisment al SUA privind posibile amenințări legate de Iran
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 4600 de euro. Terenul este uriaș
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Criza care seamănă cu pandemia: zboruri anulate, combustibil scump și niciun calendar pentru redresare
Click
Insula ascunsă din Grecia care cucerește turiștii cu peisaje de vis și mâncare ieftină
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Câți lei a plătit Alex din București pentru un singur ardei, în Auchan Vitan: „Eu m-am blocat un pic, recunosc”
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Criză în apărare: dronele israeliene de 400 mil. euro nu mai ajung, Miruță vrea rezilierea
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Ce este sindromul capului care explodează? Este mai comun decât crezi!