Sacrificiile unui vis. Povestea Biancăi Jitaru, DRAMA copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate: „Mama, mă iei și pe mine?”

Orice vis începe cu mari sacrificii, iar Bianca Jitaru, cunoscută în lumea muzicală românească drept Eligarf, a trăit drama copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Mama sa lucra în Italia și se întorcea în România doar o dată pe an.

La vârsta de 18 ani, Bianca a plecat și ea din satul Nicolae Bălcescu, județul Bacău, în Italia, unde a muncit timp de opt ani în diverse joburi, inclusiv spălând vase într-un restaurant.

Visul său de a deveni cântăreață, inspirată de Laurențiu Duță, a prins contur în Italia, unde s-a implicat în activități precum downhill, kickboxing, snowboarding și canto.

Bianca a început să scrie versuri și să caute beat-uri pe internet, investind 50 de euro pe oră pentru sesiunile de înregistrare în studio.

Amintirile din copilărie, când își ruga mama să o ia în Italia, au rămas adânc întipărite în mintea ei:

LIVE UPDATE Război în Ucraina, ziua 1.419. Atacuri aeriene rusești devastatoare la Harkov. Cel puțin patru morți

08:33

SPORT O româncă a plecat peste hotare și a devenit cea mai MEDALIATĂ într-o disciplină sportivă inedită

08:30

„Mama, mă iei și pe mine? Uite, încap în geamantan”

Motivată de dorința de a fi alături de familie și de exemplul surorii sale, care avea o viață aparent mai bună în Italia, Bianca a muncit din greu pentru a-și atinge visurile.

„Orice copil din acea vreme avea cel puțin o rudă plecată în Italia. Eu aveam mai multe, dar cea mai importantă persoană plecată era sora mea. În fiecare vară, ea și soțul ei veneau în România, aveau mașină, bani să-și construiască o casă sau să mănânce la restaurant, iar pentru mintea mea de copil era „Wow, vreau și eu!”

Așa că, imediat după terminarea liceului, am plecat în Aosta, un orășel din nordul Italiei. Copilul ce ieri admira mașina surorii sale începea să învețe care era prețul acelor bunuri.

„Nu mi-a fost niciodată frică de muncă”

Norocul meu este că nu mi-a fost niciodată frică de muncă, iar pe 1 octombrie 2015 am semnat primul meu contract de muncă, ce urma să dureze timp de 8 ani.

Am lucrat în același restaurant, dar pe poziții diferite. În prima lună am spălat vase, timp în care ceream sfaturi și învățam meserie. Patronul localului este un om extraordinar, un om ce apreciază munca și buna creștere.

În scurt timp am devenit un pion important al localului, evoluția mea fiind vizibilă lună de lună, atât în abilități, cât și în cifra de pe fluturaș. Această evoluție a durat circa 6 ani și jumătate, iar ultimii doi ani petrecuți acolo au fost o luptă între a găsi motive pentru a mai rămâne și a găsi curajul de a mă întoarce acasă”, a povestit Bianca.

După opt ani în Italia, s-a întors în România și a început să lucreze în domeniul HORECA. Talentul său muzical a fost descoperit într-o cafenea frecventată de membri ai casei de discuri Roton, ceea ce i-a deschis ușile către o carieră muzicală de succes.

Muzica italiană îi trezește amintiri dureroase

Bianca Jitaru și-a definit stilul muzical prin influențe diverse, de la ritmurile lui Arcangel și Don Omar, la interpretările dramatice ale lui Pablo Alborán și Sevdaliza, însă acum evită să cânte în italiană, deoarece muzica italiană îi trezește amintiri dureroase din copilărie:

„Pentru mine, muzica italiană trezește amintiri dureroase și stări emoționale mai puțin plăcute. Când aveam aproximativ 6-7 ani, mama mea a plecat în Italia și se întorcea acasă doar o dată pe an.

De fiecare dată când se întorcea, așteptam cu nerăbdare la poartă, dar când venea momentul să plece, începeam cu 3-4 zile înainte să mă rog de ea să mă ia și pe mine: „Mama, mă iei și pe mine? Uite, încap în geamantan, ia-mă și pe mine”.

Când pleca, rămâneam la poartă și plângeam după ea. În 2006, mama ne-a chemat pe mine și pe sora mea în vacanță la ea. În microbuz, în spatele nostru, era o doamnă care vorbea cu copiii ei rămași acasă și avea același discurs pe care îl avea și mama mea: „Lasă, mamă, că trece. Lasă, că acu’ mă întorc”, a povestit Bianaca, potrivit Rotalianul.