Prima pagină » Actualitate » Sărbătoare în Banatul cehesc. Peste o mie de cehi au ajuns în satul Eibenthal, pentru a participa la Festivalul Banatului

Sărbătoare în Banatul cehesc. Peste o mie de cehi au ajuns în satul Eibenthal, pentru a participa la Festivalul Banatului

Au fost zile de sărbătoare și în Ținutul Cehesc al Banatului, un festival unic în țara noastră. Comunitatea cehă e puțin cunoscută în România, dar extrem de iubită în Republica Cehă. A fost vizitată de peste 1500 de turiști atrași, atât de istoria, cât și de frumusețea zonei și de tradiții. Zona are o valoare specială și din punct de vedere lingvistic. În Banat s-a păstrat o formă arhaică a limbii cehe, dispărută deja în Cehia.

Peste 1500 de cehi au ajuns în satul Eibenthal din județul Mehedinți, pentru a participa la Festivalul Banatului, un eveniment dedicat comunității de cehi din zonă. Locuitorii din Republica Cehă care își doresc să ajungă în Ținutul Banatului Cehesc au la dispoziție un tren expres care ajunge din Praga în Orșova. Cei care vor să scurteze drumul pot veni cu avionul până în Belgrad.

Localnicii sunt încântați de un număr așa mare de vizitatori, pe care îi găzduiesc și le oferă din preparatele lor făcute după rețete tradiționale. În zilele de festival este un maraton de concerte organizate pe trei scene, dar și în grădini, potrivit Observator.

Autorul recomandă:

Enescu în Control Festivalul Enescu intră pe scena alternativă din București

Festivalul Internațional „George Enescu”. Eternitatea unei națiuni, muzica unei LUMI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Dmitri Medvedev amenință Finlanda: „Se află acum pe lista țintelor nucleare ale Rusiei. Bucură-te, ai atins apogeul securității!”
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
35.000 de componente străine în dronele și rachetele cu care Rusia a atacat într-o singură zi
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Pentru prima dată, oamenii de știință ar fi creat o celulă sintetică de la zero