Schimbarea regimului din SIRIA și „jocul” dintre Rusia și Turcia. „Erdogan nu va risca, nu-l va provoca pe Putin, dar are o oportunitate de aur”

Odată cu prăbușirea regimului Bashar al-Assad, susținut de Moscova, o mare parte din ascendentul Rusiei asupra Turciei a dispărut. Cu toate acestea, Erdogan nu își  va asuma riscul de a provoca Rusia și va continua să acționeze – așa cum își dorește de multă vreme – ca intermediar între Putin și Occident. Rusia ar fi cerut Turciei ajutor pentru retragerea trupelor sale din Siria. Cu doar câteva săptămâni în urmă, un astfel de titlu ar fi fost greu de imaginat în mass-media. Cu toate acestea, informația lansată de CNN Turcia sună credibil.

Trupele ruse staționate în diferite părți ale Siriei – cum ar fi deșertul central și nord-estul populat de kurzi – par să se fi întors la bazele militare ale Rusiei din provincia Latakia.

EXTERNE Elon Musk susține că UE ar trebui „desființată”, poziție pe care Dmitri Medvedev o sprijină

23:38

STATISTICĂ România a înregistrat peste 20 de milioane de pasageri transportați pe calea aerului în primele nouă luni ale anului

23:02

Potrivit serviciilor de informații militare ale Ucrainei, Rusia a transportat personal și echipamente militare pe calea aerului, notează dr. Dimitar Bechev – cercetător senior la Carnegie Europe, a cărui activitate se concentrează pe extinderea UE și pe zona Balcanii de Vest/Europa de Est, lector la Oxford School of Global and Area Studies, Universitatea din Oxford – într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

• Soarta acelor baze – aerodromul Khmeimim (n.red. – bază aeriană siriană operată în prezent de Rusia, situată la sud-est de orașul Latakia) și instalația navală de la Tartus – este, deocamdată, incertă, iar speculațiile nu lipsesc. S-ar putea ca rușii să nu aibă de ales decât să le abandoneze, cu excepția cazului în care reușesc să obțină un acord cu Hayat Tahrir al-Sham (HTS), care să le permită să rămână acolo.
• Mass-media rusă a redenumit, peste noapte, miliția islamistă care l-a răsturnat pe Assad. Din „teroriști” s-a ajuns, astfel, la „opoziție înarmată siriană”.

„Indiferent de scenariul concretizat, un lucru este dincolo de orice îndoială. Dinamica puterii dintre Rusia și Turcia s-a schimbat. Acum, Ankara are, în mod clar, o poziție privilegiată”, crede dr. Dimitar Bechev.

„Turcii s-au simțit vulnerabili în ceea ce privește Rusia, dar nu aveau încredere nici în Occident”

Aceasta este o schimbare bruscă față de situația anterioară, continuă cercetătorul de la Carnegie Endowment for International Peace.

„Când Rusia a intervenit în Siria – împreună cu Iran și Hezbollah -, a zădărnicit ambițiile Turciei de a orchestra schimbarea regimului la Damasc.

Desfășurarea siriană a fost doar o parte a puzzle-ului, deoarece președintele rus Vladimir Putin a continuat să pună presiuni geopolitice asupra omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. După ce forțele aeriene turce au doborât un avion rusesc de atac la sol Su-24, în noiembrie 2015, Rusia a impus sancțiuni economice împotriva Turciei, strângând astfel și mai mult șurubul.

În același timp, Rusia și-a consolidat prezența în Armenia – o țară ostilă Turciei – și a continuat militarizarea Crimeei anexate, descrisă de Putin ca un «portavion de nescufundat».

Erdogan și factorii de decizie turci au fost nervoși. S-au simțit vulnerabili în ceea ce privește Rusia, dar nu aveau încredere nici în Occident. Parteneriatul SUA cu kurzii sirieni afiliați Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii în Turcia și UE a fost – și este încă – un factor care irită Ankara.

• Din acest motiv, Erdogan s-a împăcat cu supraviețuirea lui Assad la putere, împreună cu înrădăcinarea Rusiei la sud de granița Turciei.
• În schimb, Turcia a obținut o zonă-tampon în Siria și un loc — alături de ruși și iranieni — în procesul de la Astana care vizează rezolvarea conflictului din Siria.

Ocazional, înțelegerea a fost testată, cum ar fi în timpul atacului regimului din 2019-2020 împotriva provinciei Idlib, cea mai importantă zonă pe care forțele anti-Assad o controlau în acel moment. O intervenție turcă a oprit ofensiva, care a fost susținută de trupele ruse”, amintește dr. Dimitar Bechev.

„Ankara pare să obțină câștiguri în Caucazul de Sud, pe cheltuiala Rusiei”

În general, însă, echilibrul dintre Moscova și Ankara s-a dovedit stabil. Ambele părți au învățat să coexiste pe teren și chiar să-și facă, reciproc, favoruri.

În această vară, Vladimir Putin a cerut lui Assad să discute cu Erdogan, într-un moment în care președintele turc era dornic să încheie un acord cu Damascul privind repatrierea unora dintre cei 3,9 milioane de refugiați sirieni din Turcia.

„Acum, că Rusia a pierdut în mare parte Siria, un procent considerabil din influența sa asupra Turciei a dispărut. Interlocutorul Ankarei nu mai este Assad, ci HTS, cu care are o istorie de cooperare.

În loc de Putin, Erdogan trebuie să vorbească cu Donald Trump – din cauza sponsorizării SUA a Forțelor Democratice Siriene (SDF), dominate de kurzi, care controlează o mare parte din nord-estul Siriei –, precum și cu țările din Golf și, eventual, cu UE, care va sprijini reconstrucția Siriei.

Acțiunile Rusiei față de Turcia sunt în scădere și pe alte flancuri. Armata ucraineană a alungat flota rusă de la Marea Neagră, din Crimeea către portul Novorossiysk, ceea ce înseamnă că Ankara are acum mai puține motive să se teamă că marea se va transforma într-un lac rusesc – o expresie pe care Erdogan însuși a folosit-o, în 2016, la o reuniune a NATO.

Între timp, relațiile Moscovei cu Armenia sunt în criză, ca urmare a succesului Azerbaidjanului în războiul din Karabakh. Erevanul și-a înghețat participarea la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) condusă de Moscova și a căutat în Occident contracte de apărare, o reflectare a dezamăgirii sale față de eșecul Rusiei de a-și proteja aliatul.

Guvernul armean a început discuții privind normalizarea relațiilor cu Turcia, în paralel cu negocierile privind un acord de pace cu Azerbaidjan. Deși nu se vede încă nicio luminiță la capătul tunelului, Ankara pare să obțină câștiguri în Caucazul de Sud, pe cheltuiala Rusiei”, mai scrie dr. Dimitar Bechev.

„Erdogan va continua să acționeze ca intermediar între Putin și Occident”

 Turcia este adesea văzută ca dependentă de sursele rusești de energie. Acum, anticipează dr. Dimitar Bechev, s-ar putea schimba și asta. Odată cu expirarea contractului de tranzit al Gazprom cu Naftogaz din Ucraina, la 1 ianuarie, TurkStream va fi singura rută de export de conducte din Rusia către restul Europei.

„Turcia va încerca să obțină termeni mai buni din partea Rusiei, inclusiv capacitatea de a cumpăra cantități suplimentare de gaz rusesc pentru a le reexporta (și a le marca), iar totul face parte din dorința Ankarei de a implementa un hub de gaze pe pământ turcesc.

Cu Siria ieșită din tabloul general, relațiile ruso-turce se vor întoarce la punctul de sprijin geografic natural: regiunea Mării Negre.

Alegerea lui Erdogan nu va fi să-și asume un risc și să provoace Rusia. Mai degrabă, el va continua să acționeze ca intermediar între Putin și Occident. Negocierile prospective privind Ucraina conduse de Trump ar putea fi o oportunitate de aur.

Erdogan ar putea chiar să-i amintească Kremlinului de lecțiile orgoliului lui Assad. Evitând Turcia, Bashar al-Assad și-a pecetluit propria soartă, iar un acord politic este mai bun decât un conflict deschis”, încheie dr. Dimitar Bechev.

Foto – Profimedia Images

Citește și:

Racheta ORESHNIK nu este decisivă în Ucraina, dar e o provocare pentru NATO: „Patriot și SAMP/T nu sunt optimizate pentru acest tip de amenințare”

Efectul „Gazprombank”. În Rusia lui Putin, rubla se află în pragul PRĂBUȘIRII, iar inflația crește vertiginos. „Kremlinul are opțiuni limitate”

Pentru a închide gura DISIDENȚILOR, Putin scoate de la naftalină o metodă din vremea lui Stalin. „Monedă de schimb, acțiuni din ce în ce mai agresive”

Elitele din Rusia speră că Trump îl va putea CONTROLA pe Putin. „Impulsurile mesianice de la Kremlin, neutralizate prin pragmatismul unui republican”