Prima pagină » Actualitate » Se dau bani de la stat pentru MAMELE tinere. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a beneficia de această bursă lunară

Se dau bani de la stat pentru MAMELE tinere. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a beneficia de această bursă lunară

Se dau bani de la stat pentru MAMELE tinere. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a beneficia de această bursă lunară
Sursa foto: Profimedia images

O anumită categorie de femei care au devenit mame pot beneficia de o bursă lunară în valoare de 700 de lei, însă pentru a fi eligibile, femeile trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Astfel, ajutorul este destinat mamelor minore care continuă studiile în învățământul preuniversitar beneficiază de o bursă lunară în valoare de 700 de lei, acordată până la finalizarea învățământului obligatoriu, adică până la terminarea clasei a XII-a.

Deși beneficiază de ajutor financiar chiar și după împlinirea vârstei de 18 ani, scopul acestei măsuri este de a sprijini participarea tinerelor mămici la educație, prevenind astfel abandonul școlar și nereușita educațională, care mai târziu se traduce în sărăcie, susțin inițiatorii.

Condițiile de acordare a bursei pentru mamele minore

Bursa lunară este destinată elevelor din învățământul preuniversitar de stat, care sunt reintegrate într-o unitate de învățământ și care au copii proprii în întreținere.

În acest context, termenul de „reintegrare” se referă la reluarea cursurilor de către elevele care au născut, dar care își păstrează statutul de minore. Condiția principală pentru acordarea bursei este prezența la cursuri.

Astfel, tinerele mame care acumulează 60 de absențe nemotivate într-o lună nu vor primi bursa pentru respectiva lună, potrivit Digi24.

Documentele necesare pentru obținerea ajutorului de stat

Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, părinții sau reprezentanții legali ai mamei minore trebuie să depună la unitatea de învățământ o cerere și certificatul de naștere al copilului sau copiilor aflate în întreținere.

Bursa pentru mamele minore poate fi cumulată cu orice alt tip de bursă școlară, conform metodologiei cadru stabilite de Ministerul Educației.

Aceasta se acordă pe întreaga perioadă a cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii pentru evaluarea națională, examenul de bacalaureat sau examenul de certificare a calificării profesionale.

Potrivit unui document al Ministerului Educației, în luna octombrie 2023, peste 700 de eleve beneficiau de bursă pentru mame minore, subliniind astfel importanța acestui sprijin financiar în susținerea educației tinerelor mame.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Le Monde: România, pe lista țintelor Rusiei. Ce obiective strategice au fost vizate
Digi24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Face zilnic 130 de kilometri pentru 80 de copii. Povestea unei directoare care a transformat o școală în ruină într-un loc în care elevii vin și din comunele vecine
Mediafax
Rogobete îl scoate pe Bolojan vinovat pentru criticile primite de PSD după petrecerea de la Timișoara
Click
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
A fost aprobată o versiune mai ieftină pentru singurul medicament injectabil din lume care previne HIV
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum să economisești bani?! Două metode simple: „Funcționează bine!”