Prima pagină » Actualitate » Simona Halep, declarații în PREMIERĂ în emisiunea lui Mihai Gâdea: „Așa a fost primul gând, că cineva voia să îmi facă rău”

Simona Halep, declarații în PREMIERĂ în emisiunea lui Mihai Gâdea: „Așa a fost primul gând, că cineva voia să îmi facă rău”

Simona Halep, declarații în PREMIERĂ în emisiunea lui Mihai Gâdea: „Așa a fost primul gând, că cineva voia să îmi facă rău”

Simona Halep a făcut primele dezvăluiri de la momentul ridicării suspendării din cauza scandalului de dopaj în emisiunea„Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN. Dubla campioană de Grand Slam a vorbit despre momentele de cumpănă din toată această perioadă, dar și despre momentul critic în care a luat suplimentele primite de la Academia Mouratoglou.

Simona Halep a câștigat la TAS și va reveni în circuitul WTA la Miami Open în următoarele două săptămâni. După ce s-a întors joi în țara sa natală, campioana de Grand Slam a avut o scurtă conversație cu reporterii la aeroport. De asemenea, joi seara, a avut prima apariție la televizor de după marele anunț care, practic echivalează cu revenirea sa în marile competiții.

„A ajunge acolo unde sunt acum este o provocare enormă. Renunți la copilărie, adolescență și multe altele. Cu toate acestea, nu este un sacrificiu dacă îți place ceea ce faci. Nu am avut acele sentimente. Am respectat tenisul și mi-a plăcut ceea ce am făcut. Am crezut că voi neglija tenisul dacă ies prin oraș sau stau mai mult.

Familia m-a susținut întotdeauna. Nu m-au certat niciodată când am pierdut sau m-au obligat să merg la antrenament. Părinții mei sunt unici!”, a spus Simona Halep.

„N-au pus niciodată presiune și mi-au lăsat libertatea de a alege”, a adăugat ea.

Întrebată de Gâdea cu privire la distincțiile asociate cu „cea mai populară jucătoare din circuit”, Simona Halep a mărturisit că „în general, nu sunt prea vorbăreață și nu sunt foarte deschisă, dar oamenii m-au simțit. Când alegătorii m-au votat, a fost ceva special. A fost ceva minunat!”.

Momentele de cumpănă ale Simpnei Halep

Simona a admis că a fost un moment în care a simțit nevoia să renunțe.

„Aveam senzația că nu pot dovedi pentru că era un sistem care nu voia să ajungă la adevăr. Dar nu mi-am pierdut speranța. Când am văzut toate mesajele oamenilor de pe social media am început să sper și am zis că voi dovedi! Am crezut în adevăr”, a declarat sportiva.

Ea a adăugat că atunci când și-a făcut echipa, a spus: „cereți toate camerele video, cu cine am fost, cu cine am stat. Să vedem dacă s-a întâmplat ceva!” .

„Acesta este primul gând, că cineva mi-ar face rău. Nu credeam în răutate, dar am cerut să facem tot ce se poate pentru a vedea de unde vine problema. Așa a fost primul gând, că cineva voia să îmi facă rău”, a mărturisit Simona Halep.

Dezvăluiri despre suplimentele primite de la Academia Mouratoglou

„Când m-am dus la Academie am spus că voi crede total în oamenii cu care lucrez. Așa a fost mereu. Când îți angajezi oameni să lucreze cu tine nu trebuie să ai îndoieli. Așa s-a întâmplat și acum. Am discutat că trebuie să îmi schimb suplimentele pentru că aveau prea mult zahăr. Când mi-au recomandat acest supliment am întrebat dacă sunt sigure și testate.

Eu toată viața mea am fost stresată cu acest lucru. Niciodată nu m-am gândit că pot trece printr-o asemenea nedreptate. Când le-am luat din nou, am mai întrebat o dată. Mai mult nu puteam să fac. Poate ar fi trebuit, dar niciun sportiv nu merge singur la laborator”, a spus Halep.

A urmat o întrebarea frontală: „A fost accident, neglijență sau mână criminală?”.

„Neglijență din partea echipei pentru că nu au verificat, dar și o întâmplare, un ghinion. Nu avea ce să caute acea substanță în suplimentul respectiv. Din câte am înțeles, când se face acest produs, când se amestecă, e posibil să fi rămas ceva dinainte. Sunt convinsă că nu au făcut-o cu rea intenție. Toți cei de la Academie și-au asumat, au semnat niște formulare în care au recunoscut că este vina lor. Toată lumea a știut înaintea primului meu interogatoriu.

Acele suplimente puteau fi verificate mult mai bine. Nu voi urî pe nimeni. În viață trebuie să iertăm. Am ajuns la acest nivel, am iertat, dar nu pot uita acesta traume. Lucrez la ele. Important este că revin pe teren. Acum sper să o fac mai bine, să nu mai țip, să nu mai arunc cu rachetele”, a replicat Halep.

Simona Halep acuză laboratorul din București

„Acum să povestesc cum am descoperit de unde vine treaba cu sângele. La Lausanne erau foarte multe ecrane în mijloc, direct în fața mea. Fratele meu era la două scaune de mine, avocații lângă mine. Apare documentul, iar fratele îmi spune că scrie în românește. Atunci am văzut steagul României și București. Nu înțelegeam cum e posibil ca eu să fiu suspendată 4 ani de zile din cauza unui document venit din România. Și acum am emoții. A fost cel mai mare șoc din viața mea, ca proba din București a fost făcută nerespectând regulamentul. Sângele meu a stat două ore și ceva la o temperatură greșită.

Proba de sânge a venit oricum în valori normale. Tribunalul a fost surprins, mai ales că eram în același oraș, la câteva minute de laborator. Nu se poate întâmpla așa ceva la un nivel atât de înalt. Am fost dezamăgită și sunt foarte dezamăgită. Revenind la capitolul trădare, putem spune asta! De asta mă simțeam trădată. Nu cer să fiu favorizată niciodată, dar țin foarte mult să se respecte niște reguli. Să fiu testată așa cum trebuie. A fost dezamăgitor că nu s-a respectat acest lucru. Acolo, la sânge, cred că a fost ceva ciudat. Da, o spun!”, a spus  Simona Halep la Antena 3 CNN.

Ea a mărturisit că au fost și sportivi care au criticat-o.

„Invidia și răutatea există în lumea asta. Când o persoană este căzută, unii vor să o distrugă. Nu am crezut că voi trece prin asta. Eu nu am avut o asemenea greutate în viața mea, acum era ceva personal. E foarte greu să gestionezi. Le mulțumesc și lor că mi-au dat motivație să lupt! Dar le mulțumesc și celor care chiar au crezut în mine, oameni simpli, care nu mă cunoșteau”, spune Simona Halep.

Simona le-a mulțumit și sponsorilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!