Prima pagină » Actualitate » Sindicatele din educație cer respingerea proiectului de salarizare: „România alocă doar 3% din PIB pentru educație”

Sindicatele din educație cer respingerea proiectului de salarizare: „România alocă doar 3% din PIB pentru educație”

Sindicatele din educație critică proiectul noii legi a salarizării și cer Guvernului și Parlamentului să țină cont de grilele negociate după greva generală din 2023. Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” susține că actualele propuneri ignoră atât nivelul real al salariilor, cât și problemele grave de personal din sistem.

România, la coada clasamentului european privind finanțarea educației

Reprezentanții sindicatelor afirmă că România alocă în prezent aproximativ 3% din PIB pentru educație, în condițiile în care media la nivelul Uniunii Europene este de 4,7%. O altă problemă semnalată de organizațiile sindicale este deficitul de personal calificat. Potrivit acestora, în sistemul de educație au ajuns să predea aproximativ 6.300 de profesori care nu au studii de specialitate. Sindicatele consideră că situația reprezintă un semnal de alarmă și susțin că lipsa unei salarizări atractive și predictibile contribuie la dificultățile de recrutare și menținere a personalului în învățământ.

Sondaj Gândul


Ești de acord cu tăierea burselor sociale pentru elevi de către Guvernul Bolojan?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
”Cifrele sunt alarmante și ne arată o realitate pe care decidenții o ignoră:
 Ultimii din Europa: România alocă doar 3% din PIB pentru educație, fiind la coada clasamentului UE (media fiind de 4,7%).
 Criză gravă de personal: Am ajuns la cifra alarmantă de 6.300 de profesori fără studii de specialitate la catedră!
 Calcule depășite: Salariul profesorului debutant pe noua grilă se raportează la salariul mediu brut din 2023 (8.600 lei), deși în prezent acesta a ajuns la 9.750 lei”, se arată în comunicat.

Sindicatele critică modul de calcul al salariului debutanților

Reprezentanții angajaților din educație contestă și modul în care este stabilit salariul profesorului debutant în noua grilă de salarizare. Potrivit sindicaliștilor, acesta este raportat la salariul mediu brut din anul 2023, de 8.600 de lei, deși în prezent salariul mediu brut ar fi ajuns la aproximativ 9.750 de lei.

„Solicităm ferm Guvernului și Parlamentului să ia în calcul grilele propuse în urma grevei generale din 2023, grile deja convenite cu reprezentanții Băncii Mondiale și ai Ministerului Muncii!”, transmit sindicaliștii.

Federațiile sindicale avertizează că, în lipsa modificării proiectului, vor solicita respingerea acestuia.

„În caz contrar, cerem imperativ respingerea acestui proiect de lege!”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii susțin că performanța academică și păstrarea personalului calificat în sistemul de educație nu pot fi asigurate fără respectarea angajamentelor asumate și fără o salarizare „corectă, predictibilă și echitabilă”.

  • Scrisoarea deschisă este semnată de Colegiul Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Colegiul Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Biroul Executiv al Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!