Prima pagină » Actualitate » Șocant! O fetiță a fost ținută închisă într-o cameră toată viața ei. Mama și bunicii ei făceau asta!

Șocant! O fetiță a fost ținută închisă într-o cameră toată viața ei. Mama și bunicii ei făceau asta!

Șocant! O fetiță a fost ținută închisă într-o cameră toată viața ei. Mama și bunicii ei făceau asta!

Atunci când ai un copil, ești dispus să faci absolut orice pentru el, iar zâmbetul și fericirea lui sunt prioritare pentru tine. Însă, din nefericire, există și părinți cărora instinctul nu li se dezvoltă și astfel ajung să își trateze cumplit proprii copii, ba chiar să îi și abuzeze. 

Un astfel de caz a fost decoprit, recent, de cătreu autoritățile din Germania, unde, o fetiță de opt ani a fost eliberată după ce ar fi fost închisă de mama și bunicii ei de când avea mai puțin de un an.

Maria, așa cum a fost numită de către presa germană, a petrecut majoritatea vieții într-o cameră închisă la casa bunicilor ei,astfel că nu s-a dezvoltat corespunzător vârstei sale, copila abia poate să urce câteva scări. Casa în care a stat închisă se află în Attendorn, un oraș cu aproximativ 25.000 de locuitori.

”Nu a reușit să vadă prea mult lumea exterioară”, a spus procurorul Patrick Baron von Grotthuss pentru ziarul local SauerlandKurier, citat de The Guardian.

Nu se știe exact motivul pentru care copila a fost ascunsă timp de atâția ani

Fetița le-a spus autorităților că nu a văzut niciodată o pădure și nu a mers niciodată cu mașina. Deși putea să vorbească și să meargă, Grotthuss a spus că ”abia putea să urce singură scările sau să meargă pe terenuri denivelate”.

Motivul pentru care fata a fost ascunsă aproape toată viața ei rămâne neclar, întrucât mama și bunicii ei au refuzat să le ofere răspunsuri polițiștilor.

O fetiță a fost ținută închisă într-o cameră toată viața ei. Mama riscă 10 ani de închisoare

Tatăl fetei, care era deja despărțit de mamă în momentul nașterii ei, a spus presei locale că a găsit un bilet pe parbrizul mașinii sale când fata avea aproximativ șase luni, în care femeia îl anunța despre intenția ei de a se muta în Italia cu copilul. Mama a informat autoritățile locale că s-a mutat în Calabria, sud-vestul Italiei, la jumătatea anului 2015.

Însă bărbatul și-a văzut fiica alături de mama sa în nenumărate rânduri în Attendorn, acesta raportând autorităților acest lucru. Deși  polițiștii i-au interogat pe bunicii materni ai fetei, acestora li s-a spuscă cele două locuiesc în Italia.

Abia în iulie 2022, autoritățile locale au investigat din nou locul unde se află copilul, după ce un cuplu care locuiește în municipalitatea Lennestadt din regiune a anunțat poliția în legătură cu un zvon că fetița de opt ani ar fi fost închisă ani de zile acasă la bunicii ei.

Rudele mamei le-au spus anchetatorilor că cele două nu au locuit niciodată în Italia, iar poliția italiană a confirmat acest lucru pe 12 septembrie. Unsprezece zile mai târziu, autoritățile au găsit-o pe fată acasă la bunicii ei.

Parchetul din orașul Siegen anchetează mama și bunicii copilului pentru răpirea și maltratarea fetiței. Mama, despre care se spune că are 47 de ani, riscă până la 10 ani de închisoare, arată stirileprotv.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!