Prima pagină » Actualitate » Surpriză, s-a prescris! Mircea Cosma şi fiul său Vlad au scăpat definitiv de pușcărie. Fostul președinte al CJ Prahova și fostul deputat sunt liberi

Surpriză, s-a prescris! Mircea Cosma şi fiul său Vlad au scăpat definitiv de pușcărie. Fostul președinte al CJ Prahova și fostul deputat sunt liberi

Rene Pârșan
Surpriză, s-a prescris! Mircea Cosma şi fiul său Vlad au scăpat definitiv de pușcărie. Fostul președinte al CJ Prahova și fostul deputat sunt liberi

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă definitiv de închisoare în dosarul de corupţie în care au fost iniţial condamnaţi la 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare. Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a respins, joi, ca nefondat apelul declarat de DNA Ploieşti faţă de decizia din octombrie 2023 a Tribunalului Prahova care a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.

La acel moment, magistraţii de la Tribunal au decis încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită (5 acte materiale) şi abuz în serviciu (trei acte materiale) ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Prescripții la pachet

De asemenea, instanţa a dispus încetarea procesului faţă de Vlad Cosma pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale. Pe acelaşi considerent, judecătorii au încetat procesul faţă de alţi doi inculpaţi din dosar – omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova.

Dar, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei.

Filmul proceselor, amânărilor și condamnărilor

Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni, respectiv şase ani de închisoare.
Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.

De la zero la infinit

La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero.
Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la Instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi Instanţa supremă. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.

Rechizitoriul DNA

Potrivit DNA, în perioada 2012 – 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Alexe.

Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova, şi anume la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societăţile să obţină trei lucrări de modernizare/ întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.

Contracte cu dedicație

Cele trei lucrări se referă la obiectivele: „Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova”, „Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice – plombe” şi „Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 – 2013”.

Conform DNA, pentru ca societăţile denunţătorilor să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei.

Cum s-au scurs banii

Conform DNA, suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil, obiect al unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a „achiziţionat” de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari, şi este în cuantum de 487.000 lei.

Citiți și: Mircea Cosma, fost președinte CJ Prahova, și fiul său, Vlad Cosma, scapă de închisoare

DECIZIE. Andreea Cosma, fiica fostul președinte CJ Prahova, scapă de o condamnare de 4 ani. Procesul se reia de la zero, a decis Curtea Supremă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial