Prima pagină » Actualitate » Procurorii au telefoane și laptopuri de la apropiați ai lui Călin GEORGESCU. Ce urmează pentru șeful său de campanie, după percheziții

Procurorii au telefoane și laptopuri de la apropiați ai lui Călin GEORGESCU. Ce urmează pentru șeful său de campanie, după percheziții

Procurorii au telefoane și laptopuri de la apropiați ai lui Călin GEORGESCU. Ce urmează pentru șeful său de campanie, după percheziții

Anchetatorii au ridicat documente, telefoane și tablete după perchezițiile făcute la Radu Pally, șeful de campanie al lui Călin Georgescu, și la alte persoane care s-au ocupat de strângerea semnăturilor pentru susținerea candidatului independent la alegerile prezidențiale din 2024, au spus, pentru Gândul, surse judiciare. Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) vor să verifice dacă sunt probe care să susțină posibile fapte de corupere a alegătorilor, în ancheta făcută acum in rem.

Dispozitivele electronice ridicate la percheziții sunt ale firmei Marker&Senzzo Media SRL, înființată de soția lui Radu Pally. Acestea vor fi supuse perchezițiilor informatice în zilele care urmează, au precizat sursele judiciare, pentru Gândul.

Sursele citate au mai spus că anchetatorii au mers, marți, și la locuința Cristinei Dana Preda, cea care s-a ocupat cu strângerea de semnături pentru Călin Georgescu, de unde au ridicat mai multe documente, laptopuri și telefoane mobile.

Ancheta se desfășoară deocamdată in rem, doar asupra unor posibile fapte de corupere a alegătorilor, nicio persoană nefiind pusă sub acuzare.

Procurorii PICCJ vor să vadă mai întâi ce găsesc la perchezițiile informatice, înainte de a începe audierile în dosar.

În plus, potrivit surselor citate, „nu au existat contracte de donații, deși acest lucru era obligatoriu în cazul unei campanii electorale”.

Procurorul care se ocupă de dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Calin Georgescu este Marius Iacob, de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General.

Surse judiciare au spus, pentru Gândul, că perchezițiile la Radu Pally și la sediul Asociației „Pământul Strămoșesc”, fondată în 2021 de fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu, au fost făcute în dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după desecretizarea raportului CSAT, în decembrie 2024, privind alegerile din primul tur al prezidențialelor, anulate înainte de al doilea tur. Dosarele desecretizate de CSAT arată că au fost făcute mii de conturi pe internet pentru influențarea opțiunilor alegătorilor.

Percheziții în cascadă la oamenii din jurul lui Călin Georgescu. A declarat ZERO cheltuieli în campanie

Călin Georgescu, prezidențiabilul independent din primul tur al alegerilor din 2024, a declarat la Autoritatea Electorală Permanentă că nu a cheltuit niciun leu în campania electorală. După ce instituția a fost sesizată că spotul electoral produs de firma soției lui Radu Pally a fost difuzat de o televiziune cu acoperire națională, AEP a cerut procurorilor să facă verificări cu privire la posibile plăți.

Despre perchezițiile făcute la locuința lui Radu Pally, șeful de campanie al lui Călin Georgescu, a vorbit chiar fostul candidat independent în alegerile prezidențiale din 2024. El a acuzat, marți, printr-o postare pe Facebook, că ”milițianul Predoiu și niște procurori” care au trimis mascații comit ”un abuz.”

Poliția Română a reacționat la mesajul postat de Călin Georgescu, spunând că activitățile la care face referire fostul candidat la prezidențiale sunt desfășurate într-un dosar penal aflat sub coordonarea procurorilor și orice acuzație de politizare este nefondată. Oficialii Poliției nu au precizat în ce dosar au fost făcute perchezițiile de marți și nici dacă Radu Pally are vreo calitate în această cauză.

Documentele CSAT, desecretizate de Klaus Iohannis

Administrația Prezidențială anunța, în 4 decembrie 2024, că președintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, la solicitarea instituțiilor emitente, a informațiilor prezentate de SRI, SIE, STS și Ministerul Afacerilor Interne, în ședința din 28 noiembrie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Două zile mai târziu, Curtea Constituțională decidea anularea primului tur al alegerilor prezidențiale și reluarea de la zero a scrutinului.

SRI a semnalat în documentele transmise CSAT din 28 noiembrie, că datele pe care le-a obținut „au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral, dar și exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creșterea în ritm accelerat a popularității lui Călin Georgescu.”

  • Serviciul Român de Informații arată despre candidatul Călin Georgescu că a declarat la AEP zero lei buget de campanie, respectiv că nu a cheltuit nicio sumă în cadrul acesteia. Datele deţinute au relevat implicarea contului TikTok „bogpr”, utilizat de cetăţeanul român Bogdan Peşchir, în finanţarea promovării lui Georgescu.
  • Totodată, SRI mai consemnează acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral găzduite de AEP şi STS.
  • Mai exact, ar fi existat peste 85.000 de atacuri cibernetice care au vizat exploatarea vulnerabilităţilor existente la nivelul structurilor informatice de suport pentru procesul electoral în vederea obţinerii accesului la datele din sistemele informatice, alterării integrităţii acestora, schimbării conţinutului prezentat publicului larg şi indisponibilizării infrastructurii.

Călin Georgescu a dat în judecată BEC și alte instituții

Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central și mai multe instituții – Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul General, Curtea Constituțională, Serviciul Român de Informații -, dar și pe Klaus Iohannis și pe Elena Lasconi, președinta USR, solicitând anularea a două hotărâri ale BEC prin care s-a dispus reluarea alegerilor prezidențiale de la zero, în baza deciziei Curții Constituționale de anulare a primului tur al alegerilor din 2024.

Atât Curtea de Apel, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au respins acțiunea lui Călin Georgescu de anulare a hotărârilor BEC și de continuare a alegerilor prezidențiale cu turul al doilea.

Pe de altă parte, Parchetul General și ANAF fac anchete pentru infracțiuni electorale și de spălare a banilor, în cazul finanțării campaniei electorale pentru fostul candidat independent Călin Georgescu.

Și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a deschis un dosar în legătură cu campania lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din 2024. În acest caz, sursele Gândul spun că procurorii au de lucru intens, procedura fiind însă îngreunată de volumul mare de date care trebuie să fie analizate.

Dosarul deschis la DIICOT în 6 decembrie 2024 vizează săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, tentativă la infracţiunea de perturbare a funcţionării sistemelor informatice şi tentativă la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.


CITEȘTE ȘI:

Percheziții la șeful de campanie al lui Călin GEORGESCU. Fostul candidat îl acuză pe ministrul Predoiu de „abuz”

Parchetul Înaltei Curți, după desecretizarea CSAT: Analizăm elementele de natură să determine declanșarea unei INVESTIGAȚII penale

INFORMAȚII noi în dosarul DIICOT privind campania lui Călin Georgescu. Au sosit datele solicitate de la STS. „Ofițeri de la DCCO, delegați pe dosar” 

Cunoscut jurnalist de investigații, generația presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și