Prima pagină » Actualitate » Paul Philippe Al României a fost plasat în AREST la Paris. Urmează să fie predat autorităților române

Paul Philippe Al României a fost plasat în AREST la Paris. Urmează să fie predat autorităților române

Ruxandra Radulescu
Paul Philippe Al României a fost plasat în AREST la Paris. Urmează să fie predat autorităților române
18:28

Paul Philippe Al României a fost plasat în arest la Paris

Ministerul Justiției a anunțat luni că a luat act de acțiunea autorităților franceze privind reținerea cetățeanului Paul Philippe Al României.

„Ministerul Justiției a luat act de acțiunea autorităților franceze privind reținerea cetățeanului Al României Paul Philippe. În data de 7 aprilie a.c., cetățeanul Al României Paul Philippe a fost preluat de la domiciliul acestuia și dus în fața unui magistrat al Curții de Apel Paris, unde s-a desfășurat o audiere preliminară. După ascultarea argumentelor părților, s-a dispus plasarea în arest a cetățeanului român sus-menționat, în vederea predării acestuia autorităților române”, potrivit unui comunicat de presă.

Primul termen în fața Camerei de Instrucție a fost stabilit pentru miercuri.

„Decizia de predare a cetățeanului Al României Paul Philippe va aparține Justiției franceze”, se arată în finalul comunicatului.

Autoritățile franceze au impus măsura arestului la domiciliu în cazul lui Paul Philippe Al României al României, luni 7 martie, la orele dimineții, au transmis surse judiciare pentru Gândul. 

UPDATE: În baza mandatului de arestare nou emis de Curtea de Apel Brașov, Paul de România urmează a fi dus în instanță pentru a se pune în executare extrădarea, acesta aflându-se arestat acum la domiciliu in Franța. După cum se știe, nici Franța, nici Malta nu au fost de acord pana acum cu extrădarea din cauza condițiilor din penitenciar. Există însă posibilitatea ca, de data aceasta, francezii să fie de acord cu extrădarea lui

Prințul Paul de România, condamnat definitiv în România la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, se află în arest la domiciliu, la reședința sa din Paris, au afirmat surse judiciare pentru Gândul. Ordinul de arest la domiciliu a fost impus la ora 5:54, la solicitarea Poliției Române.

Poliția franceză a impus măsura arestului la domiciliu în cazul Prințului Paul Phillipe de România, luni, 7 martie, la Paris. Ordinul de arest la domiciliu a fost emis pentru executarea MEA, la cerința autorităților judiciare române.

În urma solicitărilor adresate de către SIRENE România, către SIRENE Franța, autoritățile franceze au transmis că Prințul Paul de România a fost arestat la domiciliu, la ora 05:54, în Paris.

Pe numele prințului Paul de România, instanța de la Curtea de Apel Brașov a solicitat Biroului SIRENE introducerea unei semnalări pentru arestare și predare, în baza noului mandat european de arestare, emis pe numele acestuia și a cerut retragerea celui vechi. Biroul SIRENE a validat inserarea noului MEA și a solicitat omologilor francezi localizarea și arestarea celui în cauză. În prezent, procedura executării MEA emis de către România este în desfășurare, au mai precizat sursele Gândul.

Prințul Philippe de România, arestat preventiv în Malta

Paul Philippe al României – care se prezenta ca fiind prințul Paul – a fost dat în urmărire în decembrie 2020, după ce a fugit din țară chiar înainte ca magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție să-l condamne definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa.

După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii nu l-au mai găsit pe Paul al României în țară, astfel că a fost dat în urmărire internațională.
Fugarul a fost prins abia în 27 iunie 2022, când fost ridicat de polițiștii francezi de pe o stradă din Paris. Paul al României a fost încarcerat, însă, în luna septembrie a aceluiași an, a fost eliberat și plasat sub control judiciar, printr-o decizie a Curții de Apel Paris.

În 28 aprilie 2024, cu ajutorul polițiștilor români, prințul Paul a fost localizat în Malta și ridicat dintr-un resort de lux, ulterior fiind luat în custodia autorităților judiciare din Malta, pentru judecarea cererii de extrădare în România.

Curtea Magistraților din Malta a decis, în 20 mai, să respingă extrădarea lui Paul Philippe al României. Judecătorul care a luat decizia s-a bazat pe informațiile trimise de autoritățile române despre condițiile din penitenciare, pe documente privind supraaglomerarea din închisorile românești, pe drepturile primite după ce ar ajunge în spatele gratiilor, pe vârsta, starea de sănătate și posibile discriminări la care ar fi supus.

În iulie Prințul Paul a fost eliberat din închisoarea din Malta, după ce a plătit o cauțiune în valoare de 20.000 de euro. Instanța a dispus față de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar.

Prințul Paul poate fi extrădat în România

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunțat în data de 25 iunie că instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Hotârârea, însă nu este definitivă.

În 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Citește și:

Ce condiții a avut Paul de România în închisoarea din Malta. Era cunoscută drept „temnița morții”

Extrădarea prințului Paul de România a fost RESPINSĂ de instanța din Malta / Alina Gorghiu îi cere premierului Ciolacu să intervină diplomatic

Curtea Europeană de Justiție dă dreptate României în dosarul Prințului Paul de România/ La sfârșitul lunii se așteaptă decizia de extrădare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator