Prima pagină » Actualitate » TEROARE într-un liceu din Iași, după ce o elevă este acuzată că își amenință colegii cu moartea: „La început credeam că e o glumă”

TEROARE într-un liceu din Iași, după ce o elevă este acuzată că își amenință colegii cu moartea: „La început credeam că e o glumă”

TEROARE într-un liceu din Iași, după ce o elevă este acuzată că își amenință colegii cu moartea: „La început credeam că e o glumă”
Sursa foto: Profimedia images

Elevii unui liceu din Iași spun că trăiesc un adevărat coșmar după ce o elevă admisă pe un loc pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) și-a amenințat colegii cu moartea. Inclusiv profesorii sunt speriați, însă nu pot face nimic pentru că „nu sunt suficient de pregătiți” pentru a gestiona astfel de cazuri.

Un elev a povestit acasă părinților săi ce se întâmplă la scoala cu eleva respectivă, iar aceștia au reacționat imediat.

„Am aflat de situația fetei de la copilul meu. A venit într-o zi acasă și mi-a spus că o fată se uita ciudat și că este amenințat cu moartea. Mi s-a părut ciudat și am zis că poate a fost o glumă. Câteva zile mai târziu, copilul mi-a spus iar, că a vorbit și cu alți colegi și că știe toată școala de fată. Nu am știut cum să abordez problema, i-am spus și eu să vorbească cu dirigintele, iar lucrurile au rămas așa.

Însă, gândindu-mă, m-am speriat, pentru că au mai fost cazuri și dacă se întâmplă ceva fără ca nimeni să nu poată interveni? Copiii sunt copii și nu știe nimeni ce e în mintea lor, e periculos și, până la urmă, este în joc și viața copilului meu. Sper ca profesorii să își facă treaba și lucrurile să se rezolve fără ca nimeni să fie afectat”, a afirmat parintele elevului petru BZI.

Profesorii nu sunt pregătiți pentru a gestiona un copil cu CES

Directoarea liceului, prof. Georgeta Ciobanu, recunoaște că profesorii nu sunt suficient de pregătiți pentru a gestiona astfel de situații, dar spune că „vom face cursuri de specializare”.

Aceasta a explicat că așteaptă o evaluare de specialitate pentru a putea lua măsuri.

„Informațiile pe care le aveți se referă la o elevă care a fost admisă pe locurile cu cerințe educaționale speciale în acest an școlar. Școala lucrează activ pentru a oferi sprijinul necesar elevei și s-au luat măsuri pentru a o ține într-un mediu sigur și incluziv. Așteptăm certificatul de evaluare de la Centrul de Resurse și Asistență Educațională, iar ulterior vom decide ce măsuri se impun”, spune Directoarea liceului, prof. Georgeta Ciobanu.

„Noi asigurăm dreptul la educație pentru toți copiii, într-adevăr, copiii să fie speriați și chiar și profesorii pentru că nu suntem suficient pregătiți încă, dar vom face cursuri de specializare, inclusiv profesorii, ca totul să fie bine și, bineînțeles că trebuie să asigurăm un mediu sigur și incluziv pentru toți elevii și pentru profesori.

Și acești copii au dreptul la educație, acest drept este pentru toată lumea, dar în contextul actual, eleva aceasta trebuie să poată veni la școală. Noi o să ne asigurăm că lucrurile se vor îndrepta. Toate măsurile în acest sens au fost luate și bineînțeles că știe de această situație și consilierul școlar, se discută cu familia, cu eleva”, a mai declarat directoarea unității de învățământ.

Elevii cu cerințe educaționale speciale au dreptul de a învăța în orice școală

Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) au dreptul de a învăța în orice școală, însă integrarea lor socială rămâne o provocare.

Ioan Gotcă, psiholog la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, spune că acești elevi necesită sprijin constant din partea profesorilor pentru a avea acces efectiv la educație.

„Cea mai bună metodă este asistența directă individuală. Fiecare copil ar trebui să aibă un asistent personal sau un profesor de sprijin la orice oră. Este esențial să le oferim acest suport, deoarece nu este vina lor că se află în această situație.

Sprijinul ajută nu doar elevul în cauză, ci și colegii care doresc să învețe. La nivel internațional, există profesori de sprijin, dar în România, aceste persoane nu sunt întotdeauna acceptate sau motivate corespunzător pentru a-și dedica timpul acestei misiuni”, declară Ioan Gotcă.

Potrivit psihologului, elevii cu CES au nevoie de un regim de asistență adecvat pentru a se integra eficient în mediul școlar. „Atunci când un copil amenință colegii, părinții se mobilizează, solicitând retragerea acestuia din clasă. Aceasta este o reacție justificată, având în vedere că afectează direct ceilalți elevi. Deși există clase speciale cu un număr redus de copii și un program dedicat, integrarea acestora în școli obișnuite trebuie să fie însoțită de asistență corespunzătoare și fonduri suplimentare pentru profesorii de sprijin”, explică Ioan Gotcă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Binance reia prima etapă a retragerilor, după cel mai mare JAF din ISTORIE. Va CUMPĂRA criptomonedele furate de hackeri
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O procedură de 15 minute ar putea ameliora durerile și amorțeala provocate de sindromul de tunel carpian
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP