Prima pagină » Actualitate » Un asteroid riscă să provoace o ploaie de meteoriți pe Pământ, dacă intră în COLIZIUNE cu Luna. Impactul, „comparabil cu o explozie nucleară”

Un asteroid riscă să provoace o ploaie de meteoriți pe Pământ, dacă intră în COLIZIUNE cu Luna. Impactul, „comparabil cu o explozie nucleară”

Un asteroid riscă să provoace o ploaie de meteoriți pe Pământ, dacă intră în COLIZIUNE cu Luna. Impactul, „comparabil cu o explozie nucleară”
FOTO - Caracter ilustrativ

O coliziune a unui asteroid de mari dimensiuni cu Luna, eveniment despre care astronomii estimează că ar avea o probabilitate de 4,3%, în anul 2032, riscă să afecteze sateliţii şi va provoca pe Pământ o ploaie de meteoriţi, spectaculoasă, dar inofensivă, potrivit cercetătorilor, citați de Agerpres.

La începutul acestui an, asteroidul 2024 YR4 s-a aflat în atenţia publicului, pentru scurt timp,  când agenţiile spaţiale au anunţat că monitorizează acest corp ceresc cu diametrul de 60 de metri în contextul riscului de impact cu Pământul în 2032.

Ulterior, noi observaţii au exclus posibilitatea unui impact direct cu planeta noastră, însă posibilitatea ca 2024 YR4 să lovească Luna a crescut la 4,3%, conform datelor colectate de Telescopul Spaţial James Webb, în luna mai.

Un studiu preliminar, publicat pe platforma ştiinţifică ArXiv şi trimis spre publicare jurnalului ştiinţific Astrophysical Journal Letters, evaluează în premieră potenţialele consecinţe ale unei astfel de coliziuni.

Impactul asteroidului cu Luna ar fi „comparabil cu o explozie nucleară de amploare”

2024 YR4 ar fi cel mai mare asteroid care loveşte satelitul nostru natural, în ultimii aproximativ 5.000 de ani, a explicat pentru AFP Paul Wiegert de la Universitatea Western Ontario din Canada, autorul principal al studiului care nu a fost încă evaluat în regim peer-review.

Impactul ar fi „comparabil cu o explozie nucleară de amploare în ceea ce priveşte cantitatea de energie eliberată”, a precizat el.

Până la 100 de milioane de kilograme de materie ar fi ejectate din suprafaţa selenară, conform unei serii de simulări efectuate de cercetători.

Oamenii de știință au estimat că, dacă asteroidul ar lovi faţa nevăzută a Lunii – o probabilitate de aproximativ 50% – până la 10% din aceste resturi ar fi atrase de gravitaţia Pământului.

În zilele următoare impactului ar putea exista de peste 1.000 de ori mai mulţi meteoriţi comparativ cu numărul obişnuit al acestor fragmente de corpuri cosmice ce ameninţă sateliţii de pe orbita Pământului.

„O rocă cu diametrul de un centimetru care se deplasează cu zeci de mii de metri pe secundă este ca un glonţ”, a avertizat Wiegert.

Asteroidul se va îndepărta considerabil de Pământ, până la o revenire în 2028

Dar aceste mici resturi ar urma să se dezintegreze în atmosferă şi să nu reprezinte un pericol pentru oamenii de pe Pământ, care ar asista, totuși, la o ploaie de meteoriţi „spectaculoasă”, se mai subliniază în studiu.

După o monitorizare de câteva luni, 2024 YR4 se va îndepărta considerabil de Pământ, până la o revenire în 2028, când traiectoria sa va deveni din nou observabilă.

În cazul în care riscul unei coliziuni cu Luna ar creşte, acest lucru l-ar transforma într-o „ţintă bună” pentru un exerciţiu de apărare planetară.

„Sunt sigur că aceasta ar fi luată în considerare”, a mai declarat Wiegert.

2024 YR4 are jumătate din dimensiunea şi doar 10% din masa lui Dimorphos, un asteroid cu care un vehicul spaţial NASA s-a ciocnit în mod deliberat, în 2022, pentru a-i devia traiectoria, în cadrul unui prim test reușit de apărare planetară.

FOTO – Caracter ilustrativ: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...