Prima pagină » Actualitate » Ungaria a DEZLĂNȚUIT-O pe Ilaria Salis. „Extremista” de stânga a fost aleasă în Parlamentul European din arestul maghiar

Ungaria a DEZLĂNȚUIT-O pe Ilaria Salis. „Extremista” de stânga a fost aleasă în Parlamentul European din arestul maghiar

Rene Pârșan
Ungaria a DEZLĂNȚUIT-O pe Ilaria Salis.

Ungaria a eliberat-o din arest pe profesoara și activista antifascistă italiană Ilaria Salis. Ilaria, 39 de ani, a fost arestată la Budapesta în februarie şi a fost inculpată de trei capete de acuzare de tenativă de agresiune şi de faptul că face parte dintr-o organizaţie de extremă stânga. Conform legislației maghiare, ea risca 11 ani de închisoare. Dar, Ilaria a fost aleasă europarlementar din arest, iar Budapesta a fost nevoită să-i scoată cătușele și s-o lase liberă spre Bruxelles.

Ilaria, cetățean european, a fost adusă în fața instanței încătușată și legată cu un lanț de oțel ca un câine de bancă în fața instanței, la prima înfățișare. Imaginile au creat un conflict diplomatic de proporții între Ilalia și Ungaria.

Ilaria a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European la alegerile de duminică, relatează Reuters. Anunțul a fost făcut vineri de către avocatul ei, agenția amintind că eurodeputații se bucură de o imunitate juridică puternică, inclusiv în fața unor acuzații care le sunt aduse înainte de a fi aleși în funcție.

Etichetată de extremă stânga italiană, e este acuzată de Budapesta că a agresat o grupare neo-nazistă maghiară. Ea a fost arestată la Budapesta în februarie şi a fost inculpată de trei capete de acuzare de tenativă de agresiune, fără detalii, şi de faptul că face parte dintr-o organizaţie de extremă stânga.

Avocatul lui Salis a declarat vineri pentru Reuters că poliția i-a înlăturat acum brățara electronică de monitorizare și clienta sa îl așteaptă vineri pe tatăl ei să sosească la Budapesta pentru a o aduce înapoi în Italia.

Salis a fost ținută în detenție în Ungaria mai bine de un an iar scandalul public din jurul ei a motivat Alianța Verde și Stânga Italiană să o includă pe lista sa pentru alegerile europarlamentare.

Ca între profasciști

Premierul italian Giorgia Meloni, şefa Patidului Fratelli d’Italia (FdI, postfascist), au avut în trecut relaţii călduroase cu omologul său naţionalist ungar Viktor Orban. Însă Giorgia Meloni susţine în mod ferm Ucraina, care se apără împotriva invaziei Rusiei, în timp ce Viktor Orban  păstrat legături strânse cu Kremlinul şi s-a opus prin veto, în decembrie, unui program UE de ajutare a Ucrainei pe o periodă de patru ani, în valoare de 50 de miliarde de euro.

Cazul a provocat o situație stânjenitoare pentru premierul Giorgia Meloni și vicepremierul său Matteo Salvini, care au promovat relații strânse cu guvernul naționalist al lui Viktor Orban.

Citiți și: HALUCINANT! Hannibal Lecter la BUDAPESTA. O italiancă este adusă într-un tribunal MAGHIAR înlănțuită ca un câine. Ce crime a comis Ilaria Salis

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Frații Tate rămân după gratii în SUA. Judecătoarea a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Relațiile diplomatice cu Ungaria scârțâie: Péter Magyar s-a văzut cu toți omologii vecini importanți, mai puțin cu Bolojan. Problema diplomației românești, analizată de un expert
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Ce pensie are Viorel Lis. Oana: „Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?