Prima pagină » Actualitate » Urs rănit grav de o mașină: „Sunt peste 12 ore de când suferă”

Urs rănit grav de o mașină: „Sunt peste 12 ore de când suferă”

Urs rănit grav de o mașină: „Sunt peste 12 ore de când suferă”
Sursă FOTO: Pixabay - caracter ilustrativ

Un urs a fost grav rănit, după ce a fost lovit de o maşină pe drumul naţional 13, județul Brașov, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Animalul, care nu se mai poate deplasa, a fost găsit în lăstărişul de pe marginea drumului şi se află în grija Asociaţiei Milioane de Prieteni.

Preşedinta asociației, Cristina Lapis, afirmă că este nevoie de investigaţii medicale pentru ca animalul să primească tratament, să nu mai sufere. Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2:00, pe DN 13, în localitatea Buneşti, unde ursul a ieşit în faţa unei maşini. Şoferul nu a reuşit să evite impactul. Animalul a fost găsit dimineaţă în lăstărişul de pe marginea şoselei. El este rănit şi nu se mai poate deplasa pe picioarele din spate.

Cristina Lapis, a declarat, potrivit ziare.com, că ursul va fi dus la sanctuarul de la Zărneşti, pentru a i se face investigaţii medicale în urma cărora să i se stabilească un diagnostic şi un tratament.

„Sunt peste 12 ore de când suferă. Aşteptăm să ajungă la Zărneşti în seara aceasta, să fie văzut de un medic veterinar, să primească tratament, măcar nişte analgezice, în primă fază”, a declarat Cristina Lapis.

Aceasta a menţionat că nu se poate preciza vârsta animalului. Acum trei ani, un urs accidentat a fost lăsat să agonizeze pe drumul dintre Sovata şi Praid, traficul fiind restricţionat. Ulterior, animalul a fost ucis, întrucât medicii au decis că rănile sale erau prea grave. La acel moment, poliţiştii au deschis dosar penal, iar prefectul de Harghita a fost demis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cum a slăbit chef Adi Hădean de la aproape 150 de kilograme! Ce greșeli îi sfătuiește pe oameni să evite
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Scad acțiunile companiilor AI. Ce temeri au investitorii?
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”