VIDEO | Curtea de Apel a amânat luarea unei decizii în cazul lui Dumitru Buzatu. Avocat:”Nu am avut acces la dosarul în cauză”

Publicat: 27/09/2023, 13:16

Avocatul lui Buzatu, Daniel Atasiei, a cerut judecătorilor să amâne pentru mâine, 28 septembrie, soluţionarea contestaţiei cu privire la arestarea preventivă a celui care a ocupat funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui. Acesta a declarat că nu a avut acces la dosarul în cauză. Astfel că, Daniel Atasiei are la dispoziție aproximativ 24 de ore pentru a-l studia.

„Nu s-a pronunțat astăzi. Am cerut instanței să amâne judecata în cauză pentru a avea și noi acces la dosarul în cauză. Până la acest moment, din nefericire, singurele poze la care am avut acces sunt cele care s-au scurs în presă pe căi neștiute. Noi nu am avut acces la dosarul în cauză. Am solicitat, iar instanța a încuviințat să avem acces la dosarul în cauză. Practic suntem într-o contestație”, a afirmat avocatul.

„Suntem în repriza a doua. Încercăm să câștigăm acest meci”

Daniel Atasiei le-a explicat jurnaliștilor, într-un mod ironic, care sunt etapele procesului de judecată.

„Suntem într-o țară în care toată lumea se pricepe la fotbal și la politică și la justiție, mai nou. Acest dosar are legătură și cu justiția și cu politica. Așa că, vă spun câteva cuvinte, fotbalistic vorbind. Deocamdată, Ministerul Public a încheiat prima repriză în avantaj. Suntem în repriza a doua în fața Curții de Apel Iași. Încercăm să câștigăm acest meci, dar și un egal va fi de ajuns”, a explicat avocatul lui Dumitru Buzatu.

Acesta a precizat că judecătorii au decis ca noua ședință să fie programată pentru mâine, 28 septembrie, ora 13:00.

„Clientul meu nu a făcut astăzi declarații. Singurele discuții care s-au purtat au fost discuțiile de natură procedurală. S-a fixat termen pentru data de mâine, ora 13:00, dar misiunea noastră ca avocați va fi ca în timpul care ne-a rămas la dispoziție, practic 24 de ore, să putem parcurge cele 10 volume de urmărire penală din acest dosar și eventual, înregistrările audio-video care au fost efectuate de către Ministerul Public în faza de urmărire penală”, a completat avocatul.

Motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Dumitru Buzatu

Lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în justiție, iar, pe de altă parte, ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, arată Tribunalul Vaslui în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Dumitru Buzatu conform documentului obținut de HotNews.ro.

În aceeași motivare, potrivit HotNews.ro, judecătorul Cătălin Crăciun de la Tribunalul Vaslui arată că lăsarea în libertate a lui Dumitru Buzatu „ar afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a reacționa eficient” în cazul unor astfel de infracțiuni și ar putea îngreuna desfășurarea urmăririi penale, având în vedere că urmează să fie audiați martori asupra cărora Buzatu „are un ascendent, fiind subordonați acestuia pe linie profesională”.

Buzatu, prins în flagrant de procurorii DNA în momentul în care ar fi primit o mită de peste 1,2 milioane de lei, a fost arestat preventiv în cursul zilei de sâmbătă de către magistraţii Tribunalului Vaslui.

Dumitru Buzatu nu a recunoscut nicio clipă că a luat mită

Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, a declarat judecătorului de drepturi și libertăți că nu poate fi vorba de mită în acest caz. De fapt el i-ar fi cerut lui Farmazon, regele șoselelor, doar un împrumut de 125 de mii de lei. A fost și el surprins să afle, în momentul percheziției, că în geanta maro se aflau 125 de milioane de lei.

Buzatu a fost suspendat marți de prefectul de Vaslui, Daniel Onofrei, care precizat că vicepreședintele care va îndeplini atribuțiile președintelui Consiliului Județean este Ciprian Trifan.

Dar, conform înregistrărilor procurorilor DNA, în momentul primirii genții cu 1,25 de milioane de lei, Buzatu îi și mulțumește omului de afaceri care l-a denunțat ”Sărut mâna! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie”.

Oprit în trafic, Buzatu susține că geanta îi aparține, iar banii din interior reprezintă economiile sale. Dar mai apoi, Buzatu le-a spus procurorilor că de fapt i-a cerut lui prietenului Savin un împrumut de 125 de mii de lei și este surprins să vadă acum că de fapt i-a dat 1,25 de milioane de lei, neștiind despre ce e vorba.

Judecătorul Crăciun nu l-a crezut

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vaslui care a judecat propunerea arestării preventive a șefului CJ Vaslui Dumitru Buzatu, Cătălin Constantin Crăciun, demontează integral toate susținerile demnitarului dar și pe cele ale apărării acestuia și punctează că doar cea mai severă dintre măsurile preventive poate complini bunul mers al anchetei DNA Iași, adică arestarea pentru 30 de zile.

Fiind audiat în cauză, Dumitru Buzatu a declarat în esență că presiunile pe care le-a exercitat asupra funcționarilor responsabili de implementarea proiectelor desfășurate de către Consiliul Județean Vaslui a fost una intensă dar justificată de faptul că data implementării proiectelor era una limită și exista riscul ca Consiliul Județean Vaslui să piardă finanțarea cu obligația acestuia să asigure fondurile implementării din bugetul propriu lucru care era imposibil, se arată în stenogramele magistraților.

“El a mai declarat faptul că în urmă cu aproximativ două sau trei săptămâni s-a întâlnit cu numitul Emil Savin în parcarea Consiliului Județean Vaslui căruia i-a solicitat suma de 125.000 lei ca împrumut. Acesta a fost de acord iar în cursul zilei de 22.09.2023 s-a deplasat în localitatea Cârja din județul Vaslui unde se află un iaz de pescuit și s-a întâlnit cu niște prieteni și inclusiv cu Savin Emil.

Acesta i-a dat o geantă de culoare maro în care a crezut că se află suma de bani solicitată ca împrumut și ulterior după ce a fost oprit de poliție și procuror a constatat că în geantă se afla suma de 1.250.000 lei sumă pe care nu a solicitat-o niciodată ca împrumut”, se arată în documentul instanței.

Rechizitoriul DNA

Dumitru Buzatu a fost reţinut, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu, după ce acesta i-ar fi primit într-un restaurant.

„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor). În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, preciza DNA.

Filmul integral al anchetei DNA

Despre această faptă anchetatorii ieșeni de la DNA notează că la începutul lunii februarie a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași procesul-verbal de consemnare a denunțului formulat la aceiași dată de către denunțător, din care rezultă că în cursul anului 2019, societatea SORAGMIN SRL, a cărui administrator este Mădălina Șelaru, denunțătorul ocupând funcția de director administrativ, a câștigat o licitație cu fonduri europene a cărui beneficiar este CJ Vaslui privind lotul 1 și 2 din DN 581 până la DJ245(Poienești)- lotul 1 și lotul 2-cuprins între localitățile Laza și Bălteni, jud. Vaslui, întinderea ambelor loturi fiind de 47 km.

În această lucrare, se mai arată în dosarul de la instanța de judecată, societatea a executat lucrări de terasamente, săpături, balastat 30 de cm și piatra spartă 20 cm și stratul de uzură de 8 cm, lucrarea fiind realizată în proporție de aproximativ 75%. S-au efectuat șanțuri, trotuare, poduri și podețe, ziduri de sprijin, toate realizate în proporție de 80%.

„În cursul anului 2021 CJ Vaslui, în calitate de beneficiar, a solicitat o expertiză tehnică privind respectarea condițiilor tehnice pe care societatea denunțătorului și le-a asumat prin caietul de sarcini( stratul de legătură) iar expertul JUDELE Radu, care a efectuat această expertiză, a concluzionat faptul că s-au respectat condițiile caietului de sarcini dar a constatat și faptul că grosimile asfaltului nu sunt conforme, menționând existența și exfolierea unor porțiuni de pe asfalt.

Denunțătorul precizează că CJ Vaslui trebuie să mai achite către SC SORAGMIN SRL aproximativ suma de 3.000.000 euro pentru lucrarea efectuată(80% efectuată).

Denunțătorul mai precizează că, ulterior, în cursul lunii iunie 2022 expertul JUDELE Radu i-ar fi solicitat suma de 700.000 lei pentru a “interveni” la expertiză, înțelegând că în fapt va interveni la nivelul beneficiarului CJ Vaslui, pentru a se debloca sumele de bani datorate de CJ Vaslui pentru lucrarea menționată. Acesta i-ar fi propus denunțătorului să-i remită această sumă de bani sub o aparență de legalitate, încheind un contract de prestări servicii cu SC DRUM POD INVEST SRL, unde soția acestuia deține calitatea de administrator.

În cursul lunii februarie 2023 expertul JUDELE Radu a solicitat directorului tehnic în cadrul SC SORAGMIN SRL, în mun. Tecuci, să încheie contractul de prestări servicii prin care ar aduce completări la expertiza depusă la CJ Vaslui și astfel beneficiarul ar debloca o parte din suma de 3.000.000 euro”, se mai arată în documentele de la dosar.

Filaj total

Încă din luna februarie DNA a pus colaboratori pe urmele funcționarilor publici din cadrul CJ pentru a „purta conversații telefonice, să înregistreze discuțiile purtate şi să supravegheze video, audio şi prin fotografiere pe numitul Radu Judele, expertul în lucrări de infrastructură, fiul lui Radu Judele, fost șef DRDP Iași care a decedat în 2022, să ofere şi să remită sub orice formă, inclusiv prin intermediul unor contracte comerciale, sume de bani sau alte foloase materiale numitului acestuia sau altor persoane cu privire la aspectele care prezintă interes în cauză”.

Tot atunci DNA a suplimentat urmărirea penală cu încă un colaborator  ce trebuia „să poarte conversații telefonice, să înregistreze discuțiile purtate şi să supravegheze video, audio şi prin fotografiere pe numiții Radu Judele jr. și Buzatu Dumitru, să ofere şi să remită sub orice formă, inclusiv prin intermediul unor contracte comerciale, sume de bani sau alte foloase materiale celor doi oficiali  sau altor persoane cu privire la aspectele care prezintă interes în cauză”.

Intermediarii președintelui

„În demersul său (acela de a emite o expertiză convenabilă președintelui CJ Dumitru Buzatu – nr.r.), expertul Judele a ținut legătură în permanență cu reprezentanții CJ Vaslui, în special cu Toma Cătălin, managerul tehnic al proiectului și Caragață Valeriu, managerul proiectului, a căror indicații le-a urmat.

Numitul Toma Cătălin i-a comunicat numitului Judele Radu că trebuie să obțină anumite aprobări informale de la președintele Consiliului Județean, Buzatu Dumitru, pentru a demara procedurile legale privind această documentație de adaptare a concluziilor expertizei inițiale efectuată pe lotul 1 și 2 al Drumului Strategic din jud. Vaslui.

În ceea ce privește relația lui Radu Judele jr. cu factorii decizionali din cadrul CJ Vaslui, acesta ține legătura și acționează la instrucțiunile venite din partea lui Toma Cătălin. Acesta la rândul său primește instrucțiuni de la președintele CJ Vaslui, Buzatu Dumitru, pe care le transmite numitului Judele Radu.

De asemenea Toma Cătălin îi dă instrucțiuni numitului Judele Radu asupra procedurii cum trebuie să ajungă această adaptare a concluziilor expertizei anterioare la CJ Vaslui, în condițiile în care autoritatea contractantă-CJ Vaslui nu are o comunicare cu antreprenorul SC Soragmin SRL și se află într-un diferend.

Cu toate acestea reprezentanții CJ Vaslui îi solicită în mod direct, neoficial, această documentație numitului Judele Radu pentru a o pune în aplicare. Este de menționat că Judele Radu nu se afla în nici o relație profesională contractuală cu CJ Vaslui în cursul lunii aprilie 2023”, se mai arată în mega-dosarul ajuns la instanță.

Ce l-a motivate pe Savin să-l execute pe Buzatu

Anchetatorii DNA iași notează în dosarul aflat la Tribunalul Vaslui că în 11 mai, „Caragață Valeriu, managerul proiectului Drumului Strategic, l-a contactat telefonic pe Savin și l-a invitat în mod oficial să rezilieze amiabil contractele aferente loturilor 1 și 2 din drumul strategic pentru a putea fi scoase din nou la licitație și să fie executate în termenul finanțării, termen care expiră la sfârșitul lunii decembrie 2023” și că „acest demers evidențiază faptul că numitul Buzatu Dumitru coordonează activitatea numitului Caragață Valeriu”.

Patru zile mai târziu, se arată în dosar, Buzatu revine la Caragață Valeriu și „i-a solicitat să urgenteze încheierea documentelor prin care numitului Savin, să-i fie deblocate sumele de bani aferente lucrărilor efectuate pe loturile 1 și 2 a Drumului Strategic din jud. Vaslui”.

”Numitul Buzatu Dumitru este conștient de situația creată, respectiv că aceste sume se cuvin de drept antreprenorului și că trebuiau decontate de mai multă vreme, de aprox. 2 ani de zile”, se arată în dosar, situație exemplificată și cu un fragment al unei discuții dintre cei doi funcționari publici.

„Frate, a durat 2 ani povestea asta. După profilul discuției de acuma, mai durează încă 2 ani. … trec de contracte, VALI, le-am închis. Ăla cere banii! Noi n-avem, nu știm pe ce treʼ să-i dăm banii? La ce ne chinuim? Băi, vino încoace pentru ce ai, îți dăm, pentru ce nu ai, nu-ți dăm și vino tu și ne cere, adă documente, de ce trebuie..”, erau indicațiile lui Buzatu către Caragață.

„Totodată Buzatu Dumitru pune presiune pe Caragață Valeriu și-i dă instrucțiuni cum să procedeze cu supervizorul E.K. pentru ca această să semneze documentele ce-i revin pentru deblocarea sumei de bani cuvenite antreprenorului”, se mai arată în dosarul de mare corupție al lui Buzatu.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Noi imagini cu flagrantul lui Dumitru Buzatu / Dialogul dintre „baronul” din Vaslui și ofițerii anticorupție: „Nu am nimic împotrivă”

Informații noi despre FLAGRANTUL DNA. Cum a reacționat șefa de cabinet a lui Dumitru Buzatu când şi-a văzut şeful în cătuşe

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Se reține certificatul de înmatriculare al mașinii. Șoferii care rămân pe loc fără drept de...
Noi amenzi pentru șoferi. Polițiștii fac controale amănunțite în această perioadă
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Dieta prin care putem încetini evoluția cancerului de prostată