VIDEO | Gândul lansează ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Se va face rotativa PSD-PNL în luna mai sau va fi amânată?

Publicat: 20/02/2023, 08:00

Se va face rotativa PSD-PNL în luna mai sau va fi amânată? Răspunsurile la întrebarea săptămânii lansată de Gândul vin de la politicieni din PNL, PSD și USR, viceprimarul Bucureștiului, primarul Sectorului 2, fostul rector al Academiei Tehnice Militare, publiciști și oameni din lumea sportului. 

Acordul politic care stă la baza Coaliției de guvernare, semnat în noiembrie 2021, de liderii PNL, PSD, UDMR și minorități, prevede că Nicolae Ciucă va fi premier până pe 25 mai 2023 și de atunci ar trebui să-i cedeze locul de premier lui Marcel Ciolacu. În același document scrie că ministerele Transporturilor și Finanțelor vor trece de la PSD la PNL, iar PSD, în schimb, va primi portofoliile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerului Justiției. Unul dintre cele mai disputate ministere este cel al Transporturilor, unde PSD pare că face tot posibilul să-l mențină în funcție pe Sorin Grindeanu.

Deși oficialii PNL și PSD susțin că rotația premierilor va avea loc la termen, conform angajamentelor din acordul de guvernare, publicistul și scriitorul Ion Cristoiu vine cu o ipoteză-șoc:

”Nu, nu va avea loc nicio rotație!”

Mai mult, publicistul susține că se încearcă eliminarea PSD de la guvernare, orchestrată chiar de către colegii de la PNL:

Cred că se pregătește o aruncare peste bord a PSD, până la acel moment, în așa fel încât să se facă un Guvern PNL-USR-UDMR-REPER și alții. Se merge către un asemenea guvern înainte de a se face acea celebră rotație, pentru că Partidul Național Liberal are o foarte mare problemă, i se ia electorat, fiind atacat dinspre USR”, spune Ion Cristoiu.

Iată ce au răspuns invitații în emisiunile Gândul la ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Se va face rotativa PSD-PNL în luna mai sau va fi amânată?

Generalul Cristian Barbu, fost rector al Academiei Tehnice Militare: ”Va avea loc rotativa, trebuie păstrată regula”

”Cred că va avea loc această rotativă sau rotația acestor forțe politice conducătoare în România, pentru că, în acest moment, consider că sunt destul de echilibrate ambele partide, au resurse umane, au resurse spirituale, au cunoștințele necesare, căci lucrează împreună de un an și jumătate, încât această rotativă nu implică o transformare extraordinară.

Nu înseamnă o schimbare de strategie sau de tactică în timpul imediat următor din punct de vedere politic și cred că poate să existe această rotativă, tot păstrând un echilibru ca și până acum, între o decizie mai de stânga și o decizie mai de dreapta. Cum s-a întâmplat în ultimul an și jumătate, să zicem.

În primul rând, păstrăm o regulă și este bine ca-n viața aceasta, dacă am făcut o regulă, să fie elementul care ne călăuzește.

În al doilea rând, cred că PSD va avea această oportunitate de a arăta că, cel puțin din punctul de vedere al convenției politice, face față și nu vine, să zicem, în timp scurt cu o altă idee decât cea pe care o va dezbate și în continuare în această Coaliție.

În al treilea rând, cred că și PNL va avea suficientă forță încât să-și păstreze echilibrul pe care l-a avut până acum, în combinația aceasta politică, să zicem, cu PSD. Adică, în perspectiva unor alegeri în 2024 ambele partide să aibă de câștigat și să nu lase – printr-o fisură ce ar putea să existe între cele două grupări politice – locul unor alte expansiuni politice”.

Fostul arbitru Marius Avram: ” Toată lumea așteaptă să se întâmple la timp”

”Este un eveniment atât de anticipat și anunțat  – dacă nu mă înșel de aproape doi ani  – încât cred că până la urmă se va întâmpla la timp. Toată lumea așteaptă să se întâmple la timp, este normal să existe discuții înainte, că așa se întâmplă de obicei când se schimbă drastic lucrurile.

Având în vedere că au un protocol, că există un eveniment pe care toată lumea îl așteaptă, nu numai din mediul politic, ci și noi oamenii obișnuiți, care nu facem parte din politică, eu cred că se va întâmpla la timp.

Cred că ar arăta seriozitate din partea celor implicați, a celor care și-au asumat printr-un protocol această rotativă.

Ar fi și un mesaj pentru țară și pentru toată lumea că lucrurile merg pentru prima oară sau printre puținele dăți așa cum au fost promise și așa cum ne-au fost anunțate de la început”.

Deputatul Ana Cătăuță (PSD): ”Rotativa trebuie să se întâmple la timp”

”Din punctul nostru de vedere, înțelegerea pe care o avem cu colegii de la Partidul Național Liberal și de la UDMR rămâne în picioare. Am stabilit când am început această Coaliție că vom face tot ce ne stă în putință să trecem România prin acest moment complicat.

Lucrurile s-au îmbunătățit și s-a simțit prezența PSD la guvernare, însă mai sunt foarte multe lucruri de făcut, așa că, din punctul nostru de vedere, rotativa trebuie să se întâmple la timp și trebuie să ne respectăm angajamentul față de români.

Sunt două dimensiuni aici. Este dimensiunea politică, în care arăți că o înțelegere între două partide serioase poate avea și o finalitate și că ne ținem de cuvânt unii față de ceilalți, nu neapărat pentru noi, ci din respect față de români, și există și o dimensiune economică și socială. Ați văzut că toate măsurile pe care noi le-am propus până acum Coaliției și Guvernului s-au întâmplat și asta a adus sprijin pentru cetățeni, fie că vorbim de sprijin pentru România, fie că vorbim de reglementarea pieței la energie, fie că vorbim de acele programe pentru companii, în special pentru IMM-uri, care majoritatea sunt companii românești. Tot ce facem, facem pentru oameni.

Ne-ar fi fost mai simplu să rămânem în opoziție și să criticăm Guvernul în funcție, dar am ales să intrăm într-un moment complicat, să ajutăm țara să treacă prin această succesiune de crize, care era deja mult prea apăsătoare pe umerii românilor”.

Publicistul Ion Cristoiu: ”Nu, nu va avea loc nicio rotație!”

”Nu, nu va avea loc nicio rotație. Nu se va ajunge la acel moment pentru că, din ce văd eu, mai ales din răspunsurile date la conferința de presă de către Klaus Iohannis, cred că se pregătește o aruncare peste bord a PSD, până la acel moment, în așa fel încât să se facă un Guvern PNL-USR-UDMR-REPER și alții.

Se merge către un asemenea guvern, înainte de a se face acea celebră rotație, pentru că Partidul Național Liberal are o foarte mare problemă: i se ia electorat, fiind atacat dinspre USR.

Toate temele de atac ale USR sunt teme și ale electoratului PNL: plagiatul, corupția. Atacurile PSD nu ating cu nimic electoratul PNL. Deci, dacă ar ataca PSD, nu scad din marja electorală, dar atacurile USR încep să-i macine din electorat și, în acest context, mai mult ca sigur, se va merge pe varianta aducerii USR și se reface dreapta.

Chiar dacă PSD intră în opoziție, pentru PNL nu va fi niciun pericol.”

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu (PNL): ”Protocolul va fi respectat, așa cum a fost semnat”

”Partidul Național Liberal a spus în nenumărate rânduri că protocolul va fi respectat, așa cum a fost el semnat. Rolul protocolului a fost de stabilitate, de aceea, cu siguranță, va avea loc rotativa și va duce la îndeplinire ce am promis românilor.

Așa cum am promis, stabilitatea pentru România este principalul element pe care ni l-am asumat atunci când s-a făcut acest Guvern”.

Fostul fotbalistul Florin Prunea: ”Avem nevoie de liniște, avem nevoie de un Guvern stabil”

”Eu cred că va avea loc, pentru că trebuie să se țină de cuvânt. Este un protocol și trebuie respectat de ambele părți.

Avem nevoie de liniște, avem nevoie de un guvern stabil, avem nevoie de un guvern care să lucreze și cred că această Coaliție PNL-PSD a făcut destul de multe lucruri bune”.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu (USR): ”Își vor schimba între ei posturile călduțe”

”Există semnale că nu va avea loc acum în mai, dar probabil va avea loc la un moment dat, pentru că această Coaliție a scumpirilor – și Coaliția sărăciei, poate și a sărăciilor e bine zis – are toate motivele să-și dorească să-și țină puterea pentru ea și nu neapărat să facă lucruri bune pentru noi. Așa că, foarte probabil, își vor schimba între ei posturile călduțe.

Nu consider că această Coaliție este un beneficiu. Din punctul meu de vedere, Coaliția aceasta este o Coaliție a scumpirilor, care a făcut prea puțin pentru noi, pentru cetățeni, care șicanează primari care nu sunt de aceeași culoare politică.

Din punctul meu de vedere, această Coaliție nu are ce să caute la guvernare. Dar, pentru că au această majoritate în Parlament, probabil că o vor face să-și păstreze beneficiile”.

Irinel Columbeanu, fost om de afaceri: ”Sper că se va face, ar elimina incertitudinile”

„Eu pot să vă spun că sper că se va face, mie-mi plac oamenii care se țin de cuvânt și sper să primeze acest criteriu în alegerea cui o fi să hotărască.

Ar elimina incertitudinile, în primul rând, și toate celorlalte speculații care se fac în jurul acestei dileme”.

Marius Mitran, editorialist ProSport: ”Va avea loc, vom avea un alt prim-ministru”

”Părerea mea este că va avea loc, așa cum a fost stabilită de la început această rotativă. Vom avea deci un alt prim-ministru, nu știu însă dacă numele noului prim-ministru va fi cel care este așteptat să fie.

Există mai multe beneficii. Principalul beneficiu al acestei mutări este că dovedim că avem o clasă politică responsabilă și care se poate ține de cuvânt, pentru că ea însăși a generat această situație”.

Lia Ruscea
Jurnalist Politic
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Evitați aceste numere de telefon. Nu răspundeți, rămâneți fără bani
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului