VIDEO | Număr record de candidați la admiterea la UMF „Carol Davila” din București. „M-am pregătit foarte mult și vreau să fiu medic în România”

Publicat: 23/07/2023, 16:02

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a înregistrat anul acesta un nou record în ceea ce privește numărul de candidați înscriși la concursul de admitere. Astfel, pentru ocuparea celor 1.625 de locuri scoase la concurs, dintre care 1.245 – finanțate de la bugetul de stat, iar 380 – cu taxă, s-au înscris 3.844 de candidați, în creștere cu 347, comparativ cu ediția din 2022.

Tinerii absolvenți au susținut, astăzi, examenul de admitere la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Mulți dintre ei au ieșit bucuroși din sala de concurs.

Adriana Maria s-a pregătit trei ani pentru admiterea la medicină și a obținut 97 de puncte la examen. Deși este olimpică și a fost admisă la o facultate de medicină din Franța, aceasta vrea să rămână în România.

„Am dat la medicină generală și am luat 97 de puncte. M-am pregătit foarte mult, multă muncă. Sunt și olimpică, iar eu eram admisă și în Franța, la medicină. Am tot dat examene la biologie, la olimpiada națională. M-am pregătit ani de zile. A fost multă muncă și mi-am sacrificat liceul, dar am reușit. Este greu de zis ce voi alege, dar cred că optez pentru București pentru că este țara mea și vreau să fac o schimbare aici. Vreau să evoluez alături de familie, de prieteni și cred că este un centru universitar foarte bun și este o alegere extraordinară să vin aici. Aș vrea să ajung chirurg pentru că este o muncă minuțioasă, trebuie să fii foarte competitiv și cred că am abilitățile necesare și sunt dispusă să muncesc foarte mult”, a spus viitoarea studentă la medicină.

„Mă pregătesc intens de doi ani”

Ștefan a obținut 91 de puncte la examenul de admitere. Absolventul este din Constanța și este nerăbdător să ajungă la facultate.

„A fost foarte bine. Am luat 91 de puncte. Mă pregătesc intens de doi ani să intru la această facultate, la medicină generală. Vreau să ajut oamenii. Vreau să fac neurochirurgie. Este greu și este o provocare. Îmi doresc să rămân în țară și îmi doresc să-mi ajut familia, prietenii”, a spus tânărul.

O tânără studentă în anul 3 la Stomatologie a venit să dea examenul de admitere la medicină generală. Ea și-a dat seama pe parcursul acestor ani că nu îi place atât de mult această ramură și a decis să încerce altceva.

„Am învățat doar două săptămâni și am luat 69 de puncte. Aș fi vrut să intru la medicină generală, dar având în vedere că am locul asigurat la stomatologie e ok. Eu am dat la stomatologie pentru că îmi era teamă că nu intru la buget la medicină generală și nu-mi permiteam să plătesc taxa atunci. Medicina generală are o ramură mult mai largă de explorat. În plus, piața e suprasaturată de stomatologi și nici nu-mi place partea aceasta de „bibilit”. De rămas, sigur aș rămâne în țară. Atâta timp cât ești bun pe domeniul tău poți să câștigi suficienți bani cât să rămâi și în țară. Într-adevăr, dacă pleci în străinătate, oportunitățile sunt mai mari, dar mi se pare că poți să faci treabă și aici”, a spus studenta.

Au fost și candidați cărora examenul li s-a părut dificil.

„A fost foarte greu examenul. Nu cred că m-am pregătit suficient, dar asta este. Se dă și la anul. M-am axat și pe alte facultăți. Am dat și la Drept, am vrut să dau și la medicină dentară și s-au adunat toate. Aș vrea medicină dentară pentru că este un domeniu în care poți câștiga mult mai mulți bani într-un timp mult mai scurt”, a zis dezamăgit un tânăr.

Conform rectorului Viorel Jinga, pentru locurile la buget, concurența este de 3,5 candidați pe loc la medicină generală și de 3,7 candidați pe loc la stomatologie.

„Admiterea la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este o provocare în fiecare an. Este o provocare pentru că prin modul în care selectăm viitorii studenți asigurăm viitorul medicinei românești. În acest an sunt înscriși 3.844 de candidați plus 143 de candidați la medicină militară. Astăzi au lipsit 65 de candidați: 41 la medicină, 14 la stomatologie, 8 la FMAM și 2 la farmacie. Considerăm că prezența este foarte bună. Acești candidați se pregătesc cu mult timp înainte, de circa doi ani. Știm foarte bine că, din clasa a 11-a, ei iau decizia să vină la medicină. Ca atare, Asociația Studenților de Medicină din București le-a asigurat o simulare prin care ei au putut să vadă modul de desfășurarea al acestui concurs”, a precizat rectorul Facultății de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, a spus că admiterea la medicină este un examen greu și că este bucuros că sunt mulți tineri care învață foarte bine.

„Sunt extrem de încântat și mulțumit pentru faptul că există copii care învață și care vin la un examen de admitere dificil care are anumite cerințe și iată că acești copii aleg un drum greu. Eu cred că ei sunt conștienți că urmează 6 ani de învățământ universitar, după care 5-6 ani de rezidențiat și că urmează un învățământ care nu se termină niciodată pe parcursul unei lungi cariere. Ce mi-aș dori eu? Mi-aș dori ca ei să trăiască vremurile când profesia medicală va fi considerată așa cum trebuie la nivel social, iar noi, cadre didactice, împreună cu partenerii noștri deja studenți, trebuie să realizăm că învățământul trebuie centrat pe student, dedicat nevoilor studenților și poate așa parteneriatul dintre noi și ei va deveni unul durabil, unul de calitate în care studenții să ia de la mentorii lor, meseria pe care o vor face o viață. Facultatea de Medicină din București are particularitatea de a fi cea mai veche facultate de medicină din această regiune geografică. Are o istorie de la 1857 și ca să vă dați seama ce înseamnă continuitate, gândiți-vă că palatul Facultății de Medicină din Bulevardul Eroilor funcționează din 1907”, a afirmat Cătălin Cîrstoiu.

CITEȘTE ȘI:

Admitere facultate 2023. Care sunt cele mai căutate meserii în România

Cine e Gabriel Rusu, șeful de promoție din Vatra Dornei. A făcut zilnic naveta de 40 km și a terminat liceul cu 10 pe linie

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...