Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Premierul s-a întâlnit cu sindicaliștii Sanitas: Vrem să menținem un dialog onest / Rafila: Alinierea salariilor este esențială

VIDEO | Premierul s-a întâlnit cu sindicaliștii Sanitas: Vrem să menținem un dialog onest / Rafila: Alinierea salariilor este esențială

UPDATE Premierul formează un grup de lucru

În urma acestei discuții, s-a decis crearea unei echipe de lucru din care să facă parte reprezentanți ai Federației Sanitas și experți din Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății, cu scopul de a analiza în detaliu problemele specifice fiecărui sector sanitar, informează Palatul Victoria.

Vrem să menținem un dialog onest și aplicat pentru fiecare problemă semnalată, pentru a asigura resursele de personal și finanțare de care sănătatea are nevoie, dar pentru a fi eficiente, măsurile trebuie să fie etapizate în funcție de urgență și de resursele pe care le avem la dispoziție. Sistemul medical și sanitar din România trebuie să ajungă la parametrii optimi și să răspundă nevoilor și așteptărilor românilor. Din păcate, deficiențele acumulate în ani de zile nu pot fi corectate dintr-o dată. Cu un plan precum PNRR, cu acces la finanțări de la Banca Europeană de Investiții, România are o șansa unică de a redresa inclusiv sistemul medical, dar și de a-l pune pe un traseu normal care să nu mai poată fi deraiat. Dialogul permanent este soluția pentru ca problemele să fie corectate cât mai devreme, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Știrea inițială

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au participat la ședința Consiliului Național Sanitas pentru a discuta cu membrii federației despre solicitările angajaților din Sănătate și Asistență Socială. Federația Sanitas solicită creşterea cu 20% a veniturilor tuturor categoriilor de angajaţi din domeniu.

Ministrul Sănătății a punctat în cadrul declarațiilor de presă că o „aliniere de salarii” este importantă.

„Ceea ce preocupă și cred că lucrul acesta este foarte important de rezolvat în perioada următoare este legat de discrepanțele salariale dintre diferitele categorii. Această aliniere a salariilor este esențială. Primul ministru a solicitat formarea unei delegații din partea sindicatului Sanitas, probabil că și alte sindicate vor adera la această delegație, astfel încât reprezentanții Ministerului Sănătății, Ministerului de Finanțe și nu în ultimul rând ai Ministerului Muncii să poată să aibă discuții concrete în perioada următoare pentru fiecare dintre aceste categorii și despre nivelurile de salarizare care, în momentul de față, într-adevăr sunt discordante și care creează probleme și nemulțumiri în sistemul de sănătate„, a precizat ministrul Sănătății.

„Sperăm să nu ajungem la forma finală, la grevă”

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat că mâine, la ora 9:30, va fi organizat un protest în fața Ministerului Finanțelor.

„Mâine vom fi la ora 9:30 în fața Ministerului Finanțelor. Nu putem să anulăm această acțiune pentru că este făcută pe ceea ce s-a întâmplat la nivelul Bucureștiului. Mâine este un moment prielnic. În fața Ministerului de Finanțe vor fi peste 250 de oameni. Așa au anunțat colegii de la București care sunt și organizatorii acestei pichetări. S-ar putea să mai urmeze și altele.

Premierul a spus: Asta este. Mișcările sindicale și ce aveți de făcut ca și act în sine vi le faceți separat. Sperăm să nu ajungem la forma finală, la grevă. Ne-a propus un grup de lucru tehnic care să cuprindă cele trei ministere. Întâlnirile le putem începe de mâine, în funcție de ce ne va anunța premierul și cei de la Ministerul de Finanțe, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii. Vom tatona în fiecare zi, în fiecare săptămână. Nu ne-a dat proxima ocazie va fi de creștere salarială a celor 20% mâine, poimâine sau la sfârșitul lunii martie, dar îl citez pe domnul premier «Dați-mi voie să trag linie o dată pe săptămână cu voi să văd unde ajungem cu banii pe care vi-i pot oferi în continuare»”, a declarat președintele Sanitas, Leonard Bărăscu.

„Este o deblocare a situației”

Prim-vicepreședintele Iulian Pope a declarat că discuția de astăzi a fost un prim pas către deblocarea situației.

„E o deblocare. Este fără discuții o deblocare a situației. Faptul că premierul României a venit, la invitația noastră, la Consiliul Național al Federației Sanitas constituie un prim pas bun în vederea negocierii”, a precizat prim-vicepreședintele Iulian Pope.

Federaţia Sanitas a anunţat că s-au strâns deja aproape 80.000 de semnături pentru deschiderea conflictului colectiv de muncă în sănătate şi asistenţă socială, data limită fiind 18 ianuarie.

CITEȘTE ȘI:

Solidaritatea Sanitară și Sanitas strâng semnături pentru greva generală / Premierul Ciolacu a mers la ședința Sanitas

Medicii de familie ies în stradă la Sibiu / Sindicatele din Sănătate atrag atenția asupra posibilității declanșării grevei

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Gripă: Două noi decese, înregistrate în România
Digi24
Scandal uriaș la Hollywood: Will Smith, acuzat de „comportament prădător” și „grooming” de un violonist din turneul său
Cancan.ro
Loredana Groza, îngenuncheată de durere la înmormântarea tatălui. Momentul în care artista a cedat lângă sicriu
Prosport.ro
Loredana Groza, mărturisire care a mișcat-o pe Simona Halep înainte ca tatăl artistei să se stingă din viață
Adevarul
Ce le spune o româncă născută în Haiti celor care o atacă pentru culoarea pielii: „Identitatea culturală nu se măsoară în sânge”
Mediafax
Avalanșă de mari dimensiuni în Munții Făgăraș, declanșată accidental de doi schiori
Click
Anunțul momentului pentru românii care stau la casă! Singura construcție din curte pentru care nu mai iei amendă de până la 100.000 de lei
Digi24
Vladimir Putin i-a trimis lui Donald Trump „dovezile” că Volodimir Zelenski a vrut să-l asasineze
Cancan.ro
Cum au apărut Loredana Groza și fratele ei la înmormântarea tatălui lor. Ținuta atipică aleasă de artistă
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate acum Daniela Gyorfi din cauza intervențiilor estetice! Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului