VIDEO | Țarul de la Kremlin și oamenii lui de încredere (DOCUMENTAR)

Publicat: 11/03/2022, 20:30

Vladimir Putin! Omul care a șocat întreaga lume cu decizia sa de a invada Ucraina. Țarul! Poate cel mai puternic conducător de la Alexandru cel mare încoace. Dar ia el decizii de unul singur? Pare că nu este așa. Are un anturaj vast, cu oameni loiali. Mulți dintre ei au și un lucru în comun: și-au început cariera în serviciile de securitate.

De la începutul războiului în Ucraina, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și Valeri Gerasimov, șeful Statului Major al forțelor armate, sunt elemente centrale în această invazie.

Serghei Şoigu, ministrul Apărării din Rusia, este în anturajul președintelui Vladimir Putin de mult timp. Se spune că acesta îl însoțește pe Putin la partidele de vânătoare și pescuit din Siberia și, la un moment dat, a fost considerat ca un potențial succesor. Îi împărtășește ideile președintelui și a preluat mesajul despre „demilitarizarea Ucrainei şi protejarea Rusiei”.

Tot Șoigu a fost creditat cu anexarea Crimeei în 2014 și tot el era la conducerea direcției de informații militare GRU, acuzată de două otrăviri cu agenți neurotoxici, respectiv cea mortală din 2018, de la Salisbury în Regatul Unit, și cea aproape fatală asupra liderului opoziției Alexei Navalny din 2020.

„Marea sa calitate este aceea de a fi «un servitor al țarilor și un tată al soldaților»” , scrie cotidianul rus Moscow Times.

Serghei Şoigu a condus și partidul Rusia Unită, finanțat de Vladimir Putin, pentru a consolida poziția președintelui în jocul politic de la Moscova.

Valeri Gerasimov a fost șeful Statului Major și un apropiat al lui Putin. Comandant de top din armata rusă, general-maior, şef de stat major şi prim-adjunct al comandantului Armatei 41 a Districtului Militar Central al Rusiei, ar fi fost ucis în timpul luptei de lângă Harkov, potrivit Serviciului de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării. Acest soldat de carieră a servit în diviziile blindate ale Armatei Roșii din întreaga fostă Uniune Sovietică.

Mai mult, a fost unul unul dintre comandanții armatei din Caucazul de Nord în timpul celui de-al doilea război cecen. Aici, el a devenit faimos după ce a arestat și condamnat un soldat rus acuzat de brutalizarea și uciderea unei tinere cecene în timpul conflictului. Tot el a fost cel care a condus operațiunile din Ucraina în 2014, în Siria și acum din nou în Ucraina.

Atât Serghei Șoigu, cât și Valeri Gherasimov erau mereu în preajma lui Putin. Se vorbește că cei doi sunt ca fiind cei mai loiali dintre oamenii devotați lui Vladimir Putin. Ambii au fost numiți în 2012 unul după altul în funcțiile pe care le-au ocupat.

Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului rus de Securitate, este un veteran al KGB-ului și se vorbește că este pro politicii agresive. Îl servește pe Putin încă din anii 70 la Sankt Petersburg, când al doilea oraș al Rusiei se numea Leningrad. Se spune că deține multă influență asupra președintelui.

Acesta a lucrat cu el în vechiul KGB în perioada comunistă și l-a înlocuit în funcția de șef al organizației succesoare, FSB, din 1999 până în 2008. Cu trei zile înainte de invazie, în timpul unei reuniuni a consiliului de securitate al Rusiei, Patrușev și-a susținut punctul de vedere conform căruia „obiectivul concret” al SUA este să destrame Rusia.

Alexandru Bortnikov, șeful FSB, a lucrat în KGB și îl cunoaște pe Vladimir Putin de când lucrau împreună. Adică din anii 1970. Din iunie 2003 până în martie 2004, a fost șeful Direcției Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Sankt Petersburg și Regiunea Leningrad.

Între februarie 2004 și mai 2008, a fost șef al Serviciului de securitate economică al FSB și director adjunct al FSB. Din 2008 el a fost numit director al FSB de către președintele Dmitri Medvedev și a fost considerat de unii analiști de securitate a fi aproape de Medvedev.

Vladimir Putin ar avea încredere în informațiile primite de la Bortnikov mai mult decât în alte surse. După invadarea Ucrainei, Bortnikov și fiul lui Denis au fost supuși sancțiunilor.

Serghei Narîșkin, directorul Serviciului de Informații Externe (SVR), este un politician rus, al patrulea președinte al Dumei de Stat din Federația Rusă, din decembrie 2011, președintele Adunării Parlamentare. Este membru al Consiliului Suprem al partidului Rusia Unită. În perioada 12 mai 2008 – 20 decembrie 2011 a fost șef al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse. El a fost alături de Putin în toată cariera sa.

Serghei Victorovici Lavrov este și el diplomat rus și ministru al Afacerilor Externe al Rusiei, încă din 2004. Înainte de aceasta, Lavrov a fost un diplomat sovietic și ambasadorul Rusiei la Organizația Națiunilor Unite între 1994 – 2004. A pozat întotdeauna într-un politician serios și familist. Este căsătorit de 50 de ani cu Maria Lavrova și împreună au o fiică și cel puțin un nepot.

În ciuda acestor lucruri, în ancheta publicată pe blogul lui Alexei Navalnîi, opozantul aflat în închisoare, arată că ministrul de externe, un apropiat colaborator al lui Vladimir Putin, ar duce o viaţă dublă. În ciuda reputației sale, a susținut discuțiile diplomatice cu privire la Ucraina. Și… deși este în jurul președintelui de atâta timp, Vladimit Putin a ales să îl ignore.

Valentina Matvienko este preşedinta Consiliului Federaţie Ruse. Ea este singura femeie din anturajul lui Putin și a fost cea care a supravegheat votul Camerei Superioare pentru a viza desfășurarea forțelor ruse în străinătate. Astfel, a deschis calea pentru invazie. În trecut, ea a fost primar al orașului Sankt-Petersburg.

Valentina Matvienko a fost și ambasadoarea Rusiei în Malta și Grecia. În decursul regimului comunist, a fost membru al Partidului Comunist din URSS. Alături de Putin, a luat, de multe ori, unele dintre cele mai importante decizii. Valentina Matviyenko a participat și la anexarea Crimeei, fiind una dintre consilierii de încredere ai președintelui Rusiei.

Viktor Vasilyevich Zolotov este directorul Gărzii Naționale. În urma unei reorganizări a trupelor din cadrul Ministerului de Interne, în anul 2016, Vladimir Putin, a înființat Garda Națională.

Structură federală desfăşoară activităţi specifice unităţilor de elită ale poliţiei şi forţelor antirevoltă și este responsabilă mai exact de lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, dar şi cu menţinerea ordinii publice.

Zolotov este un apropiat şi un fost bodyguard al preşedintelui rus Vladimir Putin. Cei doi au colaborat strâns la începutul anilor ’90 la Primăria din Sankt-Petersburg, după care la FSB.

Ulterior, Zolotov a fost bodyguardul lui Putin la preşedinţia Rusiei. În 2014, el a fost numit la conducerea trupelor Ministerului de Interne.

Frații miliardari Boris și Arkadi Rotenberg, prieteni din copilărie ai președintelui, sunt și ei de multă vreme confidenți apropiați. Oamenii loiali lui Putin. Cine conduce războiul?

FOTO – Profimedia

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Capcana STB pentru șoferii nesimțiți. Nimeni nu mai scapă
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Test de cultură generală. Care a fost prima țară care a trecut la ora de...