Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Virgil Popescu: La începutul anului viitor, în sistemul national de transport vor intra un miliard de metri cubi de gaze pe an

VIDEO | Virgil Popescu: La începutul anului viitor, în sistemul national de transport vor intra un miliard de metri cubi de gaze pe an

Ministrul demis al Energiei, Virgil Popescu, a explicat că deși România este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Europa, pentru această iarna va trebui să importăm circa 25% din totalul de consum pentru a acoperi deficitul, însă de anul viitor, în sistemul național va intra un miliard de metrii cubi de gaze anual din Marea Neagră.

„România e al doilea mare producător de gaze naturale din Europa. Din păcate, pe gazele pe care le are și le scoate, România nu acoperă consumul. Și în perioada de iarnă trebuie să importăm 20-25% din total consum ca să putem trece peste această perioadă de iarnă”, a declarat Virgil Popescu.

Ministrul a afirmat că în cursul anului viitor se vor finaliza lucrările la perimetrele concesionate, iar gazele din Marea Neagră care vor suplimenta sistemul național vor fi în jur de un miliard de metrii cubi anual.

„Avem gaze în Marea Neagră, de-a lungul timpului, aceste perimetre au fost concesionate. Unul din perimetrele concesionate, mai mic, Aurora și Doina, este în curs de exploatare, vor fi finalizate lucrările anul viitor. Primele gaze din Marea Neagră vor intra in sistemul national de transport la începutul anului viitor, vorbim de un miliard de metri cubi de gaze pe an. Practic, va veni un 10% din producția românească, în plus”, a explicat Popescu.

El a precizat că prin prisma exploatării resurselor din Marea Neagră, România va redeveni actor important in piața gazelor naturale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prețul unui kilogram de cireșe în 2026: surpriza șocantă din ultimul deceniu
Digi24
Își vând copiii ca să supraviețuiască: Alegerile imposibile pe care familiile au ajuns să le facă din cauza sărăciei
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Maria Dumitru, de la Antena 1, pentru cele 17 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Iubitele fotbaliștilor englezi de la Campionatul Mondial arată uluitor. Cu ce se ocupă tinerele
Adevarul
Barajele abandonate care sufocă râurile României. Peste 600 de bariere inutile au fost demolate pe râurile Europei, în 2025
Mediafax
Manifestul secret despre AI care zguduie lumea: Papa trage un semnal de alarmă
Click
25 mai 1949, ziua în care comuniștii decid construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Inițiativa construcției i-ar fi fost sugerată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej chiar de către Stalin
Digi24
„Cum am reușit să înving NATO”: Un expert militar spune cum a condus armata Rusiei spre victorie într-o simulare de război
Cancan.ro
Antena 1 l-a sancționat pe Gabi Tamaș pentru derapajele repetate. Adi Vasile a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
Secretul lui Heidi Klum să ardă mai multe calorii, fără să meargă la sală. Cum se menține modelul la 52 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO - Ce autonomie reală a obținut noul Skoda Kodiaq PHEV în România
Descopera.ro
Planul secret pentru revenirea lui Cuza la domnie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Avertisment: Criza climatică ar trebui declarată urgență globală de sănătate publică