Wizz Air anulează curse după ce unele motoare au fost rechemate de producător, pentru posibile „fisuri microscopice”. Câți pasageri sunt afectați

Wizz Air anulează curse după ce unele motoare au fost rechemate de producător, pentru posibile „fisuri microscopice”. Câți pasageri sunt afectați
Publicat: 09/08/2023, 14:31
Actualizat: 09/08/2023, 15:00

Operatorul aviatic low-cost maghiar Wizz Air a anunțat, miercuri, clienții din România, printr-o informare transmisă prin reprezentanții companiei, că mai multe zboruri vor fi afecatate, iar cursele vor fi reprogramate, după ce unele motoare ale unor aeronave au fost rechemate pentru verificări de către producător. Măsura afectează operațiunile compananiei din mai multe state, după cum a scris presa internațională în ultimele două zile, iar numărul motoarelor care ar urma să fie inspectatate, din cauza unor presupuse fisuri microscopice, până la finalul aglomeratului sezonul estival actual este peste 100, dar cifra este de peste 10 ori mai mare anul viitor, la nivel global, scriu jurnaliștii străini.

Compania aviatică Wizz Air, cu sediiul la Budapesta, a anunțat, miercuri, că va anula unele zboruri, în anumite zile, între unele destinații, fără să comunice nicio cifră legată de numărul curselor sau al pasagerilor care vor fi direct afectați de această decizie.

Explicațiile companiei

Este vorba de o măsură care nu este într-adevăr imputabilă operatorului, aceasta fiind determinată de decizia producătorului american Pratt & Whitney – deținută de gigantul RTX, noul nume al companiei Raytheon Tehnologies Company – care fabrică motoarele aflate pe cele mai multe avioane din flota Wizz Air, decizie care afectează mai multe companii aviatice la nivel global.

„Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații”, au transmis reprezentanții operatorului.

Nicio altă cifră nu a fost avansată, nici la solicitarea explicită a reporterului Gândul. Tot ce s-a transmis este că vor fi anunțați individual pasagerii care au avut neșansa să cumpere bilele pe aeronavele ale căror motoare vor merge la verificări.

„Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare. În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare”, au transmis comunicatorii Wizz Air.

Compania  recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

„Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră”, au conchis reprezentanții companiei.

„Folosim cele mai moderne și cele mai bune motoare”

Conform cifrelor transmise de companie, care se declară compania aeriană ultra-low-cost cu cea mai rapidă creștere din Europa, Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri și aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri.

Per ansamblu, conform datelor de data de 31 iulie,  flota este compusă din 184 de aeronave Airbus A320 și A321, în anul fiscal 2023, prin programul de reînnoire și extindere a flotei fiind adăugate 35 de aeronave noi A321neo.

Vârsta medie a flotei a scăzut la 4,6 ani, devenind cea mai nouă flotă a oricărei companii aeriene europene cu peste 100 de aeronave.

Potrivit raportului de sustenabilitate în anul fiscal F23, aeronavele Airbus 321neo reprezintă 49% din întreaga sa flotă a operatorului. Astfel, în lipsa cifrelor comunicate de operator, este vorba de aproximativ 91 de aeronave ale operatorului care vor fi verificate.

„Folosim cele mai moderne și cele mai bune motoare și aeronave, extrem de importante pentru misiunea de a reduce emisiile .Motoarele din familia Airbus A320neo sunt cele mai eficiente din domeniu, deoarece pot produce mai multă forță de tracțiune cu aceeași cantitate de combustibil, asigurând cel mai mic consum de combustibil în comparație cu alte motoare utilizate pe aeronavele comerciale”, conform prezentării companiei.

Într-un comunicat recent, din 3 august, Wizz Air anunța că a semnat cu o zi înainte un contract ferm pentru încă 75 de aeronave din familia A321neo, ridicându-și comanda totală pentru modelul Airbus cu fuzelaj îngust la 434, iar pentru familia sa de aeronave A320, la 484 de aeronave.

Conform comunicatului recent, Wizz Air operează exclusiv modele Airbus, cu o flotă de 185 de aeronave din familia A320 aflate acum în uz. „A321neo este cel mai mare model din familia A320neo a Airbus, oferind o gamă și performanțe de neegalat. Încorporând motoare de ultimă generație și sharklet-uri, A321neo aduce o reducere cu 50% a zgomotului produs și o reducere cu peste 20% a consumului de combustibil și a CO eliminat, în comparație cu aeronavele cu fuzelaj îngust din generația anterioară, sporind totodată confortul pasagerilor în cea mai largă cabină a unei aeronave cu fuzelaj îngust. Până în prezent, aproape 5.200 de A321neo au fost comandate de clienți din întreaga lume”, scria operatorul.

Lege blocată în Parlament

Oficialii operatorului aviatic low-cost Wizz Air, cu sediul la Budapesta, au anunțat deja, într-o întâlnire cu jurnaliștii din București, că au decis să reducă frecvența curselor din și spre România în luna august, pe fondul unui val de nemulțumiri ale clienților după ce mai multe curse au înregistrat întârzieri sau au fost anulate.

De amintit că secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu a transmis, sâmbătă, că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei după ce Wizz Air a anulat nouă curse într-o zi, din motive tehnice. În replică,

Oficialii Wizz Air au transmis, într-o precizare la solicitarea Gândul, că operatorul aviatic a luat măsuri substanțiale pentru a contracara problemele în orarul zborurilor.

Operatorul Wizz Air, la fel ca și Ryanair, nu pot fi sancţionate de către autorităţile din România, pentru că nu au sediu sau reprezentanţă în ţara noastră.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a precizat, într-o declarație pentru Gândul, că instituția pe care o conduce nu poate amenda operatorii cu sedii din alte țări și, mai mult, proiectul legislativ care ar urma să permită Autorității să aplice sancțiuni tocmai a fost blocat în Parlament de aleșii Uniunii Salvați România.

Câți români au zburat cu Wizz Air

Cel mai mare operator aviatic din România, Wizz Air operează 100 de zboruri pe zi pe rute din și spre țara noastră, la nivelul lunii august. Este vorba de 35 de avioane – din totalul de 184 de aeronave ale companiei – care operează fie câte 4 – 6 zboruri scurte, fie 2 pe distanțe lungi, din fiecare zi. În România zboară din 7 baze, cea din București, cu 17 aeronave dedicate – fiind cea mai mare a companiei la nivel european. Vechimea medie a aeronavelor este de 4,37 de ani, fiind cea mai tânără flotă din Europa, conform declarațiilor reprezenantului companiei venit miercuri la București. Compania în România 1.500 de angajați, număr în care intră și piloții, și însoțitorii de bord.

De la startul operațiunilor, Wizz Ai a transportat 77 de milioane de pasageri către și dinspre România, unde, în prezent sunt operate 176 de rute, spre/dinpre 24 de țări. Conform oficiaalilor, cele mai populare rute dun Madrid, Dubai și Londra.

Conform cifrelor oficiale, numărul de pasageri transportați de compania aeriană către și dinspre România în 2022 este de peste 8,5 milioane. Un total de peste 45 de milioane de pasageri au rezervat bilete cu Wizz Air în 2022 în toată rețeaua, de aproape două ori mai mult decât în 2021 (21,7 milioane de pasageri) și cu 10% mai mult decât în 2019 (41 de milioane de pasageri).

Provocările la nivel global

Mai multe companii aviatice care operează aeronave cu motoare produse de gigantul american sunt afectate de această măsură, cum a scris în ultimele zile presa internațională. Sunt menționate cursele Wizz Air, Air New Zealand și Spirit Airlines, din Statelele Unite ale Americii, dar numărul lor exact nu este menționat.

Potrivit Wall Street Journal, problemele cu motorul Pratt & Whitney determină unele companii aeriene să reducă zborurile.

Pratt & Whitney a introdus în 2016 motorul său turboventilator cu angrenaj eficient pentru companiile aeriene, au scris, duminică, jurnaliștii de la Wall Street Journal.

Companiile aeriene din SUA, Europa și Asia se pregătesc să reducă temporar unele zboruri și rute pentru a inspecta aeronavele afectate de rechemarea a sute de motoare cu reacție Pratt & Whitney, lăsând unitatea companiei aerospațiale și de apărare Raytheon Technologies Corp. (RTX) în fața unei potențiale facturi de miliarde de dolari.

Aproximativ 137 de motoare utilizate pe avioanele Airbus cu un singur culoar au urma să aibă nevoie să fie inspectate în următoarele câteva săptămâni, au anunțat vinerea trecută reprezentanții RTX. Este mai puțin decât cele aproximativ 200 de motoare estimate inițial, dar rămâne o problemă pentru transportatorii aviatici care deja se confruntau cu lipsa de personal și congestionarea controlului traficului aerian.

Capacitatea RTX de a gestiona și rezolva problemele are ramificații majore pentru una dintre cele mai mari companii aerospațiale și de apărare din lume. Acesta va ajuta, de asemenea, să se decidă dacă Airbus poate continua eforturile de a spori producția avioanelor sale cu un singur culoar. Airbus a spus că problemele cu motorul nu vor afecta producția în acest an, dar că va urmări orice impact după aceea.

Potrivit WSJ, compania Spirit Airlines a anunțat joi că va scoate din serviciu șapte avioane din familia Airbus A320neo în toamnă pentru inspecție. Peste 40 din flota Spirit de aproximativ 200 de avioane sunt afectate, iar compania aeriană a spus că problemele cu motorul i-ar putea reduce capacitatea de a adăuga mai multe zboruri anul viitor.

Hawaiian Airlines a declarat că va suspenda unele rute și va reduce numărul de zboruri pentru a face față inspecțiilor motoarelor în următoarele luni. Alți operatori, inclusiv Lufthansa din Germania, Volaris din Mexic și JetBlue Airways din SUA, au declarat că evaluează dacă vor întrerupe zborurile.

Pratt a spus recent că o nouă analiză după descoperirea în 2021 a pieselor metalice contaminate a adus în discuție necesitatea unei inspecții mai imediate a motoarelor. Compania a spus că aproximativ 1.200 de motoare ar putea suferi fisuri mai repede decât se aștepta.

Compania a declarat, vinerea trecută, că le-a spus clienților ce motoare vor trebui inspectate în următoarele câteva săptămâni și care ar putea aștepta să fie verificate în anul următor.

Ceea ce a început ca o problemă minoră privind calitatea a escaladat în ultimele săptămâni, necesitând scoaterea a sute de motoare din aeronavele Airbus A320neo pentru inspecție și eventuale reparații.

Această rechemare la productător se adaugă la problemele de durabilitate pe care le-a întâmpinat Pratt de când și-a introdus turboventilatorul cu angrenaj eficient – sau GTF – companiilor aeriene în 2016. Motoarele au fost populare deoarece reduc consumul de combustibil cu aproximativ 15% și au emisii scăzute.

RTX a vândut peste 10.000 de motoare GTF. Compensarea clienților pentru inspecțiile și reparațiile care scot avioanele din funcțiune ar putea amâna profitabilitatea programului. Unii analiști estimează că RTX va înceape să-și recupereze investiția în motor după 2030. A fost nevoie de o taxă inițială de 500 de milioane de dolari pentru a acoperi costurile noii inspecții, reparații și compensații pentru primul lot de motoare GTF verificate.

Compania, cunoscută anterior sub numele de Raytheon Technologies, trebuie să plătească deja compensații companiilor aeriene pentru probleme mai vechi cu motoarele GTF utilizate pe avioanele Airbus. Acestea includ probleme de scurgere de ulei și vibrații care au necesitat întreținere suplimentară.

Cu mai mult de 100 de avioane Airbus propulsate de motarele Pratt – aproximativ 10% din flota de A320neo și A220 – deja ținute la sol pentru probleme de durabilitate și din cauza lipsei de piese de schimb care se prelungește de ani de zile, directorul executiv al RTX, Greg Hayes, s-a angajat, la sfârșitul lunii iulie , într-o rundă de apelurile clienților.

„Nimeni nu este fericit”, a spus Hayes într-un interviu luna trecută. În urmă cu câteva decenii, motoarele Pratt alimentau avioanele Boeing 737, dar producătorul a pierdut în fața General Electric și a partenerului francez Safran pentru avionul cu reacție și Airbus A320 în anii 1980. Acest lucru l-a lăsat pe Pratt să se bazeze pe fabricarea de motoare pentru avioane mai mari și avioane militare, precum și avioane cu elice.

Introducerea turboventilatorului cu angrenaj în avioanele de linie a oferit lui Pratt o cale de întoarcere pe această piață, folosind tehnologia dezvoltată pentru avioanele cu elice în ultimele două decenii.

Producătorii de avioane au fost inițial reticenți să încerce noul tip de motor, deoarece turbinele existente au continuat să îmbunătățească eficiența și fiabilitatea combustibilului. Compania Bombardier din Canada s-a înscris pentru GTF în 2007 pentru noul său avion cu reacție CSeries. Avionul a fost proiectat să concureze cu Airbus și Boeing pe piața avioanelor cu un singur culoar.

Momentul esențial pentru GTF a venit în 2010, când Airbus a lansat A320neo, o versiune reînnoită a lui A320, cu opțiunea de a configura avionul cu noul motor Pratt.

În cele din urmă, Airbus a preluat controlul programului Bombardier CSeries, redenumindu-l A220 și extinzându-și flota de avioane propulsate de GTF.

Vânzările Airbus au explodat. Boeing a accelerat dezvoltarea lui 737 MAX, cu noi motoare de la GE și Safran, pentru a concura cu A320neo.

Decizia Airbus de a lansa A320neo i-a oferit lui Pratt o cale de întoarcere pe piața avioanelor cu un singur culoar. Pratt a obținut, de asemenea, un avantaj față de GE și Safran, care produc motoare printr-o societate mixtă 50/50 numită CFM International.

Airbus a oferit atât GTF, cât și un motor CFM numit Leap pentru A320neo. Boeing și-a păstrat relația exclusivă cu CFM pentru a oferi doar motorul Leap pe 737 MAX.

Ambele tipuri de motoare oferă o eficiență mai bună a combustibilului și au suferit de probleme de durabilitate care necesită reparații frecvente. CFM a rezolvat mai repede problemele, ajutându-l să câștige o cotă mai mare de piață, scriu jurnaliștii de la Wall Street Journal.

Anulări și pe aeroporturile londoneze

Wizz Air va anula unele zboruri pentru a inspecta motoarele de aeronave care afectează aeroporturile Londra Luton și Gatwick, a scris acum două zile jurnaliștii britanici de specialitate de la Simple Flying fară a avea, la rândul lor, cifre din partea companiei maghiare de transport ultra-low-cost (ULCC) Wizz Air

Potrivit sursei citate, Wizz Air intenționează să inspecteze motoarele într-un ritm accelerat, dar, cu toate acestea, procesul va afecta în continuare zborurile. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a confirmat luni inspecțiile.

„Wizz Air anunță astăzi că, din cauza inspecțiilor accelerate ale mai multor dintre motoarele noastre GTF mandatate de Pratt & Whitney, am făcut ajustări la rețea care au dus la anularea unor zboruri în anumite zile între anumite destinații.”

Nu s-a comunicat clar care rute din LTN sau LGW vor fi afectate, ci doar că Wizz Air va contacta direct pasagerii dacă inspecțiile le vor afecta zborul viitor și va oferi rambursări complete în cazul în care zborul este anulat.

Conform presei străine, producătorul a rechemat luna trecută motoarele din cauza presupuselor fisuri microscopice. Rechemarea ordonă ca aproximativ 200 de motoare să fie returnate și inspectate până la sfârșitul acestei veri, în timp ce 1.200 de motoare urmează să fie verificate pe parcursul anului viitor.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Șoșoacă și contestatara sa au fost colege de partid și au făcut împreună ritualuri...
Lovitură dură pentru emisiunea MasterChef! Fanii s-au săturat de Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu și au...
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
Cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. „Viața noastră a fost foarte...
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi...
O româncă din Italia, vedetă pe OnlyFans, a pus pe jar autoritățile. Schema prin care...
O româncă, vedetă pe OnlyFans, este acuzată de evaziune în Italia. Suma uriașă pe care...
Andra, derapaj verbal în public! Cum i-a putut vorbi unui bărbat, după concert: „Să-i mănânci…”
Boala care se manifestă prin poftă de carbohidrați sau păr în exces, la femei. 8...
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu...
"De data asta nu mai scapi" - Fata de 18 ani UCISĂ, la Bacău, de...
Unul dintre nuntașii care au căzut în gol 3 metri, la o nuntă din Constanța,...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Teaser misterios cu ceea ce ar putea fi prima Dacia premium din toate timpurile
IDF: 100 de avioane israeliene au lovit „120 de ţinte teroriste” în Liban într-o oră
Navă spațială cu CREIER ROMÂNESC, lansată în Cosmos! Unde se îndreaptă?
Statul caută banii românilor. Nu ai dreptul în propria casă sau apartament. Totul se declară
Semaforul care îi pune în încurcătură pe mulți șoferi. Mulți rămân fără carnet
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta...
Ea este Virginia, doctorița de la ATI care a fost aproape strivită de o șoferiță!...
Ileana Sterp dorește să clarifice anumite aspecte pentru cei care nu au înțeles rostul anumitor...
Motivul pentru care Emilia Ghinescu nu vrea să își facă o nouă relație în viitorul...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ospătar, dumneata numești asta supă de pasăre?
Cine ar putea câștiga Premiul Nobel pentru Pace în 2024?