Prima pagină » Actualitate » Zeci de părinți au cerut socoteală legiștilor pentru expertizele în cazuri de malpraxis, într-un protest fără precedent la Institutul de Medicină Legală din București

Zeci de părinți au cerut socoteală legiștilor pentru expertizele în cazuri de malpraxis, într-un protest fără precedent la Institutul de Medicină Legală din București

Zeci de părinți, unii cu copiii după ei, au protestat în fața Institutului de Medicină Legală Mina Minovici din București și le-au cerut socoteală legiștilor pe care îi consideră că sunt lipsiți de profesionalism, după ce copii lor au fost operați și i-au acuzat pe medici de malpraxis.

Verdictele însă stau în mâinile legiștilor de la Institutul de Medicină Legală, care de ani de zile, ori întârzie să apară, ori nu sunt conforme cu realitatea. Printre cei care au participat la protest se află părinții copiilor operați de medicul Gheorghe Burnei.

Puține sunt cazurile în care anchetele INML sunt făcute într-un timp relativ scurt. Este cazul nepotului medicului Gheorghe Burnei, care a fost condamnat definitiv pentru luare de mită la doi ani și jumătate. Mama băiatului, Roxana Burnei, se judecă cu el pentru a-și salva copilul în vârstă de 9 ani.

“Eu sunt singura excepție pentru care această anchetă INML a fost făcută doar în două luni. Foarte interesant este că domnul Mihnea Costescu a ales să încalce legea într-un mod vădit pentru că a luat părerile unor medici, puse la dispoziție de către Cristian Burnei, tatăl copiilor mei, ortoped și el și de către profesorul Gheorghe Burnei care spune…întâmplător sau nu că tumoarea copilului este pe piciorul greșit. A ales să folosească niște expertize care nu au niciun fel de antet al unei instituții acreditate de Ministerul Sănătății sau de vreun număr de înregistrare, ceea ce este interzis prin lege.”, a susținut Roxana Burnei.

Totodată, aceasta a declarat că părinții protestează astăzi la „Institutul Național de Mușamalizare Legală” a vieților copiilor.

“În cazul meu, m-am alăturat acestui protest pentru că vreau să îmi salvez copilul de la niște anchete care sunt absolut ilegale, făcute de niște medici care sunt complet amatori.”

În această situație se află și Amira Camelia, care are 25 de ani și a venit protest în căutarea unor răspunsuri. Timp de șase ani a fost supusă la 11 intervenții. Mama ei, Emilia Iliescu l-a dat în judecată pe medicul care i-a mutilat copilul pe viață. De 3 ani de zile, așteaptă o nouă expertiză din partea INML de care are nevoie în proces, după ce de-a lungul timpului a primit doar răspunsuri incomplete. Deși a crezut că lucrurile se vor îmbunătăți, atunci când Amira a împlinit vârsta de 18 ani a consultat un alt medic. Verdictul a fost însă unul diferit de așteptări: nu i se mai poate pune nici măcar o proteză, pentru că nu mai are suficientă masă osoasă.

“M-am născut cu problemă care se putea repara și aș fi putut să fiu chiar și un copil normal, luxație de șold[…] Am două operații care nici măcar nu își aveau rolul la piciorul drept care este sănătos și restul sunt la piciorul stâng, pentru că la ultima mea operație s-au întâmplat niște complicații din cauza doctorului”, a susținut Amira.

Din cauza expertizelor IMNL, unii părinți spun că au pierdut procesele cu medicii acuzați de malpraxis și vătămare corporală.

GÂNDUL a solicitat și un punct de vedere din partea dr. Gheorghe Burnei, însă, în ciuda eforturilor, până la momentul redactării acestui articol nu am primit niciun răspuns.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Scandal la Antena 1! Și-au dat în judecată propriul câștigător de la Splash!: i-au băgat premiul în cont, apoi i-au cerut banii înapoi cu dobândă!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
TRAGEDIE în Bulgaria! Accidente în lanț pe autostradă, un român printre RĂNIȚI
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial