Prima pagină » Știri » Scandalul „BANI CONTRA LEGI”. Adrian Severin, condamnat la 4 ANI CU EXECUTARE

Scandalul „BANI CONTRA LEGI”. Adrian Severin, condamnat la 4 ANI CU EXECUTARE

Scandalul „BANI CONTRA LEGI
Adrian Severin a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență și luare de mită, instanța majorând cu 9 luni sentința inițială. Decizia este definitivă. „Comedia s-a terminat. Mai precis acest act al comediei", a scris Severin pe Facebook după aflarea sentinței. Fostul europarlamentar s-a predat miercuri seara la Poliția Capitalei
Mandatul de punere în executare a pedepsei nu a ajuns încă la Poliție, acesta urmând să fie încarcerat după ce ajung documentele, au declarat pentru MEDIAFAX surse jurdiciare. Adrian Severin a comentat decizia instanței supreme pe pagina sa de Facebook, precizând că „acest act al comediei s-a terminat” și că „nu a fost lupta dintre cinste și corupție, ci dintre patrie și dușmanii ei”.
 
„Sentința a fost pronunțată. Comedia s-a terminat. Mai precis acest act al comediei. Așa cum mă așteptam, ceea ce a început ca o farsă jurnalistică s-a sfârșit printr-o farsă judiciară. Aceasta nu a fost lupta dintre cinste și corupție, ci dintre patrie și dușmanii ei. Într-o colonie nu există stat de drept. O bătălie s-a încheiat dar istoria nu se sfârșește aici. Românii vor merge mai departe. Victoria va fi a lor. Victoria va fi a noastră”, a scris Adrian Severin pe pagina lui de socializare la scurt timp după a aflat decizia definitivă. 
 
Europarlamentarul PSD Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în septembrie 2013, el fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență în Parlamentul European. Procurorii DNA au susținut în rechizitoriu că, în perioada decembrie 2010-martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte și a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susțin, pe de altă parte.
 
La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.
 
Cele două persoane erau jurnaliști britanici. În contextul acestor discuții, Adrian Severin le-a cerut celor doi suma de 12.000 de euro, lăsându-le să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienților companiei pe care cei doi susțineau că o reprezintă. În vederea încasării sumei 12 000 euro, Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe email uneia din cele două persoane, arată procurorii DNA.
 
Imediat după izbucnirea scandalului, Adrian Severin a povestit, pentru gândul, cum a ajuns să cadă în această „capcană” a jurnaliștilor de la Sunday Times. În decembrie, „un tip și o tipă” i-au trimis un email: dacă n-ar accepta o funcție plătită în calitate de consultant în consiliul de experți internaționali ai firmei Taylor Jones Public Affairs.
 
După ce Severin le-a răspuns că e interesat, a urmat întâlnirea. „Au venit apoi un tip și o tipă: Richard Calvert și Victoria Newell, amândoi directori la Taylor Jones. Mi-au dat cărțile lor de vizită”. L-am întrebat pe Adrian Severin dacă, înainte de discuție, nu era normal să verifice cu cine intră în afacere. „Ba da, am verificat. Își făcuseră cărți de vizită, aveau un site, numere de telefon… Am sunat și la numerele alea. Întotdeauna răspundea cineva – îmi spunea că mă caută ei, că Richard și Victoria sunt într-o ședință”.
 
Au urmat întâlniri, iar momentul-cheie a fost atunci când s-a invocat „posibilitatea” depunerii unui amendament la o lege. Potrivit lui Adrian Severin, cei doi au spus încă de la început: „S-ar putea să vă rugăm să depuneți un amendament”. Răspunsul lui Severin: „Vom vedea…
 
Adrian Severin n-a luat bani, pentru că, după ce le-a facturat „lobbyiștilor” 12.000 de euro pentru servicii de consultanță, editorul general de la The Sunday Times l-a sunat pentru a-i transmite că a fost subiectul unei investigații jurnalistice.
 
Adrian Severin a negat că ar fi făcut lobby, ci doar consultanță, „ceea ce e perfect legal”. Care este diferența? „Contractul de consultanță înseamnă că vă dau un sfat despre cum trebuie să procedați. Contractul de lobby înseamnă că mă duc în folosul dumneavoastră la un terț și-l determin să facă un lucru”, a răspuns eurodeputatul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Prognoză ANM
Digi24
„Donald Trump dorește ca Rusia să câștige războiul”. Părerea europenilor despre conflictul din Ucraina
Cancan.ro
Cum au apărut Loredana Groza și fratele ei la înmormântarea tatălui lor. Ținuta atipică aleasă de artistă
Prosport.ro
Cum au arătat mesele la Revelionul de lux organizat de Simona Halep în hotelul ei din Poiana Brașov: cina festivă, inclusă în pachetele de mii de euro. FOTO
Adevarul
Ce le spune o româncă născută în Haiti celor care o atacă pentru culoarea pielii: „Identitatea culturală nu se măsoară în sânge”
Mediafax
Transport feroviar: 2025 la modernizări este trist. Stăm prost la confort și timp
Click
Anunțul momentului pentru românii care stau la casă! Singura construcție din curte pentru care nu mai iei amendă de până la 100.000 de lei
Digi24
Vladimir Putin i-a trimis lui Donald Trump „dovezile” că Volodimir Zelenski a vrut să-l asasineze
Cancan.ro
Dan Petrescu, surprins singur București, soția Adriana petrece în Dubai! Cu cine a fost văzută
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate acum Daniela Gyorfi din cauza intervențiilor estetice! Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie