Prima pagină » Auto » Ce a pățit un șofer din Ploiești care și-a abandonat mașina pe trotuar

Ce a pățit un șofer din Ploiești care și-a abandonat mașina pe trotuar

Mai multe persoane din Ploiești, deranjate de faptul că un vecin nu își mută autoturismul parcat în fața blocului, au trasat și mașina lui atunci când au vopsit marginea trotuarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit oamenilor din zonă, mașina stă în locul respectiv de ani de zile. Atunci când în fața blocului s-a făcut curățenia de primăvară, s-a ținut cont și că autoturismul este jumătate parcat de trotuar. „De foarte mult timp e abandonată mașina. Cine a trasat, a vrut să facă curățenie și a trasat bordura a considerat că trebuie să fie dungă de colo până colo” a precizat Aurică Tudorache, unul dintre localnici

Constantin Sandu stă și el în zonă. „Când au tras asta aici, au tras și pe mașină. Să fie frumos aici. Dacă nu a fost loc să traseze pe sub mașină, au dat așa”.

Potrivit Poliției Locale Ploiești, cei care trebuie să ridice mașinile abandonate pe drumul public sunt lucrătorii de la Serviciul de Gospodărire Urbană Ploiești (SGU). „Noi indetificăm mașinile abandonate, îi notificăm pe cei la SGU care le ridică. În acest caz nu am notificat. O echipă a Poliției Locale va merge pe teren ” a declarat pentru MEDIAFAX, Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Ploiești

Conform reprezentanților SGU Ploiești, procedura, în astfel de cazuri, este amplă și poate dura și trei luni. ” Pentru ca o mașină să fie considerată abandonată aceasta nu trebuie să fie mișcată din locul respectiv pentru o perioadă de un an de zile. Conform actelor normative locale, mașinile abandonate sunt ridicate după ce finalizăm o procedură complexă și trebuie să parcurgem toate etapele procedurale” a declarat Adela Frățilă, purtător de cuvânt SGU Ploiești.

Potrivit sursei citate, în urma unor somații, dacă timp de 10 zile, proprietarul nu ridică mașina atunci se face o adresă către poliție, care comunică cine e proprietarul. Ulterior, proprietarul este somat, iar dacă nu ia mașina de pe domeniul public, atunci se întocmesc referate către municipalitate și abia apoi, în baza aprobării referatelor, se poate ridica autoturismul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie