Prima pagină » Actualitate » Dr. Valeriu Gheorghiţă: 85% din angajaţii sistemului medical se vor vaccina în prima etapă. Care este procentul, în acest moment

Dr. Valeriu Gheorghiţă: 85% din angajaţii sistemului medical se vor vaccina în prima etapă. Care este procentul, în acest moment

Dr. Valeriu Gheorghiţă: 85% din angajaţii sistemului medical se vor vaccina în prima etapă. Care este procentul, în acest moment

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a declarat, vineri seară, la Digi 24, că până în 14 ianuarie erau vaccinate 167.000 de persoane din cadrul sistemului de sănătate, din 250.000, ceea ce reprezintă 67,5 %, dar mai sunt programați la vaccinare 42.000 de angajați, astfel că procentul va urca la 85%.

Este o rată mulțumitoare, mai mult decât ne așteptam. Reprezintă un mesaj de încredere”, a declarat Gheorghiţă.

De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a afirmat că se estimează ca în al doilea trimestru, poate sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, numărul de doze să fie „considerabil mai mare decât se estima”, pentru că la nivelul Comisiei Europene au crescut dozele contractate: „România și-a asigurat 20 de milioane de doze doar de la Pfizer până în septembrie, asta înseamnă 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie”.

În cele câteva ore în care a funcționat, vineri, platforma, s-au programat aproximativ 190.000 de persoane, a spus medicul, după ce a primit date proaspete.

Nu mai sunt locuri libere pentru programarea la vaccinare, în București! Ce spune medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale

Un experiment jurnalistic făcut în direct, vineri seara, la Digi 24, alături de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a scos la iveală faptul că pentru București nu mai sunt locuri libere pentru programarea la vaccinările din etapa a doua.

Medicul a spus că această situație reflectă, de fapt, că sunt doze insuficiente de vaccin pentru a face față ritmului de cereri pentru vaccinare.

Un semnal bun îl reprezintă faptul că în prima zi a etapei a doua, a fost un număr impresionant de înscrieri, aproape 200.000 de români.

Toate locurile rezervate bucureștenilor s-au epuizat în doar câteva ore, iar un loc liber va fi disponibil abia peste 20 de zile. Situația s-ar putea schimba, însă, în curând, pentru că sunt așteptate doze suplimentare de vaccin și noi centre de vaccinare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cine a fost Cleopatra dincolo de mitul seducției? O regină cultivată, o jucătoare politică redutabilă și o figură istorică mult mai complexă decât legenda