Regizorul Vlad Cristache: „Teatrul e o artă instinctivă”

Publicat: 28/09/2022, 16:56

Până acum câțiva ani a fost „copilul teribil” al Teatrului din România, actori de renume având încredere în viziunea sa regizorală. Vlad Cristache este unul dintre cei mai prolifici tineri creatori de teatru din România, regizând spectacole în București (Teatrul Național din București, Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul EXCELSIOR, Teatrul Nottara), Sibiu, Piatra-Neamț, Ploiești, Brăila, Tulcea, Constanța, Pitești, Arad, Râmnicu Vâlcea.

Spectacolele sale au fost nominalizate și premiate la cele mai importante festivaluri din țară: în 2011 a fost nominalizat pentru debut la Gala Premiilor Uniter pentru regia spectacolului „Peer Gynt”; spectacolul „Deșteptarea primăverii” de la Teatrul Mic a avut trei nominalizări la Gala Premiilor Uniter în 2017 printre care la premiul pentru „Cel mai bun spectacol”; spectacolele sale au adunat în total 9 nominalizări la Gala Premiilor Uniter și 3 premii; spectacolele regizate de Vlad Cristache sunt o prezență constantă în selecțiile Festivalului Național de Teatru și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În timp, Vlad Cristache și-a confirmat valoarea profesională prin fiecare succes pe scenă, iar acum este cel mai tânăr director din istoria teatrelor bucureștene. Citiți un interviu despre cum a ajuns un adolescent olimpic la fizică să traseze strategia repertorială a singurului teatru care se axează exclusiv pe young audience. Aflăm împreună povestea tatuajelor sale și ce a făcut în concediul din vara aceasta.

– Cine ești tu, Vlad?

Sunt un om normal care spune povești. Totdeauna m-am gândit la profesia de regizor ca la una de povestitor, un copil curios să înțeleagă dedesubturile unei povești și să o spună mai departe. Asta cred că sunt.

– Notorietatea ta a crescut odată cu spectacolul „Deșteptarea primăverii”. După succesul spectacolului, ți-ai tatuat titlul. Care este povestea spectacolului și care e povestea tatuajului?

„Deșteptarea primăverii” e un spectacol despre adolescență. Subtitlul pus de autor e „o tragedie a copiilor”. Spectacolul vorbește despre momentul acela în care nu mai arăți ca un copil, dar nu ești încă bărbat și nu-ți înțelegi propriul trup, nu-ți recunoști imaginea din oglindă și ești complet dezorientat de noile senzații sexuale, emoționale pe care le trăiești. Și exact în acest moment în care ai nevoie de comunicare, normele sociale rigide care-i domină pe adulții din viața ta îi fac să nu fie în stare să comunice cu tine… și de aici se naște tragedia. Am gândit spectacolul ca un poem teatral rock, iar alături de actorii tineri și supertalentați ai Teatrului Mic se află Trupa de rock alternativ Firma, care a compus muzica și versurile special pentru acest spectacol. Pe scurt, „Deșteptarea primăverii” este o explozie de energie, sexualitate, candoare copilărească învăluită în tragedie, totul acompaniat de un live band full electric. Și apropo de tatuaj, mi-am făcut tatuajul cu puțin timp înainte de premieră, am simțit că lucrul la acest spectacol a fost momentul în care m-am maturizat și ca om și ca regizor și am vrut să imortalizez asta cumva.

– „Deșteptarea primăverii” rămâne o bornă în cariera ta. Totuși, cum e povestea ta în Teatru? Cum ai ajuns să faci regie, tu, un băiat dintr-o clasă de mate-info?

Inițial voiam să mă fac fizician, am și fost olimpic național la fizică. Dar, prin clasa a IXa am început să merg foarte des la teatru. Pe perioada liceului cred că vedeam 60-70 de spectacole pe an. Aproape tot timpul liber mi-l petreceam la teatru sau citind despre teatru. M-am înscris și la trupa de teatru a liceului, coordonată de doamna profesoară Cristina Nechifor și am început să fac mini-spectacole alături de colegii mei. Prin clasa a XI-a am decis că vreau să mă fac regizor și am făcut un deal cu părinții mei – dacă dau admitere și la o altă facultate (ca back-up în caz că nu intru la Teatru), ei mă susțin. Am dat la Academia de Studii Economice unde am intrat la 3 secții, iar în august am dat admitere și la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L. Caragiale”, la Regie, unde am intrat primul, ceea ce i-a calmat un pic pe părinții mei. (N.R. : Râde!)

– Odată ajuns regizor de succes… e profesia aceasta așa cum îți imaginai când erai doar un tânăr cu entuziasm?

Cred că orice pasiune care devine o profesie e în pericol să se demitizeze, important e să nu pierzi din vedere esențialul – ca regizor ești plătit să visezi lucruri și să le povestești oamenilor. Ce poate fi mai tare de atât?

– Ce presupune, efectiv, lucrul pentru un spectacol, de la idee la aplauzele de după prima reprezentație?

Nu există o rețetă, fiecare spectacol generează propriul mod de lucru. Dar, dacă ar fi să încerc să rezum cele mai des întâlnite etape în producția unui spectacol, ar suna cam așa: în primul rând, alegi o piesă care să-ți spună ceva, să te emoționeze, să te pună pe gânduri și care te poate ajuta să transmiți publicului ceva esențial despre relațiile interumane sau despre societatea de azi. Apoi îți imaginezi, alături de scenograf, decorul și costumele, faci o distribuție și după începe lucrul efectiv la spectacol, alături de actori. De la ideea inițială până la produsul finit se petrec o mulțime de transformări, teatrul e o artă vie care se face cu oameni vii și trebuie să fii atent în permanență să nu încerci să impui asupra artiștilor cu care colaborezi un concept intelectual rigid și steril care să elimine viul. În cele două luni de repetiții, sub influența tuturor artiștilor implicați, spectacolul capătă o formă finală la care fiecare a contribuit. Important în tot drumul acesta către premieră e să ții sub control procesul și, deși spectacolul o ia poate în direcții pe care nu le-ai intuit când ai început repetițiile, să urmărești întotdeauna un fir conducător și să orchestrezi un spectacol care e cât se poate de apropiat de senzația inițială pe care ai avut-o când ai citit prima dată piesa.

– Cum reușești să te impui în fața unor mari actori care au experiență pe scenă mai îndelungată decât anii tăi de viață? Ai doar 35 de ani…

Nu am avut niciodată probleme cu asta. Dacă știi ce spui la repetiții, actorii au încredere în tine. Mai cred și că oamenii talentați se simt unii pe alții. Și cred că ne-am simțit unii pe alții că suntem ce trebuie. 😊

– Care este Întâlnirea cea mai importantă din cariera ta de până acum?

Am avut oportunitatea să lucrez cu actori extraordinari – Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Cornel Scripcaru, Andi Vasluianu, Marius Stănescu, Radu Amzulescu, Constantin Cojocaru și mulți, mulți alții, actori tineri foarte talentați sau mai puțin tineri, dar la fel de talentați și toate aceste întâlniri m-au modelat în omul care sunt acum.

– Ai făcut dans sportiv de performanță. Cât de serioasă este această pasiune pentru tine?

Asta se întâmpla în paleolitic (N.R: Râde!), m-am lăsat de dans sportiv acum aproape 20 de ani. Am făcut dans de la 6 până la 16 ani, am fost și campion național. Îmi place să dansez, dar nu o mai fac într-un mod organizat. Oricum, apropo de ce-ți ziceam adineaori, cu întâlnirile care te formează, cred că și dansul a lăsat niște urme – rigoarea în orchestrarea și executarea unei coregrafii sunt calități pe care le am acum în lucrul la un spectacol.

– Pentru un spectacol de succes, cât de importante sunt creativitatea și imaginația fără limite a regizorului și cât de mult contează background-ul lui cultural și cărțile pe care le-a citit, spectacolele pe care le-a văzut?

Teatrul e o artă instinctivă, pentru mine cel puțin. Nu e teză de doctorat pur rațională – e cu sânge, cu pasiune, cu suferință, cu umor, cu sex, cu emoție… cu oameni. Trebuie să înțelegi oamenii, în primul rând pe cei din jurul tău și abia pe urmă pe cei dintr-o piesă de teatru.

– Faptul că ai fost considerat „o revelație”, un „copil-minune” a pus presiune pe tine sau, dimpotrivă, a fost un compliment care te-a făcut să gestionezi mai ușor succesul?

Nu știu ce să zic de „copil minune, revelație”…nu mă gândesc la lucrurile astea. Singura presiune pe care o resimt e de a face un spectacol cât mai sincer și cât mai aproape de ce mi-am imaginat.

– Ai 35 de ani și ești cel mai tânăr manager al unui teatru din București. Ce înseamnă această provocare pentru tine, acum?

Sunt foarte entuziasmat. Îmi propun ca Teatrul EXCELSIOR să devină un teatru al adolescenților și al tinerilor din București, cel mai cool și fresh loc în care-ți poți petrece timpul. Suntem într-un proces de rebranding și de repoziționare a repertoriului pentru a face spectacole cu atitudine, cu personalitate, care să spună cu adevărat ceva tinerei generații. În toamna aceasta vom avea 4 premiere pe texte contemporane, montate de unii dintre cei mai importanți tineri regizori din România. Bobi Pricop va monta o adaptare după „Solaris” – cel mai important roman SF al tuturor timpurilor. Spectacolul va fi o producție multimedia impresionantă, care va folosi noile tehnologii, mecanisme scenice complexe, lumi virtuale și estetici specifice culturii cibernetice & hi-tech pentru a explora și recrea atmosfera suprarealistă, misterioasă a oceanului viu de pe Planeta Solaris. Sânziana Stoican regizează „The Sweet Science of Bruising”, un text despre 4 femei din Anglia Victoriană care nu-și găsesc locul într-o societate în care nu se simt reprezentate și care participă la un campionat underground de box feminin – lupta lor în ring devine o metaforă pentru lupta femeii de a-și găsi propria identitate într-o lume dominată de bărbați. Eugen Gyemant va monta „Aproape” – o comedie romantică în care acțiunea se petrece într-un orășel înghețat din nordul Americii, în care dragostea erupe pe fundalul aurorei boreale. Și voi face și eu un spectacol, „Punk Rock”, o piesă care explorează presiunea vieții de adolescent, urmărind un grup de liceeni aflați în pragul examenului de bacalaureat. În timp ce-și fac planuri pentru viitor se lovesc pas cu pas de anxietatea, depresia și violența latentă care se acumulează sub aparenta jovialitate a vieții de liceu. Ca să-ți răspund la întrebare, am îmbrățișat provocarea și vă aștept la Teatrul EXCELSIOR unde o să aveți ce vedea.

– Care crezi ca este cel mai de preț talent sau cel mai eficient skill pe care îl au tinerii din generația ta?

Nu știu dacă este, dar în mod sigur ar trebui să fie curiozitatea.

– Pare că muncești nonstop. Totuși, unde ți-ai petrecut concediul, vara aceasta?

Nu vreau să mă dau erou, dar n-am fost în concediu vara asta, am avut treabă la EXCELSIOR să pregătim noua stagiune.

– Cum sunt oamenii care vin la teatru. De fapt, mai vin oamenii la teatru?

Oamenii vin la teatru, sălile sunt pline… cred că oamenii au nevoia de a trăi o experiență în comun. Teatrul are marea calitate de a forma mici comunități, altele în fiecare seară la spectacol.
– Care este cea mai mare dorință a ta pentru 2022?
Să fim sănătoși, eu și părinții mei și să văd sălile pline de tineri la toate spectacolele Teatrului EXCELSIOR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase