China controlează aproape 70% din extracția mondială de pământuri rare și 90% din procesarea lor, resurse esențiale pentru industria militară și tranziția verde. În plin război comercial cu SUA, Beijingul folosește acest avantaj ca pe o armă strategică, se arată într-o analiză Financial Times.
Vă mai amintiți sintagma „Nu ai cărțile”, ce i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski la începutul acestui an? Abordarea brutal realistă a lui Trump în relațiile internaționale a rămas neschimbată, dar contextul este altul. Totul pare o încercare de forță. „Cine are cele mai bune cărți?”.
Acum, administrația Trump a descoperit că în confruntarea comercială cu Beijingul, China deține „asul din mânecă”: monopolul asupra pământurilor rare. Aceste resurse sunt vitale pentru industria auto, tehnologie, tranziția energetică și chiar pentru armata americană, scrie Financial Times.
În aprilie, imediat după introducerea tarifelor punitive de către SUA, Beijingul a anunțat restricții la export pentru șapte tipuri de pământuri rare. Efectul a fost imediat: Ford a fost forțată să închidă temporar fabrici, iar producătorii europeni au raportat dificultăți similare.
Occidentul știe de decenii despre vulnerabilitatea sa, dar preocupările ecologice și lipsa de investiții au permis Chinei să construiască un cvasi-monopol.
„Am stat degeaba, admirând problema, vreme de decenii”, a recunoscut un oficial american.
Astăzi, China extrage 60-70% din pământurile rare și controlează circa 90% din procesare. Resurse precum samariul (utilizat la magneții rezistenți la temperaturi înalte), ytriul (vital pentru sistemele de ochire) sau germaniul (folosit la baterii) sunt indispensabile pentru F-35, tranziția verde și tehnologiile de ultimă generație.
Un politician european a recunoscut deschis: „Dependența noastră de Rusia pentru energie e foarte superficială în comparație cu dependența de China pentru minerale esențiale. Am pariat totul pe economia verde, iar China ne poate da stingerea”.
Deși Uniunea Europeană a adoptat în 2024 Legea Materiilor Prime Esențiale, situația rămâne critică – nu există încă nicio mină funcțională și doar două uzine de procesare.
Chiar și proiectele existente, precum extinderea uzinei Solvay din Franța, se confruntă cu costuri ridicate impuse de normele ecologice.
SUA și UE încearcă să diversifice sursele. Washingtonul a semnat acorduri privind resursele din Africa și a presat Ucraina pentru acces la minerale, în schimbul sprijinului militar. Însă, potrivit experților, „a durat peste 20 de ani pentru a deveni atât de dependenți de China și vom avea nevoie de încă 20 de ani pentru a ne rupe această dependență”.
Problema este că Vestul s-ar putea să nu dispună de acest timp.