Prima pagină » Educație » Legea Educației Bolojan a intrat în vigoare. Comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă

Legea Educației Bolojan a intrat în vigoare. Comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă

Rene Pârșan
Legea Educației Bolojan a intrat în vigoare. Comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă

Legea Boojan prevede creșterea normei didactice la învățământul preuniversitar cu 2-4 ore, tăierea burselor de reziliență și excelență pentru elevi, reducerea numărului de burse de merit cu mai mult de jumătate, reducerea fondului de burse pentru studenți, comasarea școlilor cu mai puțin de 500 de elevi, modificări privind plata cu ora sau degrevările directorilor și inspectorilor sunt printre măsurile din Educație prevăzute de Legea nr. 141/2025. „Legea Bolojan”, a fost publicată vineri noaptea, 25 iulie, la ora 21:20, în Monitorul Oficial, publică G4Media.

Modificări în învățământul preuniversitar, în rezumatul G4Media.

  • Comasările de școli vor avea loc după reguli care trebuie stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală. 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
  • Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
  • Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate

Modificări în învățământul preuniversitar

Unitățile de învățământ de stat vor avea personalitate juridică doar dacă ating praguri mai mari de elevi și creșterea numărului maxim de elevi per clasă în învățământul preuniversitar, prin derogări de la normele actuale – +2-4 până la 6 elevi în fiecare clasă.

Art. LIII. – Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 16, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

,,Art. 16. – (1) Unităţile de învăţământ de stat au personalitate juridică, dacă se organizează şi funcţionează, după caz, astfel:

a) cu minimum 500 de elevi;
b) cu minimum 500 de elevi, preşcolari şi/sau antepreşcolari;
c) cu minimum 250 de preşcolari şi/sau antepreşcolari;
d) cu minimum 200 de antepreşcolari;
e) cu minimum 300 de elevi, în cazul unităţilor de învăţământ postliceal;
f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi şi/sau preşcolari, în cazul unităţilor de învăţământ special.”

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Citiți și: Profesorul Mircea Miclea, SEMNAL de alarmă, după măsurile anunțate de Guvernul Bolojan: „Sabotează educația” / „În curând, nu vom mai avea profesori”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit legătura dintre fibrele amiloide și fertilitate
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi