Prima pagină » Emisiuni » George Simion a anunțat exclusiv pentru Gândul că AUR pregătește o platformă care arată ce parlamentari au votat pentru suspendarea lui Nicușor Dan

George Simion a anunțat exclusiv pentru Gândul că AUR pregătește o platformă care arată ce parlamentari au votat pentru suspendarea lui Nicușor Dan

Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei” cu Răzvan Dumitrescu, președintele partidului AUR, George Simion, a spus în exclusivitate că AUR pregătește o platformă care arată ce parlamentari au votat pentru suspendarea lui Nicușor Dan. Liderul AUR a afirmat că, dacă președintele refuză în continuare să facă o nominalizare, singura alternativă o reprezintă procedurile constituționale de suspendare.

Președintele AUR a adăugat că cetățenii pot verifica semnăturile aleșilor. De asemenea, Simion a menționat că au adunat deja un număr important de semnături cu ajutorul parlamentarilor AUR, ai grupului SOS și ai Partidului Unit.

„Alternativa pentru Nicușor Dan, dacă refuză în continuare să nominalizeze pe cineva, este să fie supus acelor proceduri constituționale. Mâine spun în premieră la dumneavoastră: vom face publică o platformă unde fiecare român va putea vedea dacă parlamentarul său a semnat sau nu pentru suspendare. Mâine vor fi 94 de zile de când nu a respectat Constituția și așteptăm și din partea cetățenilor susținere. Este cât se poate de normal și avem un număr important de semnături deja strânse – o parte strânse de noi, o parte de grupul SOS, și a semnat și Partidul Unit această inițiativă”, a susținut George Simion.

George Simion spune că așteaptă semnăturile grupului PACE

Totuși, a criticat grupul PACE și pe Victor Ponta pentru că nu s-au alăturat acestei inițiative momentan.

„Este un grup de senatori care s-ar spune că e suveranist, grupul PACE,  nu au semnat până acum inițiativa, îi așteptăm. Sperăm să nu se răzgândească, să fie în continuare suveraniști. L-am văzut și pe domnul Ponta că a spus la dumneavoastră că își va face un nou partid. Sperăm și ca domnul Ponta să semneze pentru suspendarea președintelui, nu a vrut ei”, a declarat liderul AUR la emisiunea „Subiectul Zilei” cu Răzvan Dumitrescu.

George Simion susține că suveranismul e un curent popular în preferințele românilor

În cadrul discuției, liderul AUR a afirmat că suveranismul este foarte popular în preferințele românilor și că mulți doresc să îmbrățișeze această platformă. A menționat că nu comentează dacă acest lucru este bun sau rău și că și-ar dori ca întreaga țară și întregul Parlament să fie suveraniste. Totodată, el a precizat că acceptă pluralitatea de opinii și recunoaște că, într-o democrație, majoritatea decide.

„Am văzut că acest curent este foarte popular în preferințele românilor și vor sigur să îmbrățișeze această platformă. Eu nu zic că e bine sau rău; aș dori ca toată țara și tot Parlamentul să fie suveranist. Totodată, accept pluralitatea de opinii și sunt de acord că, într-o democrație, majoritatea decide.

Așteptam să vedem dacă sunt într-adevăr suveraniști, așa cum se poziționează față de Nicușor Dan. Ar fi ilogic cumva să ai niște suveranisti pro-Nicușor, asta am înțeles că încearcă să se fabrice” , a adăugat George Simion la emisiunea „Subiectul Zilei” cu Răzvan Dumitrescu.

George Simion a început în iulie demersurile pentru suspendarea lui Nicuşor Dan

Încă din primele zile ale lunii iulie, partidul AUR a luat decizia să inițieze suspendarea președintelui Nicușor Dan. George Simion a purtat discuții cu celelalte formațiuni politice pentru strângerea semnăturilor necesare. AUR a hotărât să refuze sprijinul pentru viitorul executiv și să militeze în favorul declanșării alegerilor anticipate.

Anunțul președintelui AUR a venit după ce șeful statului a anunțat că nu face nicio nominalizare de premier și așteaptă ca partidele să vină cu o majoritate pentru formarea unui guvern. Pe 30 iunie, toţi cei 135 de membri CNC AUR prezenţi la şedinţă au votat, în unanimitate, demararea procedurii de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan.

România se află de 3 luni în criză politică, după ce PSD a retras sprijinul pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan și a depus, alături de AUR, o moțiune de cenzură. Ilie Bolojan a fost demis pe 5 mai, adică 92 de zile, după ce moțiunea a fost adoptată în Parlament cu 281 de voturi „pentru”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
„Era mai bun trenul vechi, era răcoare”. Pasagerii unui tren PESA au fost sufocați de căldură pe ruta București-Constanța
Mediafax
Miliardarii turci de la Ford Otosan investesc 100 de milioane de euro în România. Banca Transilvania le acordă o finanțare uriașă
Click
Descoperire incredibilă făcută în inima Budapestei. O motocicletă și doi soldați germani au fost găsiți în Dunăre
Digi24
Ce sunt punctele negre de pe marginea parbrizului și la ce folosesc. Rolul lor este esențial pentru siguranța mașinii
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic! Și-a etalat formele voluptoase, la aproape 50 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus la o descoperire rară. Era acolo de aproximativ 80 de ani
Descopera.ro
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Câte alimente de origine vegetală ar trebui să mâncăm pe săptămână?