Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Crin Antonescu reacționează ironic după decizia Tribunalului București: „Acum tot sistemul conspiră împotriva PNL-ului lui Bolojan”

Crin Antonescu reacționează ironic după decizia Tribunalului București: „Acum tot sistemul conspiră împotriva PNL-ului lui Bolojan”

Andrei Rosz
Crin Antonescu reacționează ironic după decizia Tribunalului București: „Acum tot sistemul conspiră împotriva PNL-ului lui Bolojan”

Crin Antonescu a transmis că planul lui Bolojan este încurcat de decizia Tribunalului București. Istoricul a analizat soarta PNL după suspendarea deciziilor adoptate la Congresul liberalilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Sondaj Gândul


Dacă duminica viitoare ar avea loc Alegeri Prezidențiale Anticipate, cu ce candidat ați vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Tribunalul București a suspendat deciziile adoptate la Congresul PNL

Invitat la Marius Tucă Show, Crin Antonescu a comentat hotărârea de astăzi a Tribunalului București, prin care a suspendat deciziile luate de liberali la Congresul Extraordinar. Acesta a afirmat că nu înțelege de ce conducerea partidului nu se conformează acestei decizii, având în vedere că nu va schimba soarta politică a PNL-ului.

„Am văzut acum, înainte de a intra în legătură cu tine, am văzut că s-a dat această decizie a Tribunalului. Am văzut și niște comentarii ale Alinei Gorghiu, niște comentarii din zona juridică. Păi, eu n-am nimic de adăugat. E decizia tribunalului, nu știu de ce conducerea PNL-ului nu a luat măsurile necesare, că doar sunt niște oameni care totdeauna au respectat deciziile justiției și le-au, mă rog, lăudat. Nu știu ce era așa de greu să înregistreze statutul la Tribunal. Nu știu ce era așa mare grabă să-i dea afară pe oamenii aia? Nu știu, sunt problemele lor interne. Cert este că nu din această decizie de la Tribunal se face sau se desface soarta politică a Partidului Național Liberal.”, a explicat istoricul. 

În cursul zilei de 8 iulie 2026, Tribunalul București a hotărât suspendarea tuturor deciziilor PNL adoptate după Congresul din 21 iunie.

Cine rămâne la conducerea PNL?

Antonescu a afirmat că măsura Tribunalului București afectează planul lui Bolojan pentru că toate deciziile luate în partid după data de 21 iunie 2026 devin nule. Toți prim-vicepreședinții numiți în cel mai recent Congres PNL nu vor mai fi în funcție. Mai mult decât atât, susține fostul liberal, oamenii dați afară din partid se pot întoarce.

„Sigur că este cumva încurcat planul lui Ilie Bologan. Cred că și deciziile de a da afară oameni din partid sunt atinse de nulitate pentru că au fost luate într-un for care acum nu e recunoscut ca legitim. Dar au fost aleși niște oameni în funcții de prim-vicepreședinți ai partidului și care nu mai sunt în momentul ăsta. Deci cine-i conducerea? Vechea conducere. Este o discuție juridică…”, a susținut fostul lider PNL.

Ipocrizie la conducerea PNL?

Fostul lider liberal a ironizat dualitatea declarațiilor conducerii PNL. De ani de zile, a menționat acesta, actuala conducere liberală a susținut justiția și respectarea deciziilor instanțelor de judecată. Antonescu susține că acum, acest grup a schimbat narativul și a început să spună că sistemul conspiră împotriva lui.

„Sigur că acum tot corul care ani de zile ne-a înnebunit că trebuie să respectăm deciziile justiției, că DNA-ul e bun, că instanțele sunt bune… Acel cor acum ne înnebunește că toate conspiră împotriva lui. Acum tot sistemul conspiră împotriva PNL-ului lui Bolojan și a USR-ului.”, a afirmat Antonescu.

Ciucu, gestul unui „liberal de gardă veche”

Crin Antonescu a analizat și cazul lui Ciucu de la DNA. Acesta susține că primarul Capitalei a procedat pe vechiul stil PNL și nu a candidat la Congresul din 21 iunie. Motivul pentru care Ciprian Ciucu nu candidase în interiorul Partidului Liberal fusese începerea anchetei penale de la DNA. Istoricul a amintit că mulți liberali vechi au procedat similar, în încercarea de a-și dovedi nevinovația.

„Ciucu măcar a procedat, ca să spun așa, în consecvență cu vechiul stil al Partidului Național Liberal. Îți aduc aminte că pe vremuri, în deceniu trecut, foarte mulți dintre liberalii de gardă veche au renunțat, n-au mai candidat, s-au dus, cum zicea în mod stupid aceeași propagandă, să-și demonstreze nevinovăția. Și unii dintre ei și-au demonstrat-o peste 6 ani, 7 ani, 8 ani, 10 ani, cât a vrut justiția să dureze.”, a menționat politicianul. 

Decizia Tribunalului București a fost comentată de mai mulți liberali, printre care Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc. Tabăra anti-Bolojan din PNL a intentat 4 procese la Tribunalul București care se află încă pe rol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic