Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Daniel David: „Mi-ar fi plăcut ca, în pandemie, autoritățile să fie mai atente și mai responsabile și cu componenta de psihologie. Este important ca oamenii să reacționeze cu un stres psihologic sănătos”

VIDEO | Daniel David: „Mi-ar fi plăcut ca, în pandemie, autoritățile să fie mai atente și mai responsabile și cu componenta de psihologie. Este important ca oamenii să reacționeze cu un stres psihologic sănătos”

Bianca Iliescu

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Psihologul este de părere că, atât în pandemie, cât și în preajma războiului, autoritățile au ignorat „psihologia și suferința psihologică a oamenilor”, focusându-se, în principal, pe zona medicală și socio-economică. În acest context, invitatul lui Marius Tucă a precizat că „este foarte important să învățăm cum să ne controlăm emoțiile” în situațiile de criză și să nu avem un comportament distructiv.

„Mi-ar fi plăcut ca, în pandemie, autoritățile să fie mai atente și mai responsabile și cu componenta de psihologie. În pandemie, s-au focalizat foarte mult pe zona medicală, ignorând psihologia și suferința psihologică a oamenilor, iar acuma, în preajma războiului, se focalizează pe componenta asta socio-economică, dar iarăși ignori componenta de psihologie. Degeaba mergi socio-economic, dacă oamenii o să fie panicați, depresivi, furioși, agresivi și așa mai departe.

Este foarte important să învățăm cum să ne controlăm emoțiile față de război, față de potențialul impact al războiului asupra noastră. Față de o astfel de situație nu ai cum să fii calm și relaxat, deci oamenii să nu se aștepte că a fi sănătos la minte înseamnă a fi calm și relaxat. Nu ai cum să fii calm și relaxat când în fiecare zi vezi potențialul unui război nuclear, vezi că se întâmplă ceva la centrala nucleară din din Ucraina.

Evident, emoțiile pozitive față de acea situație n-au de ce să existe, că ar fi un semn de ceva problemă din punct de vedere psihologic. Este important ca oamenii să reacționeze cu ceea ce noi numim un stres psihologic sănătos, adică emoții de îngrijorare, dar nu panică și anxietate, stări de tristețe – uneori pierzi lucruri, pierzi oportunități, dar nu depresie, stări de nemulțumire – poți să fii foarte frustrat și nemulțumit, dar nu furios și agresiv. Aceste emoții negative sănătoase o să ne ajute să confruntăm situațiile problematice care o să apară”, a afirmat Daniel David.

Daniel David a explicat că „dacă noi interpretăm rațional ceea ce se întâmplă” în jurul nostru, vom avea emoții sănătoase și „sentimentul unei vieți cu sens și semnificație”.

„Emoțiile depind de modul în care tu te raportezi la situații, modul în care tu gândești asupra lucrurilor. Nu evenimentele declanșează de emoțiile noastre, ci modul în care noi le interpretăm. Deci dacă noi interpretăm rațional ceea ce se întâmplă – rațional înseamnă non-catastrofic, e rău, e teribil de rău și periculos, dar nu-i groaznic, nu-i ultimul lucru, e greu de tolerat, dar nu pot să spun că nu pot tolera – dacă ai o astfel de atitudine, vei avea acele emoții sănătoase.

Dacă, însă, ai cerințe rigide – nu trebuie să se întâmple, e groaznic și catastrofal, nu pot tolera, faci evaluări globale, totul e rău, totul efără speranță, atunci vor apărea emoțiile negative, nesănătoase. Este și un moment în care poate că avem această oportunitate de a ne reanalizasetul valoric sau, dacă nu l-am conștientizat până acum, să ni-l definim.

Psihologul american Seligman spune că, dacă oamenii și-ar cunoaște setul lor valoric și să știe două-trei valori cardinale, așa cum își știu numele, atunci ar avea sentimentul unei vieți cu sens și semnificație. E momentul să ne gândim care sunt cele două-trei valori cardinale pe care le avem, să le asumăm ca ghid în viață și să facem săptămânal una-două comportamente congruente cu acele valori. Și atunci o să vedeți că sentimentul acesta de viață bună, viață cu sens și semnificații o să-l avem cu toții, o să fim mai mulțumiți cu noi”, a precizat Daniel David.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„E doar carne”. Ofițerul rus ale cărui informații ar fi trimis peste 300 de soldați la moarte
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Cristina Șișcanu, despre lupta cu oboseala psihică: „E mai greu să odihnești mintea”
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
„Îmi pare rău că te-ai supărat” nu este o scuză. De ce unii oameni refuză să-și recunoască greșelile
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”