Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ministrul Transporturilor: „Avem în lucru 600 de kilometri de autostradă și drum expres. Urmează să semnăm pentru alți 300 de km”

VIDEO | Ministrul Transporturilor: „Avem în lucru 600 de kilometri de autostradă și drum expres. Urmează să semnăm pentru alți 300 de km”

Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. În România sunt în execuţie aproximativ 600 de kilometri de autostradă şi drumuri expres, informează acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Anul trecut am semnat contracte pe infrastructură de aproape 10.3 miliarde de euro. Suma asta este cât s-a semnat în ultimii 5 ani. Noi de 30 de ani vorbim despre traversarea Carpaților, dar până în ultima perioadă nu aveam contracte pe toate tronsoane”, a declarat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a precizat că astăzi sunt în lucru aproximativ 600 de km de autostradă și drum expres. De asemenea, pentru 300 de km urmează să fie terminate licitațiile și semnate contractele.

„În acest moment, o companie românească extrem de puternică are în România în execuție 440 de kilometri de drum expres și de autostradă, ceea ce e un lucru bun. Mi-aș fi dorit să avem 3-4-5 companii românești care să poată să facă aceste lucrări”, a mai spus acesta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Virusul HPV va afecta 8 din 10 persoane pe parcursul vieții, chiar și în cazul relațiilor stabile
Digi24
„Pare că noi suntem următorii”. Teritoriul danez care vrea independența, dar se teme că va ajunge ținta lui Trump sau a Rusiei
Cancan.ro
O mare fabrică din România se închide după decenii de activitate. Peste 800 de angajați riscă să rămână fără loc de muncă
Prosport.ro
FOTO. „Ești perfectă”. Apariției vedetei i-a extaziat pe fani
Adevarul
Putin și Xi jubilează privindu-i pe americani cum se chinuie în Iran? Expert de la Casa Albă: „Suntem blocați într-o capcană creată de noi înșine”
Mediafax
Cercetătorii confirmă: ceaiul matcha poate reduce strănutul la persoanele alergice
Click
„Îi plăcea să mănânce simplu” Rețeta de post cu spanac pe care Nicolae Ceaușescu o consuma pe săturate. Leguma pe care o evita cu desăvârșire
Digi24
„Veţi vedea curând”. Iranul dezminte afirmaţiile lui Hegseth şi spune că „nu există nicio problemă” cu liderul Mojtaba Khamenei
Cancan.ro
Impozitele se recalculează pentru mulți proprietari. Ce români pot primi bani înapoi de la primărie
Ce se întâmplă doctore
Cristina Demetrescu nominalizează zodia care riscă să ajungă la sapă de lemn în luna martie: „Evitați riscurile mari!”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un jurnalist britanic a găsit ceva neașteptat pe bancheta unei mașini abandonate: „Nu ai fost mulțumit și vrei mai mult?”
Descopera.ro
Cel mai vechi strămoș al oamenilor, găsit la granița cu România!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Cea mai veche peșteră din lume s-a format cu 100 de milioane de ani înainte de apariția dinozaurilor