Se împlinesc 44 de ani de la primul zbor în COSMOS al unui român

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Realități Cosmice, Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, a vorbit despre trăirile sale înainte, în timpul și după misiunea cosmică din 1981. Discuția are loc în contextul în care în câteva zile, pe 14 mai, se împlinesc 44 de ani de la decolarea sa către spațiul cosmic. Urmărește aici, integral, emisiunea lui HD Hartmann.

Prunariu: „Orizontul meu ținea până la reîntoarcerea din spațiul cosmic”

Prunariu a declarat că era atât de concentrat pe pregătirile pentru misiune încât nici nu-și imagina ce ar putea urma după. Nu-și imagina ce avea acea călătorie să însemne pentru cariera și țara sa. Singurul lui scop era să o ducă la îndeplinire cât mai bine cu putință.

„În toată perioada de pregătire orizontul meu ținea până la reîntoarcerea din spațiul cosmic, zborul cosmic propriu-zis și reîntoarcere. Habar n-aveam ce mă va aștepta după aceea, nici nu mă gândeam. Deci totul se încheia acolo. După aceea nu mai vedeam nimic.”, declară cosmonautul. 

ECONOMIE China va elimina taxele vamale pentru Africa

23:30

APĂRARE Oana Țoiu a discutat la Munchen despre coordonare sporită pe Flancul Estic și investiții în inovație militară

22:31

Europa – un concept îndepărtat în epoca comunistă

La momentul zborului, Prunariu nu avea nicio conexiune cu ideea de apartenență europeană. Spațiul în care se forma și lucra era pur tehnic, nu se simțea afectat nici de ideologia occidentală, nici de cea comunistă. Abia după Revoluția din 1989, începând colaborarea cu structuri precum Agenția Spațială Europeană, tânărul Prunariu a înțeles importanța integrării într-un cadru mai larg.

„Conștientizam foarte bine faptul că sunt ofițer român în misiune în străinătate și voi zbura în spațiul cosmic. Și eram foarte mândru că sunt român. Pentru mine Europa nu prea exista în momentul acela. În momentul în care s-a produs mișcarea revoluționară din `89 și am început să avem tangențe cu state europene și Agenția Spațială Europeană, dintr-o dată am realizat cât de important este contextul în care ne învârtim.”

După o perioadă de regim care impunea auto-suficiența mai degrabă în detrimentul țării decât spre binele său, tânărul Prunariu realiza cât de larg este de fapt orizontul. Al său și al țării sale.

„Am realizat faptul că facem parte dintr-o comunitate mult mai largă, nu suntem izolați în România. Ceaușescu până în 1989 dorea ca totul să fie făcut în România. Nu mai importăm, fabricăm aparate de bord pentru avioane. Facem fabrică pentru orice. Costa mult mai mult să facem fabrica decât să importăm. Știam că toate trebuie produse aici. ”

Prunariu: „Meritul a fost al oamenilor de știință, în niciun caz al președintei de formă”

Întrebat dacă Nicolae Ceaușescu ar fi visat vreodată la un program spațial autonom, Prunariu a fost categoric: nu. Dictatorul nu percepea viitorul științei dincolo de aviație. Singura șansă a României de a trimite un om în cosmos a venit prin acordurile internaționale și prin implicarea unor vizionari din comunitatea științifică.

„Viziunea lui Ceaușescu se termina la aviație. Deci el nu trecea deasupra, nu trecea deasupra. Pentru faptul că România a semnat un acord internațional, acordul Inter-Cosmos, care a prevăzut pregătire de specialiști pentru experimente cosmice, pentru dezvoltare de ramuri în domeniu cosmic și trimiterea unui om în spațiul cosmic, acesta a fost meritul oamenilor de știință care au condus Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie, în cadrul căruia funcționa o Comisie Română pentru activități spațiale. Nu mă refer aici la președinta de formă, soția lui. Erau oameni de știință cum a fost Ion Ursu, un academician, care avea o viziune mult mai largă, care călătorise în Statele Unite, în Europa pe linie de energie atomică și avea un orizont mult mai deschis. Desigur, el era locțiitorul care făcea de fapt toate lucrurile și care avea viziune.”, a conchis Prunariu.

Succesul misiunii cosmice românești nu se datorează regimului politic, ci oamenilor de știință care au crezut în potențialul cercetării și au construit, în tăcere, direcții de dezvoltare reale. Personalități precum Ion Ursu au adus expertiză, deschidere internațională și au creat condițiile pentru reușită, chiar într-un context ideologic restrictiv.