Prima pagină » Economic » Apple anunță profit și vânzări sub estimările pieței, însoțite de o scădere puternică a acțiunilor

Apple anunță profit și vânzări sub estimările pieței, însoțite de o scădere puternică a acțiunilor

Apple anunță profit și vânzări sub estimările pieței, însoțite de o scădere puternică a acțiunilor
Profitul Apple a crescut cu mai puțin de 1% în ultimele trei luni ale anului trecut, la 13,1 miliarde de dolari, iar vânzările au avansat cu 18%, la 54,5 miliarde dolari, ambele rezultate fiind sub estimările analiștilor, în principal din cauza cererii sub așteptări pentru iPhone

Profitul Apple a crescut cu mai puțin de 1% în ultimele trei luni ale anului trecut, la 13,1 miliarde de dolari, iar vânzările au avansat cu 18%, la 54,5 miliarde dolari, ambele rezultate fiind sub estimările analiștilor, în principal din cauza cererii sub așteptări pentru iPhone, scrie Mediafax.

Acțiunile Apple s-au depreciat cu până la 11% în sesiunea de tranzacții electronice de miercuri seară la New York, compania afișând cea mai slabă creștere a profitului din 2003 și cea mai temperată evoluție a vânzărilor din ultimii 3 ani, potrivit Bloomberg.

Pe lângă creșterea costurilor de producție și competiția dură, rezultatele companiei au fost afectate și de încetinirea vânzărilor de smartphone-uri și tablete în special în economiile dezvoltate, unde piața gadget-urilor mobile se apropie de saturație.

Profitul sub estimări subliniază de asemenea creșterea costurilor pentru dezvoltarea de noi produse capabile să concureze cu ofertele de top ale concurenților, în frunte cu gigantul sud-coreean Samsung Electronics.

În timp ce vânzările și profitul companiei au atins noi recorduri în ultimele trei luni ale anului trecut, care reprezintă primul trimestru al anului fiscal 2012-2013 pentru Apple, scăderea acțiunilor reflectă temerile investitorilor legate de capacitatea noii conduceri a companiei de a continua să aducă pe piață produse hit, la mai mult de un an de la moartea cofondatorului Steve Jobs.

Primul trimestru al anului fiscal, care cuprinde perioada sărbătorilor de iarnă, este de obicei cea mai prosperă perioadă pentru Apple. Compania și-a revigorat în toamna anului trecut propunerile pentru sezonul cumpărăturilor de iarnă, lansând iPhone 5, noi generații iPad și Mac, dar și tableta iPad Mini, care se adresează consumatorilor interesați de un produs mai mic sau mai ieftin.

Apple a pierdut, din luna septembrie, aproximativ 175 miliarde de dolari din capitalizarea de piață, și ar putea pierde în curând statutul de cea mai mare companie listată din lume în favoarea gigantului petrolier Exxon Mobil.

La cotația de 514 dolari pe acțiune de la finalul ședinței bursiere de miercuri de la New York, valoarea de piață a Apple este de 482,7 miliarde de dolari, față de 413,5 miliarde de dolari pentru Exxon, cea mai mare companie petrolieră privată din lume.

Pentru trimestrul al doilea fiscal, adică primele trei luni ale anului 2013, Apple estimează vânzări între 41-43 miliarde de dolari, cu mult sub estimările analuiștilor, de 45,5 miliarde de dolari.

Directorul general al Apple, Tim Cook, și directorul financiar executiv, Peter Oppenheimer, au apărat performanțele companiei în timpul conferinței pentru prezentarea rezultatelor, subliniind că vânzările iPhone, iPad și iMac au fost trase în jos de capacitatea prea redusă de producție, care nu a putut ține pasul cu cererea.

„Sunt câțiva factori care afectează rezultatele comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, performanța solidă a afacerii fiind mai dificil de observat”, a afirmat Oppenheimer.

Apple a vândut în ultimele trei luni ale anului trecut 47,8 milioane de iPhone-uri, la care se adaugă 22,9 milioane de iPad-uri, 4,1 milioane de computere Mac și 12,7 milioane de iPod-uri.

Rezultatele prezentate miercuri de Apple sugerează că perioada îndelungată de creștere explozivă reușită de companie după lansarea primului iPhone, în 2007, a luat sfârșit. Cu toate acestea, unii investitori văd scăderea din ultimele 5 luni a acțiunilor Apple drept o oportunitate de cumpărare, sentiment antrenat și de Tim Cook, care s-a arătat încrezător în produsele aflate în dezvoltare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...