Prima pagină » Economic » Cât câștigă game testerii din România

Cât câștigă game testerii din România

Cât câștigă game testerii din România
Testele sunt realizate în companii specializate, pe o perioadă mai lungă de timp, până în momentul în care jocurile primesc avizul necesar și sunt considerate gata pentru comercializare.

Mulți îi invidiază pentru că își petrec toată ziua jucându-se și primesc și un salariu pentru asta. În realitate însă, game testerii, cei care testează înainte de lansarea pe piață primele versiuni ale jocurilor care vor fi instalate ulterior pe console, pe dispozitive mobile sau pe PC, au salarii mai mici decât unii dintre casierii marilor lanțuri de retail din România sau chiar decât unii dintre recepționerii hotelurilor de lux din Capitală.

Angajații companiei Gameloft, unul dintre cei mari mari dezvoltatori de jocuri pentru dispozitive mobile și pentru console de pe piața locală, care lucrează ca game testeri sunt plătiți cu un salariu net lunar de 1.100 de lei, potrivit informațiilor obținute de gândul de la surse din piață.

În cazul în care aceștia aleg să lucreze pe tura de noapte, câștigurile lor pot crește până la 1.300 de lei pe lună.

Game testerii Gameloft primesc și bonuri de masă, în valoare de circa 9 lei, numărul lor fiind egal cu cel al zilelor lucrătoare.

Salarii mai mici, de doar 800 de lei net pe lună, obțin angajații Electronic Arts care se numesc quality assurance tester și au responsabilitatea de a testa jocurile pentru console sau pentru PC.

Cei care vor că câștige mai mulți bani la finalul lunii pot lucra ore suplimentare în weekend, o astfel de zi fiind plătită dublu față de o zi de muncă obișnuită.

Ei primesc totodată bonuri de masă, tot în valoare de circa 9 lei, câte unul pentru fiecare zi lucrătoare.

Printre companiile de gaming prezente la ora actuală pe piața din România se numără și King, dezvoltatorul jocului Candy Crush Saga, și Ubisoft.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii