Prima pagină » Economic » Ce profit a înregistrat în primele luni ale anului a doua cea mai mare bancă din România

Ce profit a înregistrat în primele luni ale anului a doua cea mai mare bancă din România

Ce profit a înregistrat în primele luni ale anului a doua cea mai mare bancă din România
BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a înregistrat un profit net de 13 milioane lei în primul trimestru din acest an, în scădere cu 84% față de perioada similară a anului trecut, iar volumul creditelor acordate a avansat cu 2,1%, potrivit informațiilor transmise marți la Bursa de Valori București.

BRD – Groupe Societe Generale (BRD) a înregistrat un profit net de 13 milioane lei în primul trimestru din acest an, în scădere cu 84% față de perioada similară a anului trecut, iar volumul creditelor acordate a avansat cu 2,1%, potrivit informațiilor transmise marți la Bursa de Valori București, informează Mediafax.

„În primul trimestru al anului 2013, banca și-a desfășurat activitatea în condițiile unui mediu economic încă dificil, caracterizat de o cerere scăzută de produse și servicii bancare. Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 34,97 miliarde lei, mai mare cu 2,1% în comparație cu nivelul înregistrat pe 31 martie 2012, cu accent pe creditarea persoanelor fizice (+3,4% vs -1,5% la nivel de piață). Această evoluție a fost susținută în principal de creditele imobiliare, în creștere cu 32% față de trimestrul I al anului 2012, nivel care depășește media pieței, care a înregistrat o creștere de doar 10,4%”, se spune într-un comunicat transmis de BRD.

Creditele pentru companii au înregistrat un ușor avans față de aceeași perioadă a anului 2012 (+1%), cu o evoluție deosebit de bună la nivelul segmentului marilor clienți corporativi (+4,7% în comparație cu T1 2012).

Volumul depozitelor a crescut, la sfârșitul primului trimestru din acest an, cu 3% față de 31 martie 2012, ajungând la 32,54 miliarde lei. Depozitele persoanelor fizice au crescut cu 1,4% față de sfârșitul anului 2012 și cu 4,2% față de primele trei luni ale anului trecut, cu un accent deosebit pe depozitele în valută (+14,3% față de 31 martie 2012).

„În consecință, raportul credite/depozite se situează la 94,6%, în scădere cu 5 puncte față de aceeași perioadă a anului trecut (99,6%)”, se arată în comunicat.

Venitul net bancar al perioadei este de 687 miliarde de lei, mai mic cu 10,5% în comparație cu 31 martie 2012, influențat în principal de o evoluție negativă a marjei nete de dobândă (-17,1%) care, față de aceeași perioadă a anului 2012, a fost determinată de efecte negative de volum, structură și evoluție a dobânzii, potrivit băncii.

Cheltuielile operaționale au scăzut cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Raportul cost/venit este de 45,7%, în scădere cu 0,7 puncte față de sfârșitul anului 2012.

Costul net al riscului aferent primului trimestru al anului 2013 a fost mai mare cu 4,2% față de perioada similară a anului trecut și a continuat să fie puternic influențat de mediul economic advers. Acesta a rămas aproape de nivelul înregistrat în primul trimestru al anului 2012, dar a scăzut în mod semnificativ în comparație cu nivelurile înregistrate în ultimele două trimestre ale anului trecut.

Provizioanele mai mari înregistrate anul trecut au dus banca în premieră pe o pierdere netă anulă, cu un rezultat negativ de 331 milioane lei.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, TRANȘANT după decizia CCR privind Legea ANI: Nu putem schimba principiile în funcție de persoană
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Oamenii antici ar fi dezvoltat un truc remarcabil pentru a supraviețui în ultima eră glaciară