Prima pagină » Economic » Comisia Europeană a aprobat finanțarea podului suspendat peste Dunăre dintre Brăila și Tulcea

Comisia Europeană a aprobat finanțarea podului suspendat peste Dunăre dintre Brăila și Tulcea

Comisia Europeană a aprobat finanțarea podului suspendat peste Dunăre dintre Brăila și Tulcea
Comisia Europeană a aprobat finanțarea podului suspendat peste Dunăre dintre Brăila și Tulcea, a anunțat sâmbătă, pe Facebook, ministrul Finanțelor Publice Eugen Teodorovici.

Podul are o lungime de aproape 2 kilometri. Construcția a început la finalul anului trecut și va avea beneficii economice, sociale și de mediu pentru întreaga regiune Brăila, Galați, Tulcea și Constanța, spune ministrul.

Solicitarea de finanțare a fost transmisă în perioada în care Teodorovici a fost ministru interimar al fondurilor europene, la finalul lunii mai a acestui an. „Vom putea imediat începe decontarea facturilor din fondurile europene alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare”, spune Teodorovici.

Anterior autoritățile au anunțat că pentru pos sunt disponibile finanțări de aproximativ 550 milioane euro, din care 363 milioane euro sunt fonduri europene.

Drumul de legătură va avea două benzi pe sens între Brăila și Jijila, cu o lungime de 19 kilometri, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens cu o lungime de 4,3 km.

Proiectul este planificat a fi finalizat la 31 decembrie 2023.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Unde a fugit iubitul Valentinei, de fapt. Complicele lui Vlad Bălțățeanu le-a spus anchetatorilor planul lui Vlad Bălțățeanu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Mărturisire neașteptată făcută de Cheloo la „Asia Express” despre moartea mamei sale: „A fost decizia ei”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii