Dan Șova, viața și opera. PLUS Câți kilometri de autostradă au fost inaugurați de miniștrii Transporturilor

Redactor:
Loredana Voiculescu
Redactor:
Mihaela Stoica
O întârziere de șase luni în semnarea contractului cu constructorul autostrăzii Comarnic-Brașov, bâlbele cu uite contractul nu este contractul original cu Bechtel, promisiuni pentru 2.400 de kilometri de autostrăzi până în 2020 și mai mulți manageri privați de la companii de stat rămași pe drumuri. Pe scurt, astfel ar arăta viața și opera lui Dan Șova.

La scurt timp după ce devenea ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național, Dan Șova anunța că dorește încetarea „de comun acord” a contractului cu Bechtel, pe motiv că „s-ar ajunge la cifre astronomice”.

În 2003 Guvernul Năstase îi încredința direct, fără licitație, companiei americane Bechtel, contractul pentru construirea Autostrăzii Transilvania (Brașov-Borș). Din cei 415 kilometri ai autostrăzii au fost deschiși doar 52 de kilometri, iar suma plătită companiei americane a fost de 1,5 miliarde de euro.  Despăgubirile plătite ulterior companiei Bechtel, la rezilierea contractului, anunțată în mai 2013 de Dan Șova, au fost de 37,2 milioane de euro.

După încheierea formalităților de reziliere, contractul cu Bechtel va fi și desecretizat, promitea Șova, în mai anul trecut. În decembrie 2013, Șova anunța, la TV că autoritățile din România au solicitat reprezentanților Bechtel din Statele Unite ale Americii contractul original încheiat în 2003 pentru Autostrada Transilvania, iar aceștia și-au dat acceptul să îl trimită. Nici până acum contractul original, din 2004, nu a fost făcut public.

Departamentul condus de Dan Șova reclama în august anul trecut la DNA dispariția contractului original cu Bechtel. Ulterior, premierul Victor Ponta a precizat că negocierile de reziliere au fost purtate pe baza unei copii legalizate a contractului.

În replică, fostul ministru PDL al Transporturilor, Anca Boagiu, i-a indicat lui Șova locul exact unde s-ar afla contractul cu pricina: contractul original se găsește la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58″.

Recent, Compania de autostrăzi a scos la licitație contractul pentru finalizarea lucrărilor pe autostrada Borș- Suplacu de Barcău (60 de kilometri), care era realizat în proporție de circa 50% de către Bechtel. Valoarea estimată a contractului este între 219 milioane de euro și 263 milioane de euro, potrivit anunțului din SEAP.

Lista lui Ponta pentru Șova

În ianuarie 2013 Victor Ponta anunța la TV că i-a transmis ministrului Șova să alcătuiască o listă de priorități cu 10 proiecte pentru care Dan Șova va căuta finanțare în parteneriat public- privat. Între proiecte, Ponta enumera autostrăzile București-Brașov și Pitești-Craiova, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, centrala de la Tarnița, podul Măcin și canalul Siret-Bărăgan. Tot în stadiu de proiect se găsesc și în prezent aceste investiții.

Comarnic-Brașov, în stand by

Premierul Victor Ponta a susținut în februarie 2013 că nu va mai candida la următoarele alegeri parlamentare, în 2016, dacă autostrada Comarnic-Brașov nu va fi executată până la acel moment.

În noiembrie 2013, la emisiunea „După 20 de ani”, la ProTV, Șova spunea că lucrările la Comarnic- Brașov sunt programate să înceapă în aprilie 2014. „Dacă îi ajută vremea, termină până la finele 2016, dacă nu, termină în 2017″, a spus atunci Șova. Contractul cu Vinci-Strabag-Aktor, câștigătorul licitației pentru Comarnic-Brașov, nu a fost semnat nici până în prezent.  Constructorii caută încă finanțare privată pentru autostradă.

Centura de sud a Capitalei și autostrada Pitești-Craiova

Șova promitea în primăvara anului trecut că în noiembrie 2013 CNADNR va anunța câștigătorul licitației pentru Centura de Sud a Bucureștiului, iar în decembrie pentru Pitești-Craiova. Nici până în prezent nu au fost anunțați câștigătorii acestor contracte de concesiune. Dan Șova a spus marți că procedurile vor mai fi prelungite câteva luni.

În aprilie, Dan Șova a declarat că în 2013 vor fi inaugurați în total 142 de noi kilometri de autostrăzi. Până la urmă, la finele lui 2013 au fost inaugurați aproximativ  110 kilometri de autostradă.

Lucrările la Sibiu-Pitești

În toamna anului trecut, ministrul delegat Șova promitea că „în cea mai bună variantă începem construcția la Sibiu-Pitești la începutul anului 2015″. În prezent, CNADNR a organizat o licitație pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru Sibiu-Pitești.

În luna martie, Șova declara, la audieri în Parlament, că studiul de fezabilitate pentru Sibiu-Pitești a fost publicat în SEAP, însă anunțul pentru licitație a fost publicat abia recent, la începutul lunii iunie.

Stâlpul din mijlocul drumului

O gafă pe care a făcut-o Dan Șova este legată de nivelul TVA. La audierile de la comisia specială pentru exploatările de la Roșia Montană, Dan Șova a spus că taxa pe valoare adăugată în România este de 19 la sută, în loc de 24 la sută. Când i s-a atras atenția asupra greșelii, Șova a mers mai departe: „Vom încerca, pe viitor, să readucem TVA-ul la 19 la sută”.

Un alt moment inedit a fost legat de imaginea unui stâlp în mijlocul centurii Craiova, despre care ministrul proiectelor de infrastructură, Dan Șova, a susținut că  „nu avem un stâlp în mijloc, avem un șantier cu un stâlp”.

În decembrie anul trecut, ministrul delegat promitea că „până la 1 decembrie 2018, când vom avea sărbătorirea a 100 de ani de la statul național unitar, Autostrada Transilvania va fi fost gata”.

Împreună cu Dan Șova, premierul Ponta face publică harta autostrăzilor prioritare în 2018, printre care  București-Alexandria, Târgu Neamț-Roman sau Buzău-Galați, dar dintre care lipsește autostrada Sibiu-Pitești.

Dacă între pierzători se află uzina Dacia, între marii câștigători ai programului de autostrăzi la loc de frunte se află fostul șef de CJ Teleorman, actualul vicepremier Liviu Dragnea, care va putea veni la serviciu, în câțiva ani, pe autostrada care va lega București de Alexandria. Autostrada ar urma să fie finanțată din Fondul de Coeziune, potrivit datelor prezentate de premierul Ponta.

 

În decembrie 2013, premierul Victor Ponta și ministrul delegat Dan Șova au inaugurat circa 70 km de autostradă, mai exact loturile 1,2 și 4 din autostrada Sibiu-Orăștie. În zonă, câțiva tineri au afișat pancarte cu mesajele „Ne mândrim cu tot ce face Victor Ponta pentru pace” și „Așteptăm cu interes cel de-al XV-lea Congres”, potrivit Mediafax.

Licitații pe bandă rulantă pentru SF-uri

În ultima perioadă, Șova a anunțat, în calitate de Ministrul al Transporturilor, organizarea de licitații pentru aproape 20 de studii de fezabilitate pentru a acoperi toate proiectele de autostrăzi prezentate de premierul Victor Ponta pe hărțile desenate cu proiecte prioritare pentru 2018. Dacă lucrările de construcție nu vor demara în doi ani de la finalizarea studiilor de fezabilitate, efortul este în zadar, pentru că SF-urile au o durată de viață limitată la doi ani, potrivit consultanților în domeniu.

Gândul a scris că CNADNR a plătit, de-a lungul anilor, aproximativ 60 de milioane de euro pentru studii de fezabilitate (SF) și studii de prefezabilitate pentru aproximativ 1.400 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres a căror construcție nu a demarat niciodată. Problema este că majoritatea studiilor de fezabilitate au expirat, iar acum se fac altele noi care riscă să aibă aceeași soartă.

Master Planul de Transport nu este gata

Cât privește Master Planul General de Transport, document de care ține absorbția de fonduri europene pentru Transporturi în exercițiul financiar 2014-2020, acesta nu este încă finalizat. Documentul trebuia să fie gata la începutul acestui an. Șova se apără spunând că a fost ministru al Transporturilor timp de doar câteva luni și că o mare responsabilitate pentru întârziere o poartă și predecesorul său, Ramona Mănescu.

Miniștrii Transporturilor și inaugurările de autostrăzi

În comparație cu alți miniștri ai Transporturilor, Dan Șova a reușit să inaugureze, în mai bine de un an și jumătate, cât s-a ocupat de autostrăzi, cei mai mulți kilometri de autostradă, 242 de kilometri, potrivit declarațiilor sale de marți. Majoritatea lor au fost începuți pe vremea Opoziției.

Ministrul Transporturilor care a inaugurat primul un tronson de autostradă din România, după 1989, a fost Miron Mitrea.

Mitrea a inaugurat, în iunie 2004, primele tronsoane de autostradă din România de după 1989. Este vorba de două tronsoane de autostradă din București-Constanța, cu o lungime de 56 de kilometri. Tronsoanele finalizate erau București-Fundulea, în lungime de 26,5 kilometri și Fundulea-Lehliu (29,2 kilometri), costurile totale fiind de 108 milioane de euro.

Tot Miron Mitrea a inaugurat și următorul tronson al autostrăzii spre mare, Lehliu-Drajna (41,6 kilometri), în noiembrie 2004.  La ceremonie a luat parte și președintele de la acea vreme, Ion Iliescu. Valoarea investiției pentru realizarea celor 42 de kilometri de autostradă care leagă localitățile Lehliu și Drajna se ridică la 84 milioane euro. Constructorul tronsonului a fost compania franceză Colas.

În noiembrie 2004, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ludovic Orban, inaugura, împreună cu premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, linia de centură a municipiului Pitești, investiție de 113,6 milioane de euro, având o lungime de 15,2 km.

În decembrie 2009, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, deschidea circulația, alături de premierul Emil Boc, pe primii 42 de kilometri din Autostrada Transilvania, tronsonul Turda-Gilău.

În noiembrie 2010, ministrul Transporturilor Anca Boagiu tăia, cu premierul Emil Boc, panglica la încă 10 kilometri din Autostrada Transilvania, între Turda și Câmpia Turzii.

De altfel aceștia aveau să fie și ultimii kilometri finalizați de Bechtel din cei 415 kilometri proiectați din Autostrada Transilvania. În total, pentru cei 52 de kilometri, Bechtel a încasat de la statul român 1,5 miliarde de euro.

În doi ani de mandat, Boagiu a tăiat panglica pentru 115 kilometri de autostrăzi, în care sunt incluse și centuri ocolitoare la nivel de autostradă. Varianta de ocolire a municipiului Sibiu, de 20,8 kilometri, din care 17,2 kilometri sunt în regim de autostradă, au presupus o investiție de aproximativ o sută de milioane de euro. În iulie 2011, Anca Boagiu a deschis circulația și pe 21 de kilometri din tronsonul Medgidia-Constanța.

În luna septembrie 201,1 încă 4 kilometri din centura Constanței au fost deschiși de Boagiu.
Anca Boagiu a inaugurat la finele anului 2011 autostrada Arad-Timișoara, care are 32 de kilometri.

În iulie 2012, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, participa la inaugurarea tronsonului Cernavodă -Medgidia, pe o singură bandă pe sens.

Și centura de ocolire a Constanței, de 21,8 km, a fost deschisă circulației în vara anului 2012. O porțiune de 4 kilometri din centură fusese inaugurată de Anca Boagiu și Emil Boc.

Tot în iulie 2012, Silaghi lua parte la ceremonia în care premierul Victor Ponta a inaugurat autostrada Bucuresti-Ploiesti, mai exact 56 de km, din cei 62 km.

Inaugurările lui Șova

În mai 2013, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură și Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova, s-a dus singur, fără premierul Victor Ponta, la inaugurarea Simeria-Orăștie (17,5 kilometri), cel de al doilea tronson al autostrăzii Deva – Orăștie.

Tronsonul face legătura cu Deva-Simeria (15 kilometri), deschis circulației în decembrie 2012, tot fără discursuri sau tăieri de panglică.

Tot pe mandatul lui Șova la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură au fost deschise și alte tronsoane de autostradă, între care centura Lugojului (11 kilometri), A4 Agigea-Port Constanța (2 kilometri), Lugoj-Deva (lot 1, de 17,4 kilometri).

În perioada 2004-2013, Ministerul Transporturilor a avut la dispoziție un buget cumulat de peste 25 de miliarde de euro, potrivit calculelor Ziarului Financiar, însă acești bani nu s-au reflectat în calitatea sau dezvoltarea rețelei de infrastructură de transport.

România are în prezent 645 de kilometri de autostradă, ocupând ultimul loc în Uniunea Europeană.

Sursa: Raport Consiliul Concurenței

Evoluția anuală a numărului de kilometri de autostradă inaugurați în România:

1972: 98  km
1987: 18 km
2004: 97 km
2007: 50 km
2009: 42 km
2010: 10 km
2011: 50 km
2012: 164 km
2013: 116 km

Sursa Raport al Consiliului Concurenței și date CNADNR

104 milioane de euro pentru FCSB. Gigi Becali a bătut toate recordurile din Liga 1
Ce a pățit Ciprian din Iași după ce a chemat o escortă cu 150 lei/ora....
FOTO. Antonia a pozat fără jenă sau inhibiții! Și-a arătat complet trupul într-un body prea...
Saraca… Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta… Totul a fost dezvăluit...
Simona Halep a primit cea mai dură lecție de la Sorana Cîrstea! Motivul pentru care...
Veste mare pentru români. De ce vor avea parte în ziua vaccinării. E cadou de...
Rapel la 6 luni la Pfizer şi Moderna. Recomandarea emisă de Academia de Medicină din...
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
O femeie din Cluj, vaccinată cu Pfizer, a murit în secția de Terapie Intensivă. Explicațiile...
Ce a pățit Ciprian din Iași după ce a chemat o escortă cu 150 lei/ora....
Un bebeluș cu TREI penisuri ULUIEȘTE medicii. „Asta da intrare în istorie”
Adevărul despre salamul de Sibiu pe care românii nu îl știu. Ce conține, de fapt
CFR Cluj a câștigat Supercupa României 2020. Cum a sărbătorit campioana României
Moment de infarct la „Războiul Depozitelor”. Ce a descoperit un bărbat într-o boxă cumpărată cu...
ȘOC în lumea muzicii românești: Marele cântăreț A MURIT
Cum să ții postul profesionist. Alimentul vegan cu mai multe proteine decât carnea de pui
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Modificare importantă făcută de Lidl. Ce schimbare importantă pe care trebuie să o ştie toţi...
Inchide