Prima pagină » Economic » De la Bolojan, fără număr. Angajații ROMGAZ SA vor beneficia de o majorare salarială de 6,5% începând cu 1 iunie 2026

De la Bolojan, fără număr. Angajații ROMGAZ SA vor beneficia de o majorare salarială de 6,5% începând cu 1 iunie 2026

De la Bolojan, fără număr. Angajații ROMGAZ SA vor beneficia de o majorare salarială de 6,5% începând cu 1 iunie 2026

Angajații SNGN ROMGAZ SA vor beneficia de o majorare salarială de 6,5% începând cu 1 iunie 2026. Decizia afost luată astăzi de Guvern în condițiile în care compania derulează în 2026 cel mai mare program de investiții din istoria societății, de aproximativ 5,6 miliarde lei.

Romgaz a anunțat miercuri că a ajuns la un acord de principiu cu Azomureș privind principalii termeni comerciali ai tranzacției de preluare a activității operaționale a combinatului chimic. Acesta va fi efectuat prin transfer de afacere. Finalizarea negocierilor este estimată până la sfârșitul lunii.

„SNGN Romgaz SA informează acționarii și investitorii că, în urma negocierilor purtate cu reprezentanții S.C. Azomureș S.A., părțile au ajuns la un acord de principiu cu privire la principalii termeni comerciali ai tranzacției.

Acesta are ca obiect preluarea de către Romgaz a activității operaționale Azomureș. Acesta de va face prin transfer de afacere (Transfer of a Going Concern).

Neptun Deep, cheia afacerii

Între proiectele derulate de SNGN ROMGAZ SA menționăm Neptun Deep, finalizarea centralei Iernut și acordul de principiu cu Azomureș privind preluarea activităţii operaţionale a producătorului de îngrăşăminte chimice.

Decizia de majorare a salariilor angajaților ROMGAZ cu 6,5% a fost luată printr-un Memorandum adoptat în ședința de astăzi a Guvernului

Are în vedere rolul strategic al Romgaz în asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale a României și contribuția sa la stabilitatea pieței de gaze naturale la nivel național.

În acest context, nevoia de menținere a stabilității și motivării resursei umane reprezintă o condiție esențială pentru realizarea obiectivelor operaționale și investiționale asumate de companie.

Măsura are un caracter prudent și justificată. Este orientată către reducerea riscului de migrare a personalului calificat către companii concurente, într-un context de presiune crescută pe piața forței de muncă specializate.

Memorandumul aprobat de Guvern.

Recomandarea autorului: Romgaz preia Azomureș. Singurul combinat de îngrășăminte din România va fi revitalizat prin transfer de afacere

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
China a dezvăluit un robot care înoată precum un pește adevărat. Cum va fi folosit?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!