Prima pagină » Economic » DELOITTE: Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal din România, unul dintre cele mai mari din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa

DELOITTE: Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal din România, unul dintre cele mai mari din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa

Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal, în special ca urmare a schimbărilor legislative frecvente și calității relației cu autoritățile fiscale, este, în România, unul dintre cele mai ridicate din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.

Gradul de incertitudine privind sistemul fiscal, în special ca urmare a schimbărilor legislative frecvente și calității relației cu autoritățile fiscale, este, în România, unul dintre cele mai ridicate din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa, potrivit unui studiu realizat de Deloitte.

Informația este inclusă în prima ediție a raportului „Gradul de certitudine fiscală – un studiu despre relația dintre companii și autoritățile fiscale” în 24 de state din EMEA.

„Deși rezultatele arată că în majoritatea țărilor companiile au o relație bună cu autoritățile fiscale locale, gradul general de incertitudine reprezintă un motiv de îngrijorare: unul din doi respondenți consideră că incertitudinea fiscală din țara lor are un impact și chiar afectează operațiunile companiei pe care o reprezintă”, se arată într-un comunicat al Deloitte.

Studiul analizează totodată gradul în care autoritățile locale implementează sistemele informatice la nivel operațional, modul în care respondenții din diverse țări percep disensiunile cu autoritățile locale și sistemul de soluționare fiscală anticipată.

„Acum trei ani, Deloitte Tax lansa raportul Fiscalitatea românească – Radiografia unei reforme incomplete, care prezenta o parte dintre provocările semnalate de marii contribuabili din România. Identificam atunci două neajunsuri importante care contrabalansau avantajele competitive ale sistemului fiscal românesc (în principal cota unică de 16%). Aceste neajunsuri erau incertitudinea cauzată de frecvența modificărilor legislative și calitatea relației cu autoritățile fiscale (inclusiv transparența, nivelul de pregătire și disponibilitatea acestora). Din păcate, aceleași preocupări se regăsesc și în studiul actual, de data aceasta accentuate de comparațiile de cele mai multe ori nefavorabile nouă cu percepția mediului de afaceri din restul regiunii”, a declarat Alexandru Reff, partener coordonator Deloitte Tax & Legal România.

El a precizat că România este menționată în raport de cele mai multe ori în zona nemulțumirilor extreme.

„Întrucât raportul prezintă date statistice pentru cele 24 de țări studiate, menționarea frecventă a României nu poate să ne bucure, fiind expresia situării noastre constante în zona nemulțumirilor extreme și nu mediane. Este cazul în special când este vorba de calitatea generală a relației cu autoritățile fiscale, eficacitatea recursurilor administrative, încrederea într-un tratament echitabil din partea fiscului în caz de dispută, plângerile împotriva tratamentelor incorecte sau neprofesioniste, impactul incertitudinii fiscale și modificarea abordărilor fiscului în absența unor schimbări legislative. Se confirma încă o dată că sistemul fiscal românesc necesită reformare suplimentară”, a precizat Reff.

Studiul arată că, per ansamblu, companiile și organizațiile au o relație bună cu autoritățile fiscale locale – 65% dintre respondenți susțin că au o relație bună, iar 27% foarte bună. Pe de altă parte, peste 15% dintre respondenții din Austria, Italia, Nigeria, Polonia, România și Rusia spun că au o relație proastă sau foarte proastă.

Calitatea relației dintre contribuabil și autoritățile locale depinde de zona de specializare implicată. Astfel, peste 21% dintre respondenți se confruntă cu dificultăți în relația cu departamentul responsabil de impozitul pe profit, iar 20% în relația cu direcția care administrează TVA.

Gradul de incertitudine fiscală din EMEA variază considerabil de la țară la țară.

Unul din doi respondenți consideră că incertitudinea regimului fiscal din țara de origine are impact sau chiar afectează operațiunile companiilor pe care le reprezintă. Acest sentiment este mai puternic în Ungaria, Kenya, Polonia, Portugalia și România. Principala cauză este frecvența schimbărilor legislative, indicată de aproape o treime dintre respondenți. Pe locul doi se află durata excesivă a litigiilor fiscale (12,4%), urmată de lipsa de consistență de care dau dovadă autoritățile la nivel de doctrină și norme metodologice (12,1%).

Nivelul de încredere este cel mai ridicat în Elveția, consideră 80% dintre respondenți. La polul opus se situează Ungaria, Polonia, România și Rusia, cu cel mai mare grad de incertitudine, conform opiniilor a peste 55% dintre respondenți.

Sistemele de soluționare fiscală anticipate din Belgia, Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Polonia, Suedia și Elveția sunt recunoscute în mediul de afaceri și contribuie astfel la consolidarea percepției unui sistem fiscal stabil. Contribuabilii pot consulta și alte departamente din cadrul autorităților fiscale locale pentru a clarifica anumite aspecte fiscale, fără a solicită însă eliberarea unei soluții fiscale anticipate care în mod firesc va fi opozabilă autorităților de control. În general, aproape un sfert dintre respondenți au solicitat îndrumări prin astfel de canale.

Aproape 36% dintre respondenții implicați în astfel de demersuri de obținere a unei soluții fiscale anticipate spun că este un proces lent, mai ales în Rusia și România. Prin comparație, procesele sunt evaluate pozitiv în Luxemburg, Polonia, Elveția și Olanda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Motivul pentru care Google a restricționat accesul Meta la modelele sale de Inteligență Artificială