Prima pagină » Economic » Diferența dintre un român și un german care își cumpără casă.”Le spun că nu vor locui acolo mai mult de zece ani”

Diferența dintre un român și un german care își cumpără casă.”Le spun că nu vor locui acolo mai mult de zece ani”

Diferența dintre un român și un german care își cumpără casă.
Chiria nu este o opțiune pentru români. Așa au ajuns în jur de 90% dintre cei din țara noastră să fie proprietari, proporție mult mai mare decât în alte state europene.

Românilor nu le place să fie chiriași, așa s-a ajuns ca 90% dintre cei din țara noastră să fie proprietari, față de doar 20% așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Elveția. Totodată, vârsta la care românii aleg să își cumpere propria locuință este mult mai mică decât în cazul altor europeni.

„Dacă majoritatea nemților ajung proprietari după 50-55 de ani, noi avem foarte mulți proprietari la 22-25 de ani care în 4-5 ani realizează că poate ar avea nevoie de altceva”, a declarat Răzvan Stroescu, managing director al Independent Brokers, la Capital TV. „Le spun că nu vor locui acolo mai mult de zece ani”, a mai adăugat el, explicând că în această perioadă de timp oamenii ajung să își schimbe prioritățile.

Decizia de a achiționa o locuință este, totodată, la români una emoțională, nu una calculată. „Când cineva își cumpără un apartament, o locuință, este vorba mai mult despre o decizie emoțională decât de una bazată pe calcule financiare”, a declarat Andreea Comșa, managing director la Premier Estate Management.

Șefa agenției imobiliare a explicat, totodată, că ea a ales să cumpere o casă după ce a calculat că rata la bancă pentru aceasta ar putea fi acoperită peste câțiva ani de chirie, dacă își va dori să se mute și să găsească chiriași care să îi ocupe locuința.

Sfatul specialiștilor: Acum este momentul să cumperi o locuință

Cei doi specialiști în domeniul imobiliar susțin că acum este un moment prielnic pentru cei care își doresc să cumpere o locuință. „Acum este un moment foarte bun pentru achiziția unei locuințe”, este de părere Andreea Comșa, adăugând că băncile au început să dea credite ipotecare mai ușor și că unii dezvoltatori le oferă posibilitatea cumpărătorilor de a plăti un avans urmat de rate.

Stroescu crede, la rândul său, că cei care vor să își cumpere o locuință ar trebui să ia o decizie rapid, „având în vedere că piața în ultimii doi ani este stabilă la proprietățile noi, iar condițiile de creditare sunt foarte bune”. „Astăzi există credite ipotecare care se luptă cu creditele în lei chiar de la egal la egal”, spune el.

Cât despre prețuri, cele mai scăzute se întâlnesc în cazul zonelor de la marginea Bucureștiului unde poți găsi locuințe cu 600-650 de euro pe metru pătrat construit. Inconvenientul acestora este acela că nu toți posibilii clienți sunt dispuși să fie dependenți de zi de zi de propria mașină sau să meargă o oră până la locul de muncă.

În zona Titan poți găsi locuințe scoase la vânzare cu 800 – 900 de euro pe metru pătrat, iar la Tineretului prețul variază între 1.000 – 1.100 de euro pe metru pătrat.

„Cele mai scumpe proiecte ar trebui să fie în zona centrală, dar sunt în nord”, explică Stroescu. Aici un apartament cu vedere la parc poate costa 750.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...