Prima pagină » Economic » Directorul general al Oficiului Participațiilor Statului: Contractele „băieților deștepți” din energie pot fi încetate

Directorul general al Oficiului Participațiilor Statului: Contractele „băieților deștepți” din energie pot fi încetate

Directorul general al Oficiului Participațiilor Statului: Contractele
Contractele Hidroelectrica cu așa numiții băieți deștepți din energie "pot fi încetate", a declarat, miercuri, într-o conferința de presă, Remus Vulpescu, directorul general al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI).

Contractele Hidroelectrica cu așa-numiții băieți deștepți din energie „pot fi încetate”, a declarat, miercuri, într-o conferința de presă, Remus Vulpescu, directorul general al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), care a precizat că negocierile cu aceștia sunt în derulare, iar până în prezent statul nu a reușit scăderea perioadelor de valabilitate a contractelor bilaterale.

„Noi putem discuta de reziliere, anulare, denunțare, noțiuni juridice ce presupun încetarea efectelor contractelor bilaterale. (…) Aceste contracte pot fi încetate”, a precizat Vulpescu, răspunzând la o întrebare din partea presei.

Directorul general al OPSPI a menționat că firmele care au contracte directe de achiziție încheiate cu Hidroelectrica au acceptat, în cadrul negocierilor care sunt în derulare, mici majorări de prețuri și mici scăderi ale cantităților de energie, însă nici unul dintre beneficiarii contractelor directe de achiziție a electricității nu a acceptat scăderea perioadelor contractuale, unul dintre contracte având termen de valabilitate în 2019.

Vulpescu a precizat că autoritățile păstrează deschise toate opțiunile în privința renegocierii contractelor de vânzare directă a energiei încheiate de Hidroelectrica și că au „sentimentul că se poate obține mai mult” din renegocierea acestor acorduri.

„Ne-am putea permite să tragem o concluzie rapidă, altele (concluzii – n.r.) vor fi după întâlnirea board-ului FMI. Ne păstrăm deschise toate opțiunile de negociere și implicare a statului”, a spus Vulpescu. El a adăugat că trei sferturi din energia hidro din România face obiectul a opt contracte bilaterale.

Energie de 360 de milioane de euro de la Hidroelectrica pentru „băieții deștepți”

Hidroelectrica a livrat în 2011 „băieților deștepți” energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), în scădere cu 300 de milioane de lei față de 2010, contractele bilaterale reprezentând jumătate din vânzările companiei de stat în anul trecut, potrivit Mediafax.

Vânzările totale ale companiei au fost anul trecut de 3,01 miliarde lei, în coborâre cu 7,6% față de nivelul de 3,26 miliarde lei înregistrat în 2010, se arată în raportul anual al Hidroelectrica.

Compania a vândut anul trecut electricitate prin contracte directe către companiile Alro Slatina, Elsid Titu, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie, EFT România, Compania Națională a Huilei (CNH) Petroșani, CLMB-Patinoar Brașov și Societatea Națională a Sării (Salrom).

Companiile care au anul trecut avut cele mai mari contracte sunt Alro (322,47 milioane lei), Energy Holding (280,25 milioane lei), Alpiq RomEnergie (204,34 milioane lei), ArcelorMittal Galați (185,46 milioane lei), EFT România (136,68 milioane lei), Alpiq RomIndustries (130 milioane lei) și Electromagnetica (124,95 milioane lei).

Contractul cu ArcelorMittal Galați a expirat la finele anului trecut.

Tot la finele anului trecut, Hidroelectrica a anunțat că a reziliat contractele cu CNH, Salrom, CLMB-Patinoar Brașov, iar Luxten a renunțat la acord.

Față de 2010, din lista „băieților deștepți” a dispărut compania elvețiană EFT AG. Prin sintagma „băieți deștepți” sunt vizate companiile care au contracte directe de achiziție a energiei la prețuri mici de la Hidroelectrica.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 și 2003, și expiră în 2014, 2015 sau 2018.

Guvernul a început la sfârșitul anului trecut renegocierea acestor acorduri, la cererea Fondului Monetar Internațional, dar încă nu a prezentat rezultatele finale ale acestei operațiuni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București