Prima pagină » Economic » După hărțile de hazard de 40 milioane de euro, Ministerul Mediului dă 77 de milioane de euro pe un sistem IT anti-inundații

După hărțile de hazard de 40 milioane de euro, Ministerul Mediului dă 77 de milioane de euro pe un sistem IT anti-inundații

După hărțile de hazard de 40 milioane de euro, Ministerul Mediului dă 77 de milioane de euro pe un sistem IT anti-inundații
Asocierea formată din Dimar SRL, Expert One Research, Rokura și UTI Grup va furniza Ministerul Mediului un sistem informațional destinat preveniri și reducerii consecințelor distructive ale inundațiilor, valoarea contractului ridicându-se la 341,8 milioane de lei, TVA inclusă (77 milioane de euro).

Asocierea formată din Dimar SRL, Expert One Research, Rokura și UTI Grup va furniza Ministerul Mediului un sistem informațional destinat prevenirii și reducerii consecințelor distructive ale inundațiilor, potrivit Mediafax.

Autoritatea contactantă a estimat valoarea licitației la 342,4 milioane de lei, TVA inclus, conform anunțului de participare publicat în octombrie 2013 pe www.e-licitatie.ro.

La licitație au mai depus oferte asocierile formate din Alexander Hidro Projects, Hidroelectrica – Serv, IMSAT România, MER Systems (Israel), OFITECO Consulting Engineers (Spania), SEBA Hydrometrie (Germania) și ISPH Project Developement, Hidrocontrucția, Blom România, VIA Carpatia Consult, Star Storage, Construct CO Group, Elsaco Electroni, Orion Europe, Orion (Italia) și Pizzi Instruments (Italia), precum și Romsys, Open Gov SRL, Electroechipament Industrial și Athenaeum Construct.

Potrivit anunțului de atribuire, Rokura va subcontracta societății Contech Group SRL (județul Ilfov) lucrări în sumă de 62,9 milioane de lei, TVA inclus. De asemenea, Dimar SRL și Miadi Production SRL București vor încheia un contact de subcontrtactare pentru sumă de 97,03 milioane de lei, TVA inclus.

Denumit „WATMAN – Sistem Informațional pentru Managementul Integrat al Apelor -Etapa I”, proiectul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice este finanțat din fonduri europene și are ca obiectiv stabilirea unei baze de infrastructuri adecvate la nivel național pentru prevenirea și reducerea consecințelor distructive ale inundațiilor.

„Lucrările de infrastructură propuse, piese de echipamente și dotări, vor fi instalate în puncte distincte pe întreg teritoriul românesc, în bazinele hidrologice Someș-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița, Siret, Prut-Bârlad și Dobrogea-Litoral”, se precizează în anunțul de participare.

Lucrările se vor încheia în iulie 2015.

Cine este în spatele firmelor

Cu afaceri de 61,2 milioane de lei în 2013, Dimar SRL activează în domeniul lucrărilor de construcții a drumurilor și autostrăzilor și este controlată integral de Iulian Drăgunoiu.

UTI Grup este o companie de tip holding, cu capital majoritar românesc, fondată în 1990, fiind organizată la nivel operațional pe patru linii de business: sisteme de securitate pentru infrastructuri critice și apărare, tehnologia informației și comunicații, managementul traficului, construcții și facility management.

Compania are filiale în Republica Moldova, Polonia, Italia, Olanda, Azerbaijan și activități în țări din Europa Centrală și de Sud, precum și în Orientul Mijlociu.

În 2013, grupul UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, a înregistrat o cifra de afaceri de 125 milioane de euro.

Rokura este un integrator de soluții dedicate de comunicații date și voce. În 2013, afacerile societății au atins 15,7 milioane de lei, de la 17,8 milioane de lei în urmă cu an.

Societatea este controlată de Cristian Pamfilie – 47,29%, Vladimir Cristian Georgescu – 37,28%, Gabriela Lucreția Georgescu – 10%, Gabriel Petrescu – 4,86%, și Radcom SRl București – 0,57%.
Expert One Research SRL are ca obiect „Alte activități de servicii privind tehnologia informației” și este controlată de Dan Ionuț Rizea – 98,98% și Ionuț Claudiu Toader – 1,02%.

Anul trecut, afacerile societății au crescut cu 86%, la 142,65 milioane de lei.

Hărțile de hazard la inundații, investiție de 40 de milioane de euro

Pe de altă parte, în luna aprilie a acestui an Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a anunțat finalizarea hărților de hazard la inundații, pentru care a cheltuit peste 40 milioane de euro, majoritatea bani europeni. Autoritățile anunțau că aceste hărți vor fi utile inclusiv autorităților locale în lupta impotriva inundațiilor. Hărțile de hazard la inundații arată limita inundaței – adică până unde se poate extinde apa într-un scenariu considerat – și adâncimea sau nivelul apei. 

Pe de altă parte, în luna mai anul trecut gândul a scris că autoritățile încă nu s-au familiarizat cu utilizarea hărților de hazard la inundații, în forma disponibilă la acea vreme.

Inundațiile din aprilie anul trecut provocate de râul Jiu au luat prin surprindere autoritățile locale care recunoșteau la acea vreme că nu au mai avut timp să studieze hărțile de hazard la inundații în formatul disponibil la acea vreme, pentru a estima ce zone ar putea ajunge sub ape și ce măsuri trebuie luate pentru a reduce pagubele.

„Hărțile sunt folositoare. Dar atât de repede ne-au luat ploile… Avem suficientă experiență, avem și manualul primarului. Știm cum să acționăm”, ne mărturisea în primăvara anului trecut Teodor Popescu, șeful Serviciului de Gospodărire a Apelor din Târgu Jiu.

Românii vor putea vedea cât de mare este riscul de inundații în zona în care locuiesc. La rândul lor, autoritățile locale vor putea ține cont de aceste hărți atunci când trebuie să elibereze, de exemplu, o autorizație de construcție într-o anumită zonă. 

Zonele cu cel mai mare risc de inundații sunt, potrivit reprezentanților Apelor Române, Bazinul inferior al Siretului, zona Banatului, zona dinspre Prut, iar la nivelul Capitalei, zonele inundabile sunt în vestul Bucureștiului și zona lacurilor, în special lacul Colentina.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție neașteptată alături de soțul ei la piscină. Cum arată la 57 de ani în costum de baie
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Alpii și Pirineii, posibile surse naturale de hidrogen