Prima pagină » Economic » Finanțe » Statul român a împrumutat o sumă-record de pe piața externă în 2020. Cât a luat de la bănci pe plan intern?

Statul român a împrumutat o sumă-record de pe piața externă în 2020. Cât a luat de la bănci pe plan intern?

Statul român a împrumutat o sumă-record de pe piața externă în 2020. Cât a luat de la bănci pe plan intern?
România a împrumutat în 2020 în total 11,6 miliarde de euro de pe piața externă / Sursa foto: Shutterstock

România a împrumutat în 2020 11,6 miliarde de euro de pe piața externă, o sumă-record ce reprezintă dublu faţă de programul de la începutul anului. Împrumuturile statului de la băncile de pe piaţa internă, în euro, s-au apropiat de 2,3 miliarde de euro.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în total suma-record de 11,6 miliarde de euro, echivalent, de pe pieţele externe în 2020 – respectiv 8,8 miliarde de euro şi 3,3 miliarde de dolari – aproape dublu faţă de nivelul programat la începutul anului, iar de pe piaţa internă Trezoreria Statului a mai împrumutat în euro de la bănci aproape 2,3 miliarde de euro. România depinde de capitalurile străine atât pentru rostogolirea datoriei externe, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

Conform datelor publicate marți de Ministerul Finanțelor, la sfârșitul lunii noiembrie 2020, deficitul bugetar a urcat la 8% din PIB, în creștere cu un punct procentual față de luna precedentă. Datele se înscriu în continuare în prognoza de 9,1% făcută în urmă cu o lună de fostul ministru al Finanțelor, actualul prim ministru Florin Cîțu.

Patru ieșiri pe piețele externe

La începutul lui 2020, înainte de apariția pandemiei de COVID-19, Ministerul Finanţelor anunţa că vrea să împrumute prin euroobligaţiuni aproximativ 6 miliarde de euro în acest an.

În ianuarie, la prima emisiune de eurobonduri din 2020, Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 miliarde de euro. Emisiunea a fost realizată în două tranşe, din care 1,4 miliarde de euro cu maturitatea de 12 ani, cu un randament de 2,025% şi o dobândă de 2% pe an şi 1,6 miliarde de euro cu maturitatea de 30 ani, cu un randament de 3,391% şi o dobândă de 3,375% pe an. Cele mai mari achiziţii de titluri româneşti au fost făcute de investitorii din Marea Britanie, SUA şi Germania/Austria.

Cel mai recent, în 24 noiembrie, la a patra ieşire pe pieţele externe din 2020, Ministerul Finanţelor a împrumutat prin euroobligaţiuni de pe pieţele externe 2,5 miliarde de euro, atât cât a programat, din care 1,5 miliarde de euro pe maturitatea de 20 de ani şi 1 miliard de euro pe maturitatea de 9 ani.

Randamentul de 1,468% aferent tranşei de 9 ani este cel mai scăzut randament oferit vreodată de România pentru o emisiune denominată în euro, iar rata de dobândă a fost de 1,375% pe an. Pentru tranşa de 1,5 miliarde de euro pe 20 ani, randamentul a fost de 2,650%, iar rata de dobândă de 2,625% pe an, scrie Ziarul Financiar.

Aproape 2,3 miliarde de euro, de pe piața internă

De pe piaţa internă, Ministerul Finanţelor a împrumutat în 2020 aproape 2,3 miliarde de euro. La finalul lunii octombrie, Ministerul Finanţelor a luat de la bănci suma record de aproape 1,65 miliarde euro. Potrivit Ziarului Financiar, aceasta este cea mai mare valoare la o singură emisiune de titluri în euro pe intern, care depăşeşte şi valoarea cumulată a tuturor împrumuturilor în euro de pe piaţa internă din întregul an 2019, de 1,59 miliarde de euro. Suma împrumutată de stat este mai mult decât dublă faţă de valoarea programată pentru această emisiune, de 700 miliarde de euro. Titlurile în euro sunt scadente în 2022.

Randamentul mediu de adjudecare a fost de 0,39% pe an, în condiţiile în care rata cuponului era de 0,45%. La finalul lunii august, statul împrumutase de la bănci 495,1 milioane de euro, după ce la începutul lunii martie a mai împrumutat 150 milioane de euro. Titlurile în euro lansate în acest an pe piaţa internă se adaugă la eurobondurile plasate pe pieţele internaţionale.

Prima licitaţie cu titluri de stat în euro a fost organizată de Ministerul Finanţelor în 2009. Cea mai mare sumă împrumutată de Finanţe în urma licitaţiilor cu titluri de stat în euro lansate pe piaţa internă, de 2,6 miliarde euro, a fost înregistrat tot în 2009, scrie Ziarul Financiar.

În 2019, România se împrumutase pentru prima dată în euro pe o maturitate de 30 de ani, după ce în 2014 lansa în premieră bonduri în dolari pe 30 de ani. În 2019, Ministerul Finanţelor a împrumutat o sumă de 5 miliarde euro de pe pieţele externe, iar de pe piaţa internă Trezoreria Statului a mai împrumutat în euro de la bănci peste 1,59 miliarde de euro.

Ministerul Finanţelor a decis în 2020 suplimentarea valorii programului de împrumuturi externe prin programul „Medium Term Notes“ (Programul MTN)- o facilitate neangajantă încheiată între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de emitent, şi un grup de instituţii financiare selectate- de la 31 miliarde de euro până la un plafon maxim de 41 miliarde de euro.

În cadrul Programului MTN pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat pe pieţele externe, în baza unei documentaţii contractuale standard, oferind emitentului avantajul accesării pieţelor de capital într-un timp mai scurt decât cel necesar parcurgerii etapelor pentru efectuarea fiecărei tranzacţii individuale, scrie Ziarul Financiar.Totodată, se asigură şi flexibilitate în structurarea parametrilor emisiunilor, în funcţie de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale, potrivit Ministerului Finanţelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce nume nou intenționează Donald Trump să-i dea Strâmtorii Ormuz?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!