Gândul vă prezintă HARTA NOUĂ A CENTRULUI VECHI AL CAPITALEI: peste 140 de restaurante, baruri și locuri de distracție din cel mai nou pol de atracție al Bucureștilor

Publicat: 15/12/2012, 13:04
Actualizat: 20/03/2019, 21:34

Centrul Vechi al Capitalei a devenit, în ultimii ani, polul de distracție al Bucureștiului. El atrage în fiecare seară mii de români și nu numai. Nu există expat sau turist străin care să nu fi petrecut o măcar o seară pe străzile Lipscani, Smârdan, Blănari, Covaci ori pe Strada Franceză.

Citește și Programul Zilelor Bucureștiului 2011

În prezent, aici există peste 140 de localuri pentru toate gusturile, de la baruri și restaurante, până la pub-uri și bistrouri, în fiecare dintre ele proprietarii investind, în medie, între 30.000 și 170.000 de euro. Banii s-au dus în renovări, amenajări și utilarea spațiilor care strâng ca un magnet mii de petrecăreți în fiecare seară. Zona valorează la o analiză rapidă cel puțin 4,2 milioane de euro, ca investiții, potrivit unor calcule gândul.

Cei mai mulți întreprinzători aleg să se asocieze în grupuri de două sau trei persoane în vederea realizării unei investiții în deschiderea unui local, indiferent de specificul acestuia. Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor provin, de cele mai multe ori, din surse proprii, nu din credite bancare.

Care sunt cele mai „profitabile” străzi

„Cele mai căutate străzi pentru deschiderea de localuri în Centrul Vechi sunt, în prezent, Smârdan, Lipscani și Strada Franceză, acestea având cel mai mare trafic”, a declarat pentru gândul Radu Tănăsescu, managing partner al diviziei de retail din cadrul agenției imobiliare Coldwell Banker Affiliates. Aceste străzi au și avantajul de a fi printre primele din zonă care au fost reabilitate de către autoritățile locale.

Din punct de vedere al potențialului comercial, investitorii sunt sfătuiți de către Tănăsescu să aleagă pentru deschiderea de localuri spații pe străzile Smârdan sau Lipscani. „Comercial, aș paria pe Șelari datorită traficului pietonal mare”, este de părere Cristian Flavius, evaluator imobiliar acreditat.

Potrivit celor care și-au deschis recent afaceri în Centrul Vechi, deocamdată nu se poate vorbi despre profit, investițiile urmând să devină profitabile abia în câțiva ani. De aceea, pentru moment ei preferă să cheltuiască în continuare sume importante de bani pentru a-și susține afacerile.

În ceea ce privește costurile chiriilor, în zona centrului istoric acestea sunt cuprinse, în general, între 30 și 40 euro/ mp lunar, în cazul străzilor secundare și pot ajunge până la suma de 100 euro /mp în cazul spațiilor aflate în clădirile de pe străzile principale, conform reprezentanților agenției imobiliare Coldwell Banker Affiliates. Cei interesați să cumpere un spațiu comercial în zonă plătesc, în medie, între 2.500 și 3.000 euro/mp, potrivit evaluatorului.

Harta localurilor din Centrul Vechi al Bucureștiului

Click pentru a mări


Localuri noi în centrul istoric

Strada Lipscani

1. NOU! La Mama – restaurant cu specific românesc: gustare tradițională 29,90 lei, bere 7 lei, cafea 5,9 lei, tort cu biscuiți 12,4 lei.
2. Harley – bar: bere 5 lei.
3. Hanul cu tei Embassy – restaurant: pui cu ananas și orez sălbatic 23 lei, bere 6 lei, Cheese Cake cu Caramel 16 lei.
4. NOU! Gang Lads – pub – Pina Colada 16 lei, salată de ton cu porumb dulce 20 lei, clătite cu înghețată de vanilie, sos Bourbon și portocale 13 lei.
5. NOU! Legacy – pub/ restaurant/ lounge
6. NOU! La Muse – pub – bere 7 lei, cocktailuri 17 lei, ceai 10 lei.
7. Old City -pub/ club/ lounge – mușchi de vită cu gorgonzola 53 lei, bere 7 lei, bruschete 10 lei.
8. Team Pub – pub – bere 5 lei, sandviș 7 lei, cocktail de fructe 10 lei.
9. NOU! The Gin Factory – pub cu specific irlandez – bere 7 lei, cidru 14 lei, cafea 8 lei, ciocolată caldă 12 lei.
10. Margo – lounge
11. The Valt – club – Cointreaupolitan 18 lei, bere 8 lei, cocktailuri fără alcool 15 lei.
12. Coffee Right (Gregory’s) – fast food – salată de ciuperci 4,5 lei, Vanilla Ice 9 lei, cafea 4 lei.
13. NOU! Saray – restaurant cu specific turcesc – platou cu gustări asortate 20 lei, lahmacun 9 lei, künefe 15 lei.
14. City Grill – restaurant cu specific românsc – bere 7 lei, ciulama de pui și ciuperci și mămăliguță 11 lei, salată asortată 8 lei, cremă de zahăr ars 5,5 lei.
15. NOU! Simbad – restaurant cu specific libanez – orez cu lapte 13 lei, humus cu carne si muguri de pin 16 lei, haloumi 20 lei, salată fatoush 13 lei.
16. Curtea Sarului – restaurant

Pe Strada Lipscani cea mai mare parte a localurilor sunt restaurante cu specific național, cum ar fi cel libanez, cel românesc sau cel turcers, dar și pub-uri. Aici s-a deschis în urmă cu trei luni restaurantul cu specific turcesc „Saray„. Alina Curteanu, unul dintre proprietarii localului, spune că investiția inițială s-a ridicat la suma de 100.000 de euro, aceasta constând în amenajarea și renovarea spațiului.

Sursa finanțării a fost în mare parte proprie, la care s-a adăugat un credit în valoare de 35.000 de euro. Fiecare dintre cei trei investitori au mai fost implicați și în alte afaceri, în trecut. „Noi suntem prieteni buni. Nu am deschis restaurantul pentru a ne îmbogăți. Oricum fiecare are, pe lângă local, și o altă slujbă”, povestește Alina Curteanu. Clienții străini frecventează și ei localul, în special cei germani, greci și turci, spune aceasta, mai „ales pentru preparatele naturale, proaspete și fără conservanți pe care le pot găsi la noi”.

Tot pe Lipscani s-a deschis la începutul lunii mai restaurantul cu specific libanez „Simbad„, al cărui proprietar, Talal Kansou, mai deține alte două restaurante în București, unul dintre ele într-un mall. „Spațiul a fost ocupat în trecut de o cofetărie, iar apoi de un fast food, de aceea a trebuit să schimbăm totul”, explică David Prunaru, managerul localului, investiția de 100.000 de euro a proprietarului.

Prunaru se mândrește cu preparatele de calitate servite la restaurant și spune că cea mai mare parte a ingredientelor sunt aduse din străinătate, în special din Libia și Siria. Atunci când vine vorba despre clienți, acesta susține că jumătate dintre cei care vin la localul libanez sunt străini, dintre care se remarcă turiștii germani, englezi și arabi. El estimează, de asemenea, că cei mai mulți consumatori vizitează localul la sfârșit de săptămână, dar și în timpul săptămânii după ora 21.00.

Lanțul de restaurante „La Mama” a deschis un nou local la începutul lunii august pe Strada Lipscani. Potrivit managerului Mihai Chefălanu, investiția s-a ridicat la suma de 160.000 – 170.000 de euro, aceasta acoperind cheltuielile de renovare, de utilare și pe cele legate de elementele decorative.

Chiria lunară se ridică la suma de 4.000 de euro, dar cu toate acestea, el susține că investiția va putea fi amortizată în cel mult un an și jumătate. „Cred că în proporție de 15 – 20% clienții noștri sunt străini, în special francezi, germani și vorbitori de limba engleză. Ei vin aici pentru preparatele specific românești „, ne-a spus Chefălanu. Pentru că vrea să acopere un număr cât mai mare de potențiali clienți, conducerea lanțului „La Mama” a hotărât să deschidă din toamnă și un music pub lângă restaurant.

Strada Blănari

30. Shakespeare – cafenea/ bar – Espresso Martini 12 lei, bere 7,5 lei, rom 10 lei.
31. Club A – club – cafea 4 lei, rom 8 lei, bere 5 lei.
32. Argentin – terasă – bere 3 lei, alune 2,5 lei.
33. Godot Cafe Teatru – cafenea – fresh de fructe 10 lei, beer mix 12 lei, cafea 5 lei.
34. NOU! Excalibur – restaurant cu specific medieval
35. Club Chat Noir – club – bere 5 lei, lichior 10 lei, suc 5 lei.
36. Taverna Maria – restaurant cu specific grecesc
37. DDB Cafe – cafenea – cafea 5 lei, șampanie 120 lei, Irish cappuccino 11,9 lei.
38. Rococo – club/ lounge – cocktail 22 lei, long drinks 19 lei, tequila 13 lei.

Pe Strada Blănari din centrul istori al Capitalei turiștii și nu numai pot găsi atât cafenele și cluburi, cât și restaurante cu specific național, dintre care un restaurant medial și unul cu specific grecesc.

Tot aici proprietarii altor două localuri din București au deschis recent un nou restaurant, de această dată cu specific medieval, numit „Excalibur„, după ce au preluat spațiul de la fosta proprietară care a renunțat la afacere și după ce au investit în jur de 70.000 de euro în renovarea și amenajarea acestuia.

„A fost o decizie de moment. Eu mă gândeam să deschid o cafenea pentru soția mea, dar s-a ivit această ocazie. Persoana respectivă vindea afacerea pentru că nu se mai descurca și așa am preluat restaurantul”, ne-a spus Paul Todoran, unul dintre investitori. Nemulțumit că autoritățile nu permit localurilor din centrul istoric să aibă sisteme de sonorizare proprii în exteriorul acestora, Todoran are în vedere organizarea unor recitaluri live de muzică medievală, în fiecare sâmbătă, pe terasa restaurantului.

Nici clienții străini nu lipsesc, localul fiind vizitat, în general, de către germani, englezi și greci, susține patronul. Cea mai mare notă de plată s-a ridicat la suma de 50 de milioane de lei, în acest caz fiind vorba despre o petrecere organizată pentru angajații unei companii multinaționale.

Strada Franceză

111. Sport Bar Cantina – restaurant – pizza 36 lei, cocktail cu alcool 15 lei, vin 40 lei.
112. Shaormerie – fast food
113. Buddha – restaurant cu specific chinezesc
114. Divan – restaurant cu specific turcesc – hummus 10 lei, kusbasili pide 28 lei, Gunun Corbasi 15 lei.
115. Unique – restaurant cu specific libanez
116. St. George – restaurant cu specific unguresc – tocăniță de vită 19 lei, Steak à la St. George 65 lei, palincă 9,5 lei.
117. O’Hara – pub cu specific irlandez – bere 9 lei, vin 30 lei, cafea 16 lei.
118. NOU! Mojito Blues – cafenea
119. Cafe des Beaux Arts – cafenea – fresh de fructe 15 lei, cafea 10 lei, suc 6 lei.
120. La Bonne Bouche – bistro cu specific francez – tartarul de somon 26 lei, somon cu migdale si legume 42 lei, peste spada 52 lei.
121. NOU! Old City – pub
122. NOU! Il Peccato – restaurant cu specific italian
123. Bourbon – cafenea
124. NOU! The Twins – pub
125. NOU! La Mitocanu’ – restaurant cu specific internațional – salată 14 lei, bere 6 lei, piept de pui 19 lei.
126. NOU! Le Drakkar Pub – pub – cocktail 18 lei, meniul zilei 15 lei.
127. D’eight – pub – meniul zilei 16 lei.

La începutul lunii septembrie a anului trecut a apărut pe Strada Franceză cafeneaua „Mojito Blues„. Proprietara, o româncă stabilită în Grecia, a cumpărat spațiul pentru suma de 180.000 de euro, iar apoi a investit, alături de asociatul său aproape 40.000 de euro în amenajarea, renovarea și mobilarea localului.

Banii investiți au provenit din surse proprii, dar și din împrumuturi de la prieteni, pentru că „băncile nu prea dau credite”, spune asociatul și administratorul cafenelei. E nemulțumit însă de costul legat de terasa cafenelei, care ajunge zilnic la 6 milioane de lei, „pentru a o putea menține deschisă”. Cu toate acestea, cei doi asociați sunt mândri de clienții lor – de la Andrei Pleșu și Mircea Dinescu la actorul american Cuba Gooding Jr, care a venit în România, în iulie, să filmeze „One in the Chamber”, în regia lui William Kaufman.

Tot pe Stada Franceză, trei frați au investit 50.000 de euro pentru renovarea și amenajarea pub-ului „The Twins„. Această inițiativă a apărut în urma faptului că cei trei au prieteni care au deschis la rândul lor localuri în zona, ne-a declarat Sorana Pârloagă, unul printre proprietari.

Ea spune că este încrezătoare în investiția făcută și că nu se teme de concurență pentru că „zona e în plină dezvoltare, iar Strada Franceză are potențial”. Proprietarii au în vedere o nouă investiție prin care să schimbe identitatea localului și sunt de părere că în cel mult un an și jumătate afacerea va deveni cu adevărat una profitabilă. „Cei mai mulți clienți vin în weekend, iar străinii care ne calcă pragul sunt în general spanioli, germani și englezi”, mai spune pentru gândul Sorana Pârloagă.

Strada Covaci

100. Atelier Mecanic – bar/ cafenea
101. Oscar’s – pub cu specific irlandez – suc 6 lei, bere 7 lei, bere la halbă 4,5 lei.
102. NOU! Open Door – pub – cafea 7lei, ceai 6 lei, sortiment special de cafea 14,5 lei.
103. NOU! 100 de beri – berărie – butoiaș de bere 80 de lei, sortimente de bere 7 – 45 lei.
104. 1974 Niște domni și fiii – bar
105. NOU! Curtea Voievozilor – terasă
106. NOU! Bel Mondo – restaurant cu specific italian
107. NOU! La Delicii – gelaterie
108. Curtea Berarilor – berărie – sortimente de bere 5 – 15 lei, tequila 5 lei.
109. Boma – pub – bere 7,5 lei, sortimente de pizza 15 – 24 lei.
110. Boulevard Pub – pub

Cei care vor să deguste înghețată artizanală, cu arome dintre cele mai variate de la sortimente clasice, la cele inovative, cum ar fi cele din vin rose, din sparanghel sau sortimente speciale pentru diabetici, pot să viziteze gelateria „La Delicii„, deschisă recent pe Strada Covaci.

Spațiul a fost închiriat cu suma de 40 euro/mp, cele două investitoare care s-au hotătât să înceapă această afacere investind peste 60.000 de euro în utilaje, în reamenajarea spațiului și în renovarea sa. „Am vrut să păstrăm stilul și atmosfera zonei, de aceea am ales mobilierul din centrele de antichități”, ne-a spus Atena Balint, una dintre proprietare. Banii investiți provin din surse proprii, având în vedere că ambele au și alte afaceri în afară de administrarea localului, dar cele două au solicitat și un leasing pentru o parte din utilaje. Cu toate acestea, proprietarele „nu mizează pe o creștere rapidă”, dar speră ca în decurs de 3 – 6 luni afacerea să se autosusțină, iar apoi să reușească să încaseze și un profit.

După o investiție de 30.000 de euro care a asigurat amenajarea, decorarea și renovarea unei foste consignații, alți doi asociați au reușit să deschidă pub-ul „Open Door„. Afacerea a mers mai greu la început din cauza lucrărilor de reabilitare a străzii, spune unul dintre proprietari, dar și chiria a fost mult mai mică în acea perioadă.

„Lucrările au început pe data de 28 martie, iar noi am deschis în aprilie când deja strada era o groapă. Pe timpul lucrărilor chiria era la jumătate, dar în momentul în care ploua era noroi, iar atunci când era cald se făcea praf. De aceea oamenii treceau pe lângă clădiri cu ochii în pământ și nu se opreau.”

Cu toate acestea, unul dintre proprietarii localului este încrezător în investiția provenită din surse proprii, pentru că „zona crește, mai ales că apar și magazinele de retail” și aproximează că își va putea recupera banii în primăvara anului 2013.

Citește și „Adidas, primul retailer care intră în Centrul Vechi al Capitalei”

Strada Gabroveni

87. Tuscany – restaurant cu specific italian – Fusilli del contadino 15 lei, Salmone e pompelmo 34 lei, Minestra ala Francesca 11 lei.
88. NOU! Little One – bar
89. My Dream – bar
90. NOU! Robin Hood – pub
91. Beer O’Clock – bar
92. B Club&Bar – club/ bar
93. Fire Club – club
94. Half Time – pub
95. The Elbow Room
96. Elephant – pub – cafenea – vinuri 6 – 400 lei, cocktail 15 lei, sortimente de bere 6 – 30 lei.
97. Evolution – pub
98. Bathory Pub – pub
99. NOU! Arthur – pub cu specific irlandez

Dacă vreți să vă petreceți seara alături de prieteni într-un pub, bar sau club, puteți veni pe Strada Gabroveni unde aveți o gamă variată de astfel de oferte.

Strada Smârdan

17. French Bakery – restaurant/ bistro – croissant au beurre 3,7 lei, chouquettes 6 pieces 10,9 lei, minicake chocolat 2,8 lei.
18. Rembrandt Hotel (Cafe Klein) – cafenea
19. Grand Cafe Van Gogh – cafenea – salată de fructe 10 lei, supă de curcan 13 lei, suc de fructe 13 lei.
20. Kartell Cafe – cafenea
44. Sushi Ko – restaurant cu specific japonez – legume pane cu sos tempura 25 lei, Ko Rolls Club 62 lei, Găluști cu creveți (4 bucăți porția) 34 lei.
46. Charme – restaurant cu specific mediteranean
47. Berăria Smârdan – restaurant/ pub – ciorbă 8 lei, garnitură 5 – 7 lei, pastramă de berbecuț 28 lei.
48. Criss Cafe – cafenea – bere 6 – 12 lei, cafea și ceaiuri 6 – 15 lei.
49. Pals Cafe – bistro/ bar – cafea 5 lei, sortimente de bere 4 – 11 lei, pieptul de pui cu ciuperci și smântână 12 lei.
50. Little Bar – bar – bere 6 lei, cocktailuri 15 lei.
51. St. Patrick – pub cu specific irlandez/ restaurant – cafea 6,5 lei, cocktailuri cu specific irlandez 16 lei, Irish Breakfast 19 lei.
52. Old Town – bistro
53. The Barrel – restaurant/ pub
54. Grill N’Roses – restaurant/ cafenea – cartofi wedges 7 lei, cârnați afumați românești 12 lei, piersică la grătar cu înghețată de vanilie 12 lei.
55. Chicken Staff – fast food – pulpe, aripioare, ciocanele, „mușchiuleț de pui” 3,4 lei/100g.
56. NOU! Dam Beer House – berărie –
57. NOU! Storage Room – terasă – salată cu pui 18 lei, limonadă 13 lei, sortimente de bere 7 – 10 lei, long drinks 15 – 18 lei.
58. Les Bourgeois – bistro/ cafenea – limonade speciale 11 lei, salate 12 -15 lei, supă 8 lei.
59. Pizza&Paste – restaurant
60. Maccheroni – restaurant
61. Orient Express – bar/ bistro – omletă 7 lei, clătite cu șuncă și ciuperci 20 lei, paste 16 lei.
62. Freddo Cafe – cafenea – long drinks 17 lei, salate 18 lei, cafea 7 – 13 lei.
63. Izzy Bar – bar
64. Corelli Wine Bar – bar
65. Brahaus 41 – restaurant cu specific german – paste 12 – 17, 5 lei, desert (tort de fructe, mousse, clătite) 8 – 9,4 lei, cocktailuri nonalcoolice 14 lei.
66. Scarlet Pub – pub cu specific irlandez
67. Arcade Cafe – cafenea – sortimente de cafea 8 – 13 lei, cocktail fără alcool 15 lei.
68. Clate – Crepes & Gelato Artigianale – gelaterie
69. The Vintage Pub – pub
70. Bernschutz&Co – ceainărie
71. Buen Humor Cafe – cafenea
72. Goblin – club
73. NOU! Dristor Kebab – fast food

Strada Smârdan cuprinde cele mai multe localuri din Centrul Vechi, de la baruri și cafenele, până la fast food-uri și restaurante. În fiecare seară, cele mai multe persoane care ajung în zona centrului istoric se opresc aici.

Strada Șelari și Intrarea Șelari

74. NOU! Double Deuce’s – restaurant
75. Divan Express – fast food
76. The Bankers – pub
77. Curtea Domnească – restaurant cu specific voievodal – ciorbă 8 lei, grătar 20 – 60 lei, pachet la sabie (cu pâine, garnitură și salată) 48 lei.
78. Dolce Cafe – terasă/ bar
79. Oktoberfest – pub
80. Trinity College – pub
81. Bordello’s – pub – whiskey 10 – 15 lei, vin 6 lei.
82. NOU! Simbio – cafenea – salată de ton și legume la grătar cu pâine cu semințe 13 lei, puiul la grătar marinat în sos de tequila și lime 21 lei.
83. Bistro Latina – restaurant
84. NOU! Chez Simon – cafenea – caramel macchiato 12 lei, limonadă cu zmeură la carafă 11 lei.
85. Gyros Thessaloniki – fast food
86. Gara Lipscani – restaurant cu specific românesc

39. Colorteca – club
40. Tiki Bar – bar –
41. Getaway Club – club
42. Tralala Club – lounge
43. Interbelic Cocktail Bar – bar/ lounge

Cei care vor să își petreacă o seară într-un restaurant voievodal sau într-un club pot alege Strada Șelari care împreună cu Intrarea Șelari oferă celor care vizitează Centrul Vechi al Capitalei o gamă largă de oferte pentru toate gusturile.

Valea Regilor

132. Cafeneaua Egipteană – cafenea
133. Aida Cafe – cafenea
134. Rhapsody in Blue – cafenea
135. Blues Cafe – restaurant
136. Cafe Bistro Villacrosse – restaurant
137. Orient Cafe – cafenea – sortimente de cafea 5 – 8 lei, bere 5-10 lei, narghilele (cu arome de fructe, mentă și trandafir) 12 lei.
138. Cafeneaua Nirvana – cafenea
139. Beer O’Clock – bar
140. Opium Stage Club – club – cafea 8 lei, cappuccino 10, cocktail 18-22 lei.
141. Aida Club – pub/ club

Frecventată de tineri și adolescenți, Valea Regilor oferă cea mai variată gamă de cafenele cu specific egiptean.

Strada Doamnei, Strada Toma Caragiu și Strada Ion Ghica

21. Terasa Doamnei – restaurant cu specific românesc
22. Cafeneaua Liberă Brătianu – cafenea
29. Gallienus – restaurant cu specific internațional
24. Gio Cafe – cafenea/ terasă/ restaurant
25. The Coffee Shop – cafenea
26. Jos Pălăria – pub/ bar
27. Bellini – restaurant
28. Vibe Caf̩ Рcafenea

Strada Sf. Dumitru

128. La Comedie – bar
129. La Historia – pub – mușchi de vită cu sos de hrean 55 lei, cașcaval pane 13 lei.
130. Malagamba – restaurant
131. Cafeneaua Smârdan – cafenea

Ce avantaje ai dacă investești în Centrul Vechi

Avantajele pe care le au persoanele care vor să investească în deschiderea de localuri în centrul istoric sunt, din punctul de vedere al evaluatorului imobiliar, potențialul turistic al zonei, traficul mare care potențează magazinele și terasele și posibilitatea consolidării prin fonduri europene. La polul opus, principalele inconveniente cu care se confruntă proprietarii de localuri sunt lipsa de coerență în dezvoltarea zonei și vechimea construcțiilor asociată cu starea precară a acestora. În general, în centrul istoric există atât clădiri construite la începutul secolului XIX, cât și clădiri construite în perioada interbelică. O bilă neagră o reprezintă și faptul că lucrările de reabilitare ale străzilor nu au fost încă finalizate.

PENTRU OBSERVAȚII, SUGETII SAU COMENTARII, VĂ AȘTEPTĂM ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK GÂNDUL

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
Soția unui artist din România, probleme mari de sănătate! A făcut anunțul șoc: „Femeile care...
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
Modul înfiorător în care cetățeanul turc i-ar fi luat viața Mirelei. Avocatul bărbatului în vârstă...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Militari români vor lupta în Orientul Mijlociu. Iohannis a aprobat decizia
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani...
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Julia o acuză pe Roberta că o ironizează! Cele două fete își aruncă înțepături una...
Cum se implică Robert Drilea în creșterea copiilor Deei Maxer: "Mă surprinde cu toate lucrurile...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în...