Prima pagină » Economic » Economia globală » Previziuni PwC: Economia globală va reveni la nivelul dinainte de pandemie până la începutul lui 2022. Care sunt tendințele în România

Previziuni PwC: Economia globală va reveni la nivelul dinainte de pandemie până la începutul lui 2022. Care sunt tendințele în România

Previziuni PwC: Economia globală va reveni la nivelul dinainte de pandemie până la începutul lui 2022. Care sunt tendințele în România
Sursa foto: Shutterstock

Economia globală va avansa în 2021 cu aproximativ 5%, fiind cea mai rapidă rată de creștere înregistrată în secolul 21, arată raportul companiei de consultanță PwC Global Economic Watch 2021. Specialiștii estimează că aceasta urmează să revină la nivelul dinainte de pandemie până la finalul anului curent sau, cel târziu, până la începutul anului viitor.

Potrivit Global Economic Watch 2021, economia globală în ansamblu va ajunge la nivelul dinainte de criza sanitară, dar revenirea va fi inegală între țări, sectoare economice și venituri personale. Redresarea va depinde de reușita campaniilor de vaccinare, precum și de condițiile fiscale, monetare și financiare ale fiecărui stat în parte.

Mediul de afaceri din România încă va avea nevoie de sprijinul guvernamental

Previziunile optimiste la nivel global dau încredere că recuperarea pierderilor suferite în ultimul an se va face mai rapid decât se credea la începutul pandemiei, spun specialiștiii PwC.

„România urmează tendința globală, având în vedere că estimările Comisiei Naționale de Prognoză indică o creștere de 4,5% în acest an, după declinul de 4,2% din 2020. Sunt vești bune pentru mediul de afaceri care va avea nevoie, totuși, în continuare de sprijinul guvernamental”, a spus Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

Potrivit specialistului, pe măsură ce pandemia va fi controlată prin vaccinare, ar fi bine ca guvernul să ia măsuri pentru o creștere durabilă, cu accent pe investiții și crearea de locuri de muncă. „La rândul lor, companiile trebuie să se concentreze pe strategii de dezvoltare și investiții, inclusiv în forța de muncă, pentru a face față atât problemelor cauzate de pandemie, cât și schimbărilor de durată pe care aceasta le-a impus deja în economie și în societate”, a subliniat Ionuț Simion.

Creșterea va fi inegală și va depinde și de succesul vaccinării

Raportul Global Economic Watch 2021 arată că economia Chinei este deja mai mare decât înainte de pandemie, cu un avans al Produsului Intern Brut annual real de 1,9% în 2020 și cu o previziune de creștere de 8% în 2021.

Pe de altă parte, alte economii avansate, în special cele puternic bazate pe servicii, precum cele din Marea Britanie, Franța și Spania, sau cele axate pe exportul de bunuri de capital, precum Germania și Japonia, au o probabilitate mai mică de a reveni la nivelurile ante-criză, până la sfârșitul anului 2021. Potrivit raportului, PIB-ul real anual a avut în 2020 o scădere estimată la 11% în Marea Britanie, 9,2% în Franța, 11,7% în Spania, de 5,5% în Germania și 5,3% în Japonia.

Previziunile avertizează că următoarele trei până la șase luni vor continua să aibă multe provocări, în special pentru țările din emisfera nordică care trec prin lunile de iarnă și ar putea fi forțate să impună blocaje parțiale sau totale ale economiei, aplicate în prezent în Germania și Marea Britanie. Astfel, aceste economii s-ar putea contracta în primul trimestru și să revină pe creștere probabil în a doua jumătate a anului, când este de așteptat ca cel puțin două treimi din populația lor să fie vaccinată, potrivit raportului PwC.

În economii precum Marea Britanie, Franța, Spania și Germania se preconizează că nivelurile de producție încă scăzute vor duce la creșterea ratelor șomajului, majoritatea locurilor de muncă afectate fiind cele din partea de jos a distribuției câștigurilor, agravând astfel inegalitățile de venituri.

Previziunile de creștere ale economiei în 2021 sunt de 3,5% în Marea Britanie, 6% în Franța, 5,5% în Spania, 3,3% în Germania și 2,5% în Japonia.

Sunt așteptate mai multe investiții în infrastructura verde

Raportul Global Economic Watch 2021 arată că, în 2021, un accent important se va pune pe mediu, investiții semnificative și schimbări de politici legate de Acordul climatic de la Paris fiind așteptate în principalele blocuri comerciale, inclusiv SUA, China și Uniunea Europeană.

În acest context, valoarea emisiunilor globale de obligațiuni verzi – utilizate pentru finanțarea directă a proiectelor de mediu – ar putea depăși pentru prima dată 500 de miliarde de dolari, având în vedere creșterea apetitului investitorilor pentru fondurile de mediu, social și de guvernanță (ESG). Fondurile destinate ESG ar putea ajunge astfel la o pondere de până la 57% din totalul fondurilor mutuale europene, până în 2025.

Potrivit PwC, obligațiunile verzi reprezintă în prezent mai puțin de 5% din piața mondială de venituri fixe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
România intră în DISPUTA dintre marile puteri. București ia poziție înainte de summitul UE - Canada
Digi24
Planul de pace al SUA pentru războiul din Ucraina: Ce se întâmplă cu Kievul și cu ce se alege Rusia
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cine e liderul PSD care a garantat pentru Luca Niculescu | SURSE
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat dacă România renunță la Starlink după scandalul dintre Musk, Trump și Ucraina. Ce spune președintele?
Click
Dani Oțil, uluit de curajul unui pescar întâlnit în Malta: „Cât să fii de pasionat?”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Cum a fost împărțită averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Scandalul genților dispărute după moartea ei
Ce se întâmplă doctore
Cancerul de sân nu se manifestă întotdeauna printr-un nodul. Semnul de pe piele la care trebuie să fii atentă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
În urmă cu 7.300 de ani, o erupție vulcanică aproape a anihilat vânătorii-culegători din Japonia. Cum au reușit să supraviețuiască?
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic